Festivalul de animație japoneză IZANAGI revine în weekendul 3-5 martie 2023

Ara Ara! Iată că am ajuns la cea de-a treia ediție a festivalului de animație japoneză IZANAGI! De data aceasta, în weekend-ul 3-5 martie 2023 ni s-au pregătit o serie de proiecții la Cinemateca Eforie din București cu filme marca Studio Ghibli, unde tema principală este spiritualitatea.

Festivalul de Animatie Japoneza Izanagi 2023

Doritorii au posibilitatea să își comande biletele și abonamente direct de pe site-ul IZANAGI, www.izanagi.ro.

Progamul evenimentului:

3.03.2023, vineri:
ora 19:00: Mononoke-hime / Princess Mononoke (1997, r. Hayao Miyazaki, 134’)

04.03.2023, sâmbătă:
ora 16:00: Kaguya-hime no Monogatari / The Tale of Princess Kaguya (2013, r. Isao Takahata, 137’)
ora 20:00: Bakemono no Ko / The Boy and The Beast (2015, r. Mamoru Hosoda, 119’)

05.03.2023, duminică:
ora 16:00: Momo e no Tegami / A letter to Momo (2011, r. Hiroyuki Okiura, 120’) + dezbatere
ora 20:00: Sen to Chihiro no Kamikakushi / Spirited Away (2001, r. Hayao Miyazaki, 125’)

Mai multe detalii despre eveniment și filme regăsiți în comunicatul oficial de presă:

În cultura japoneză, există un simț foarte puternic al armoniei, fie că vorbim de cea cu noi înșine, fie de cea cu alți oameni sau cu alte elemente. Armonia este calea către menținerea păcii. Fiind un concept de bază al celor mai răspândite religii din spațiul japonez, budismul și șintoismul, japonezii caută să arate respect forțelor naturii și relațiilor de interdependență dintre oameni, pentru a putea păstra o conexiune benefică de ambele părți.

Festivalul IZANAGI își propune, printr-o selecție de cinci filme, să exploreze spiritualitatea societății japoneze așa cum este ea portretizată în anime, concentrându-se pe ce înseamnă armonia cu sine, cu trecutul și viitorul, cu destinul, dar și cu forțele divine și umane care influențează viețile personajelor.

Prima proiecție de anul acesta și filmul principal al ediției este Mononoke-hime (Princess Mononoke / Prințesa Mononoke, 1997), în regia lui Hayao Miyazaki. Ashitaka, tânărul prinț al unui trib etnic persecutat, este nevoit să-și părăsească satul, unde oamenii aveau o înțelegere profundă asupra ordinii naturale. Din cauza unui blestem abătut asupra sa în urma luptei cu un mistreț posedat de ură, pleacă în căutarea unui leac. El trebuie să-și păstreze echilibrul interior în timp ce asistă la lupta odioasă dintre oamenii care exploatează pădurile și zeii care ripostează.

Tot de la îndrăgitul Studio Ghibli, în regia lui Miyazaki, ediția aceasta aduce pe ecran și Sen to Chihiro no Kamikakushi (Spirited Away / Călătoria lui Chihiro, 2001). Printre cele mai populare filme Ghibli, Spirited Away urmărește povestea lui Chihiro, o fetiță nemulțumită de decizia părinților de a se muta în zona rurală. În drumulspre noua casă, tatăl lui Chihiro greșește calea prin pădure și ajung în ceea ce părea a fi un parc de distracții abandonat. În ciuda entuziasmului părinților ei, Chihiro consideră locul foarte suspect. Înainte să-și dea seama, este prizonieră într-o lume a spiritelor, în care părinții ei s-au transformat în animale, iar ea e nevoită să lucreze la o baie publică pentru spirite.

Un film mai puțin cunoscut, în regia lui Hiroyuki Okiura, Momo e no Tegami (A Letter to Momo / Scrisoare către Momo, 2011) este o poveste înduioșătoare despre Momo și mama ei, care au rămas fără un tată și un soț iubitor. Inima lui Momo e plină de durere din cauza conflictului pe care l-a avut cu tatăl ei înainte de accident. În plus, decizia mamei de a se muta împreună în zona rurală, departe de tot ce era cunoscut pentru ea, o face să resimtă singurătatea și mai profund. Când trei spirite bizare și înfricoșătoare încep să facă tot felul de farse prin casa lor, Momo intră într-o aventură care o ajută să se înțeleagă pe sine și pe părinții săi.

În Bakemono no Ko (The Boy and the Beast / Băiatul și bestia, 2015), regizorul Mamoru Hosoda tratează din nou influența traumei asupra individului și frica de durere, toate acestea cu un strop (sau mai multe) de supranatural. Ren, un băiețel de nouă ani, a rămas fără mamă, iar de tatăl lui nu știe nimic. Refuzând să stea cu rudele lui, fuge de acasă și străbate străzile din Shibuya, Tokyo. Acolo este găsit de Kumatetsu, o bestie venită din Regatul Bestiilor, și, printr-o serie de evenimente, Ren devine discipolul lui Kumatetsu, nemaiputând să se întoarcă în lumea oamenilor.

Kaguya-hime no Monogatari (The Tale of Princess Kaguya / Povestea prințesei Kaguya, 2013) este ultimul film al cofondatorului Studioului Ghibli, Isao Takahata. Bazat pe una dintre cele mai vechi povești japoneze scrise, Povestea tăietorului de bambus, filmul urmărește viața unei fetițe găsite într-o tulpină de bambus și interacțiunea ei cu condiția umană. Ea este crescută de un cuplu de bătrâni, care o privesc ca pe o prințesă. Din păcate, pe cât de fericită pare întreaga ei viață, pe atât de multă suferință se strecoară în inima prințesei Kaguya, copleșită de responsabilitățile sale.

Pentru a aprofunda subiectele propuse în această ediție, festivalul vă invită la o dezbatere duminică, 5 martie, de la ora 18:00, alături de Alice Teodorescu. Alice este doctor în științele comunicării, specialist în studii culturale și autoarea cărții Japanmania în spațiul cultural românesc. Accesul se face în baza unui bilet la oricare dintre proiecțiile din festival.

IZANAGI – Japanese Film Festival este un proiect ce dorește să promoveze cultura japoneză, focalizându-se pe fenomenul manga-anime și impactul său asupra lumii, prin proiecții de filme animate japoneze, conferințe și dezbateri adresate atât unui public pasionat, cât și unui public dornic de cunoaștere. Festivalul urmărește explorarea și înțelegerea culturii japoneze și deschiderea unor noi perspective despre film și despre alte forme de artă.

Festivalul este organizat de Prisma Film, cu sprijinul Ambasadei Japoniei în România și Centrului de Studii Româno-Japoneze „Angela Hondru”.

Pompiliu-Ion Popescu
Pompiliu-Ion Popescuhttps://www.overheat.ro
Fan al istoriei şi al celui de-Al Doilea Război Mondial, Pompiliu este persoana despre care ştii sigur că a jucat totul în materie de conflicte militare. Pompiliu s-a alaturat echipei Overheat.ro din Februarie 2012.
- Publicitate -

CELE MAI NOI ARTICOLE

- Publicitate -

LASĂ UN MESAJ

Introdu comentariul tău.
Introdu aici numele tău

Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. Contactează-ne!

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Acest site este protejat de reCAPTCHA. Se aplică Google Privacy Policy și Terms of Service.

- Publicitate -

Pe subiecte similare

- Publicitate -

Acest site folosește cookie-uri pentru îmbunătățirea experienției de navigare.
Pentru detalii, consultă politica noastră de confidențialitate.