REVIEW: Bioshock Infinite

În sfârșit am scăpat de sesiunea de examene și pot să vă scriu în tihnă o serie de review-uri pe care le aveam în plan. Astăzi va voi vorbi despre Bioshock Infinite, cel de-al treilea titlu din seria Bioshock.

Primul lucru pe care vreau să îl menționez este că după ce am terminat acest joc mai special, am avut nevoie de câteva zile bune să îl analizez la rece și să ies din șocul pe care nenea Ken Levine mi l-a provocat.

Acțiunea din Bioshock Infinite nu mai are loc în orașul subacvatic Rapture, ci este centrată în orașul “din aer” Columbia, construit pe baza principiilor lăsate de părinții fondatori ai Americii. Acest oraș suspendat reprezintă utopia pe care oricine și-o dorește. Totuși, pe măsură ce avansezi în joc vei vedea că “pe afară este vopsit gardul iar înăuntru… leopardul”.

Imediat după ce pornești jocul ești întâmpinat de un meniu destul de atrăgător și interesant. În spatele acestui meniu se află primul element din planul maleficului Levine de a induce și capta sufletul tău păcătos în transa Bioshock. E ca și cum un ceas ar începe să penduleze în fața ta și încet, încet te hipnotizează și ajungi să cânți în struna celui din spatele ceasului.

Meniul a fost doar ca un teaser, să mă facă să vreau și mai mult, să descopăr ce mi s-a mai pregătit. Adevărata uvertură este atunci când mi se dezvăluie mirobolantul oraș Columbia ( în timp ce eu mă aflam într-un fel de capsulă spațială). În acel moment m-au trecut fiori pe șira spinării și am rămas efectiv cu gura căscata. Parcă eram într-un vis devenit realitate și nu voiam că nimeni să mă scoale din el.

E o plăcere să te plimbi pe străzile din Columbia. Peisajele, discuțiile NPC-urilor, coloana sonoră au fost îmbinate atât de bine încât creează o atmosferă ce dă dependenţă. Cred că am pierdut o oră numai căscând ochii.

De asemenea, am vizitat și câteva standuri unde am învățat cum să mânuiesc diferite tipuri de arme, dar și noile “puteri magice” numite vigors, alimentate de “salts“. Este de apreciat că ni s-a oferit un set nou regândit de puteri cu care să ne facem de cap.

La capitolul grafic pot spune că echipa de la Irrational Games s-a folosit cu brio de resursele bătrânului motor grafic Unreal Engine 3 pentru a-și implementa viziunea artistică deosebită.

Datorită stării de hipnoză/uimire în care mă aflam am uitat să fac câteva screenshot-uri prin care să puteţi admira orașul plutitor. Prima dată am zis că după ce termin jocul, o să îl încep din nou numai ca să fac acele screenshot-uri, dar am decis să nu le mai fac fiindcă și voi meritați o doză de șoc. 😀

După ce am mai avansat de-a lungul firului narativ cu protagonistul nostru Booker DeWitt observ o schimbare bruscă în atmosfera jocului. Leopardul începea să scoată colții. Războiul, ura, rasismul și grandomania înlocuiesc  pacea, frumosul și armonia într-o clipită, iar sarcina săracului Booker de a o recupera pe Elizabeth devine dintr-o data foarte grea. Chiar și paleta de culori se schimbă de la un colorit deschis, la un aer mult mai sumbru și macabru.

Ajutat de tutorialul de mânuire a armelor și vigorilor plus un scut energetic regenerabil din partea gemenilor Lutece (despre care va voi vorbi un pic mai târziu) purced prin câteva valuri de milițieni și ajung la castelul unde este ținută captivă prințesa mea dragă.

Momentul întâlnirii cu Elizabeth a reprezentant al doilea șoc emoțional pe care mi l-a oferit cu un zâmbet meschin păpușarul Levine. Vocea, expresia facială, gestica, conturul hainelor, emoțiile pe care le generează și care te afectează. Toate acestea se află într-un echilibru perfect.

Energia pe care o emană “Liza” nu are loc doar o dată și într-o doză mare. Ea vine sub forma picăturii chinezești. Îți toacă suflețelul nevinovat până ajunge în fiecare colțisor și îți induce stări și emoții dorite de mărețul creator.

Liza nu este acel AI stupid care mai mult te încurcă decât să te ajute. Și ea este afectată din punct de vedere emoțional și vizual de ceea ce se întâmplă în jurul tău. Dacă la început o vedem că pe o fire copilăroasă, credulă și dornică să descopere lucruri noi, mai târziu, pe măsură ce avansăm în firul narativ vom asista la o maturizare a acesteia. Și actrița care a dat grai prințesei noastre merită un rând de aplauze pentru profesionalismul de care a dat dovadă.

Gameplay-ul nu vine cu ceva revoluționar. Avem un first person shooter care ne oferă posibilitatea să folosim simultan armele și “vigorile”. Ne putem folosi și de capacitatea Lizei de a deschide “tears” pentru a spawna turele, cutii cu muniție, arme sau elemente de decor după care ne putem adăposti sau agăța cu ajutorul sky-hook-ului. De asemenea, ea ne mai poate asista cu resurse precum bani, truse de prim ajutor, arme sau săruri în caz că suntem la ananghie. În anumite locuri putem găsi diferite echipamente sau poțiuni pe care protagonistul nostru le poate folosi.

Față de jocurile precedente acum poți căra doar două arme, ceea ce mi se pare o decizie înțeleaptă, deoarece toată acea multitudine de arme reducea semnificativ din dificultate. Ești învățat să devii mai selectiv și să drămuiesti banii pe care îi ai pentru a-ți face upgrade-urile pe care le doreşti la “tonomatele” locale.

Un alt element menit să diversifice gameplay-ul este sky-line-ul. Aceasta este o șină suspendată de care te poți agăță cu sky-hook-ul și tranziţiona anumite zone din Columbia. De asemenea, poți trage din mers de pe aceste șine sau poți efectua un melee attack asupra unui inamic nebănuitor.

Gemenii Lutece sunt asemenea unor ghizi spirituali, dar sunt și niște excelenți profesori de mecanică cuantică. Aproape la tot pasul își fac simțită prezența cu mici lecții. Chiar dacă actorii care și-au oferit vocile pentru aceste două personaje nu sunt gemeni, se poate observa o chimie între aceștia. Încă un rând de aplauze.

Înainte să închei aș dori să împart cu voi acest video scurt pe care l-am făcut în timpul playthrough-ului meu prin joc. Motivul din care am făcut acest video este reprezentat de  lecția pe care ne-o predă – Chiar dacă este război în jurul tău, poți găsi întotdeauna un moment de pace și liniște.

httpv://www.youtube.com/watch?v=NS5WfqUrJPQ

Bioshock Infinite reprezintă o gură binemeritată de aer în industria gaming-ului, după ce am văzut nenumărate producţii ale unor companii avide după bani și produse mediocre. Chiar a meritat așteptarea. Motivul pentru care acord acestui joc nota maximă este că marele Ken Levine și echipa lui de la Irrational Games au știut cum să creeze o lume care să subjuge jucătorul și să îl facă să joace în struna păpușarului. Nu mai există acea graniță jucător-personaj. Jucătorul este deja o parte integrantă a jocului.

Enjoy! 😀