Într-un fel, filmele de acțiune nu pot fi complete fără replici celebre sau umor de tipul ”tongue-in-cheek”. Să-l auzi pe Kurt Russel cum articulează ultimatumul lui Snake Plissken (”I’ll take my coat back now,asshole”) în filmul Escape from L.A al lui John Carpenter e o încântare și un catalizator al momentelor clișeice pe care am ajuns să le îndrăgim.

Când filmele cu extratereștri au ajuns să fie în vogă, au luat naștere destule francize cu o bază solidă. Se știe că, de regulă, primul film e cel mai bun, dar parcă sună bine ”franciza X” sau ”aah,îți spun din experiență, filmul Y e mai cu substanță decât prequel-ul acestuia care servește drept sequel clipului cu pisici al mătușii”. Francizele de genul nu pot fi lipsite de ”oi negre”, de cele mai multe ori acestea încercând să completeze povestea sau să satisfacă dorințele fanilor.

Lăsând la o parte monștrii sacri de tipul ”Aliens”, căci Ridley Scott a fost și încă este un geniu, rivalul xenomorfului își găsise și el propria serie distinctă. Astfel se face că, prin ’87, primul film Predator a făcut ravagii în rândul unei viitoare comunități de fani, dacă nu în box-office-ul american. Vânătorul extraterestru pus față în față cu Arnie care, rănit de moarte, urlă ca din gură de șarpe ”get to the chopper!” a fost mai mult decât suficient să primească încă vreo 2 filme, plus cele două spin-off-uri Aliens vs Predator. Ne trezim la vreo 8 ani după ce Adrien Brody învăța să-și lege șireturile bocancilor de armată în Predators (2010), când Shane Black decide să fie regizor pentru o nouă continuare, intitulată The Predator.

Ca veteran în ceea ce privește filmele de acțiune și fan al prădătorului cu dreaduri, am transmis hype-ul lui taică-miu. Așa că nu mi-a rămas nimic altceva de făcut decât să merg să-l văd. Vrei să-ți arăt cum poți stoarce lumea de bani cu o continuare care chiar nu era necesară? Citește în continuare!

Context

Predatorii, căci așa sunt alintați de către pământeni, sunt o rasă extraterestră superior echipată din punct de vedere tehnologic. În loc să stea pe Facebook sau să citească ziarul de dimineață în timpul liber, această specie se dedică exclusiv vânătorii, mai precis vânătoare de trofee. Pentru ei, a vizita planete și a vâna cele mai periculoase și mai rare specimene reprezintă un sport de familie. Să presupunem că ești un predator: urât cu spume, înalt cât casa, cu agilitatea unui ninja și forța brută a unui bulldozer. Pentru că faci parte dintr-un trib cu un sistem de valori destul de strict, cu cât dobori o pradă mai mare și mai periculoasă ca tine, cu atât crești mai repede în rang. Simple as that.

Predatorii cică au două triburi sau subspecii diferite. Ambele se bat cap în cap pentru titlul de vânător suprem, acela care este respectat și onorat în urma uciderii prăzii potrivite. Cu toate acestea, fiecare trib are o definiție a onoarei mai mult sau mai puțin diferită. Nu mai este cazul să menționăm echipamenul letal pus la dispoziție și călătoria interstelară.

E destul de greu să păstrezi originea și istoria predatorilor coerente, și franciza aceasta nu este nici ea scutită de unele..defecte. Recunosc, anatomia vânătorului adusă la viață de Stan Winston a prins bine la public, dar micile sau marile erori în materie de substanța universului fictiv al seriei sunt un dezavantaj cam mare. The Predator nu face excepție, din păcate.

Casting

Personajul principal este un fost lunetist pe nume Quinn McKenna (Boyd Holbrook). Puțin cam ciudată alegerea, din moment ce mă obișnuisem cu un protagonist plin de mușchi și tare supărat pe viață. Ce mi-a sărit în ochi însă este adiția lui Keegan-Michael Key!!! Serios? Tipul angajat de Bethesda pentru reclama de la The Elder Scrolls V : Skyrim – Very Special Edition? Comediantul de ocazie? Deloc obișnuit…

Cât despre ceilalți actori care joacă rolurile soldaților ce-l ajută pe Quinn (nu că nu ar merita să-i enumăr), ei m-au convins spre sfârșitul primei jumătăți a filmului că se potrivesc de minune în atmosfera de Full Metal Jacket emanată. Avem ocazia să dăm și de Alfie Allen, nenea Theon Greyjoy. Acting-ul lor este lăudabil executat, vei râde cu poftă. Stai…râzi cu poftă la un astfel de film?! Știam că trebuie să ai momente de comic relief și dezinvoltură până și în filmele de acțiune, dar mă îndoiesc că excesiva lor prezență în The Predator dă bine….

Poveste

Într-o galaxie foarte foarte îndepărtată, două nave spațiale se joacă de-a hoții și vardiștii. Una din nave este avariată și aterizează forțat pe pământ. Quinn se află într-o misiune de salvare de ostatici. Brusc, nava se prăbușește în jungla în care el stă la pândă. Quinn dă fuguța să investigheze, numai ca să-și vadă camarazii uciși de vânătorul extraterestru. Cu chiu, cu vai, eroul nostru îl rănește pe străinul intergalactic și ia cu japca o parte din echipamentul acestuia. Quinn trimite câteva din aceste obiecte acasă la fiul său ce suferă de autism, cu scopul de a avea la îndemână dovezi în cazul în care ar fi fost interogat și,eventual, catalogat nebun sau dezertor.

Pe când Quinn este evaluat, declarat smintit și urcat într-un autobuz alături de alți lunatici asemeni lui, predatorul rănit este adus într-un laborator secret și studiat, specialista în biologia evoluției Casey Bracket (Olivia Munn) este chemată să-și dea cu părerea. Ceea ce descoperă este o amenințare directă la adresa omenirii, iar pacientul cel urât se trezește din anestezie și evadează fix când fratele lui mai mare îl ajunge din urmă cu intenții ucigașe.

Rory (Jacob Tremblay), fiul lui Quinn, habar nu are că darurile trimise de tăticu’ sunt de fapt dispozitive de localizare pe care el le consideră jocuri video. Ce-i drept, autismul puștiului îi conferă acestuia capacități intelectuale deosebite, dar mai târziu îi va pune bețe-n roate..În final, este de datoria tatălui să salveze situația. Poftim, cam ăsta ar fi tot pretextul acțiunii, căci n-aș vrea să dau prea multe spoilere.

Tot ce trebuie să știi este că povestea nu este suficient de densă ca să formeze un punct culminant corespunzător. Ba chiar există mici erori pe care scenariștii nu prea le-au luat în seamă. Poate că filmele de acțiune au o scuză, dar speranța asta îți va lăsa un gust amar, și vei vedea imediat de ce. Care este scopul plasării unei teme a familiei în contextul unei vânători violente? Serios, dacă finalul miza pe asta, ar fi putut să o facă fluierând și fără primul sfert de film care este total la nealocul lui…

Povestea propriu-zisă este ușor de urmărit, dar modul în care este relatată cam lasă de dorit. Nu există momente de tipul ”la asta nu mă așteptam” aproape deloc. și cel mai rău este că drama de familie  te poate zgâria pe creier!

Finalul este previzibil, desigur, și ce mi-a plăcut cel mai mult a fost ultima secvență, chiar dacă reușește să te bage în ceață de tot…Poți fi de acord cu mine dacă ai văzut filmul și să constați că jucăria lui Tony Stark este un cartof pe lângă micul cadou lăsat de unul din predatori, dar te oblig să îmi dai dreptate când zic că nu poți găsi un motiv suficient de pertinent care să îți explice modul în care acționează predatorul cel darnic oricât ți-ai screme mintea…

Atmosferă

Sunt un om simplu; dacă văd un film cu extratereștri,mă aștept să văd în prim-plan lighioana! Concentrați-vă, domnilor, pe extratereștri! Am urmărit filmul Godzilla din 2013, am stat cu sufletul la gură la ambele Pacific Rim, Am revăzut franciza Alien… Vă rog eu, faceți antagonistul subiectul central, nu un om care moare în 3 secunde…

De data aceasta am închis ochii pentru soldățeii dereglați mintal. Fiecare personalitate în parte este atât de simpatică, încât i-aș vota oricând pentru alte scenarii de tipul. Am făcut abstracție de ideea originală a filmului și mi-am permis să râd cu gura până la urechi mai des decât ar fi cazul! Am dat de cele mai inventive și mai blasfemiatoare glume și înjurături până acum, zău!

Ca o supriză, eram curios dacă un cameo al replicii delicios de clișeică din primul film își va face apariția. Nu am fost dezamăgit, deși, semantic vorbind, trebuia să fie vorba de elicopter, nu de motociclete (”GET TO THE CHOPPA”). Dar au zis-o!!!

Predatorul, săracul, cred că de la atâta timp petrecut pe Pământ s-a transformat într-un băiețaș de cartier. Are niște gesturi de îți stă mintea în loc. Cine știe, poate aplică modelul lui Bear Grylls și se adaptează la mediul înconjurător, inclusiv din punct de vedere social…

Violența este, logic, prezentă din belșug, dar filmul se putea lipsi de unele secvențe care nu fac decât să împroaște peste tot cu violență gratuită. Dumnezeule, câtă idioțenie în aceste ”creative kills”. Efectiv nu pot găsi un rost acestor momente. Nu e de calibrul unui splatter horror, totuși, dar nu țin minte să fi plătit bilet pentru A Nightmare on Elm Street.

În materie de easter egg-uri, nu pot spune că există din abundență. Probabil singurul și cel mai evident ar fi referința la primele două filme Predator din 1987 și 1990. În  anii respectivi, ne spune filmul din 2018, s-au făcut primele contacte cu această specie extraterestră.

Nu sunt sigur dacă finalul aduce tribut primului Predator, dar culoarea decorului și intensitatea relativ scurtă a luptei decisive ar putea fi considerate un mini-cameo.

Coloană sonoră

Nimic, absolut nimic impresionant. Cel mai mult mi-a plăcut alegerea piesei de fundal pentru ultimul trailer. Instigă la violență de desene animate și la momente dezinvolte. Mare plus pentru trailer! Dacă l-ai văzut, ai văzut deja trei sferturi din film…

Verdict

Mai știi când îți spuneam să nu îți faci așteptări? Îmi pare rău, ți-am ruinat visele. The Predator este un film mediocru. Nici idiot, nici important sau reprezentativ. Nimeni, absolut nimeni nu avea nevoie disperată de o continuare. Dacă s-ar fi produs un film axat numai și numai pe planeta predatorilor, aș fi acceptat cu dragă inimă. Dar cu ce avem aici, nu merită efortul.

Întors acasă de la cinema, unde genul filmului era etichetat drept HORROR, temerile mi s-au adeverit. Conform Wikipedia, The Predator este un film  SF de ACȚIUNE-COMEDIE! Sincer, este cea mai adevărată catalogare. Rușinică acestui film! Face de râs o franciză destul de populară. Dacă, la început, Predator (1987) nu a fost primit prea călduros, de câțiva ani încoace a devenit un cult classic. Vizionați-l cu încredere! Stan Winston a făcut cea mai frumoasă treabă cu efectele speciale și costumul antagonistului. În plus, Arnold Schwarzenegger le face tot casting-ul cu accentul lui de commando austriac.

Cel mai comun este să ai o părere mixtă despre el. Personal, m-am simțit bine, însă povestea și modul relatării puteau fi considerabil îmbunătățite….

În final, The Predator se adresează tuturor celor care își doresc să petreacă o seară caldă de toamnă printre râsete și chicote înfundate. Dacă ai chef să te mai destresezi și să vezi ceva decapitări acompaniate de glume despre mame, dă-i înainte cu tupeu. Dar nu te chinui să îl vezi la cinema decât dacă vrei să vezi între timp trailere de la filme mai bune și să îți alegi ce să mai piratezi acasă.

–

–

Bonus: Cum naiba predatorul are vedere termală fără mască??? Și parcă 50 Cent trebuia să apară și el prin peisaj, cică…