Cosplay Profile: Alexandru Georgescu

O nouă săptămână ne aduce un nou invitat la Cosplay Profile. Săptămâna trecută am fost în ”culisele” vieții de cosplayer al lui Steven Cojo, iar dacă ați ratat articolul lui, îl puteți citi aici.

Alexandru Georgescu este cel care ne va povesti astăzi ce l-a determinat să intre în lumea cosplay-ului, precum și creațiile lui de până acum.

Î: Domnule arcaș și spadasin deopotrivă, ce ne puteți spune despre persoana din spatele costumului, respectiv Alexandru Georgescu?

Alexandru: “I come by many names” but hey, I’m Alex.  I am what I am and I do what I can. My parents always wanted for me to become a Cosplayer but I INSISTED I wanted to be an IT engineer.

Dar, în general, îi las pe alții să mă descrie sau să-și facă păreri în timp ce încerc să fiu cea mai bună versiune a mea – pentru că până la urmă fiecare are dreptul la o părere și îl/o privește personal.

Am terminat un liceu și o facultate cu profil pe IT și inginerie iar în paralel am activat și susținut evenimente de teatru și festivaluri „medievale”, cel puțin 8 ani . Asta ca să reușesc să îmbin arta cu tehnologia. Ca jocuri mă voi axa pe cele de acțiune/dezvoltare, cu grafică high-end și poveste imersivă. De foarte multe ori mă atașez de personaje cu care mă identific, pe care le-aș putea juca cu ușurință sau …mai degrabă a căror caracter îl  regăsesc  și-n adâncul ființei mele.  Sunt foarte “orientat către public” și consider că cheia succesului e să-ți intrii în pielea personajului la maxim, oricând e nevoie, orice-ar însemna aceasta.

Îmi place să ating și să păstrez standarde înalte și din cauza cunoștințelor acumulate, pentru mine calitatea primează în orice. Veți înțelege mai bine acest aspect citind în continuare!    

Î: Cum și de ce te-ai decis să intri în lumea cosplay-ului? 

Alexandru: Era mai, 2014. Se susținea EECC la Romexpo în București și fusesem invitat de un prieten vechi. Am decis că e vremea să mai schimb aerul de munte puțin, să mai variez evenimentele la care particip (perioada de mai mi-era plina deobicei cu fest-uri medievale).

Și m-am bucurat enorm c-am făcut acest pas. Odată ce-am dat nas în nas cu mulțimea, miile , legiunile, cohortele (!) de gameri, nerds, cosplayers & artists alike care mai de care mai interesanți sau mai sexi (!!) am simțit că parcă încep o nouă viață și mă aflu exact în locul și momentul potrivit unde ar fi trebuit să fiu de mult timp.

Aici poate o să sune că-s puțin “rău” în detrimentul nostru ca români, dar m-am bucurat enorm luând legătura și schimbând impresii mai ales cu cosplayerii străini – altă cultură, altă deschidere – . Tot în acest eveniment l-am întâlnit pe Radu (BTrix Cosplay) și pe Alex Iulian, amândoi pozând în Connor din Assassin’s Creed și de acolo am decis să ținem legătura (chiar și eu încercasem să fiu îmbrăcat într-un mock-up de Edward Kenway “înainte ca piratul să devina asasin”.

Aici m-a ajutat mult tricoul primit de la GameArt). Odată ce-am fost convins că “și la noi e posibil așa ceva”, ajuns acasă am început să mă implic în fenomen, să iau informații, să mă documentez, să știu TOT. În toamna acelui an am reușit să câștigăm cu grupul locul 1 la Dreamhack și așa a luat naștere oficial și ”Assasin’s Creed Romanian Brotherhood”. Ulterior frăției s-au alăturat Mihaela, Loredana, Roxana, Iulian, Radu S., etc. deși astăzi suntem mai puțini. Restul e istorie.

Î: Ce costume ai creat până în momentul de față? 

Alexandru: În ordine cronologică:

–  Garrett (Thief game series , mulțumesc aici lui Shekate Cosplay pentru că ne-am dat multe șuturi să începem pașii înainte :-3 )

– Ezio Auditorre da Firenze (Assassin’s Creed Brotherhood)

– Mordecai (Borderlands 1) , lucrat în paralel cu următorul

– Kenshin Himura (Rurouni Kenshin a.k.a. Samurai X)

-Jacob Frye (Assasin’s Creed Syndicate)

-Nightblade archer (The Elder Scrolls Online)

Iar per total mulțumesc pe această cale tuturor prietenilor și familiei care m-au îndurat atâtea zile și nopți până am adus la viață unele dintre cele mai îndrăgite personaje (mie și nu numai).

Î: Spune-ne care consideri tu că sunt cele mai bune costume ale tale și în ce a constat creația lor. 

Alexandru: Acuma…după părerea și plăcerea mea, Nightblade-u din TESO, Ezio și Garrett.  Deși nici Jacob nu-i de colea.

Din cauză că mi-am impus să mențin un standard învățat în festivalurile istorice, am decis să folosesc materiale cât mai reale și mai durabile. Metalul e metal, lemnu-i lemn, pielea naturală (de vacă) e piele, etc.

Deși poate rezultatul poate fi artistic și frumos lucrat și cu altele, consider că m-aș scărpina cu mâna dreapta la urechea stângă să iau spre exemplu un carton, să mă chinui să-l tai și asamblez, să-l dau cu aracet, să-l vopsesc în X layere până arată a “metal”, în loc să iau o placă (subțire) de metal și să fie exact materialul de care am nevoie.

E și mai durabil și arată! Dar fiecare alege și face cum dorește și cum știe.  “Nu-i bai!” că ce nu știu se învață! În criză de timp am ajuns și eu să folosesc alte materiale (zic eu “înlocuitoare”) ca spuma, pielea artificială, dar am decis să nu mai las din calitate indiferent de deadline.

Nightblade archer (The Elder Scrolls Online)

De exemplu pentru ultimul costum, cel din TESO și cel mai complex de până acum, am început să lucrez în piele și să asamblez metal peste, dar jumatate din armură am completat-o cu bucăți și bucățele migălos tăiate din spumă fiind în criză. Restul părților, am avut grijă ca textila să fie cât mai asemănătoare celei din pozele de referință ca și culoare și textură (de exemplu e bumbac gros de cuverturi cu urzeală pătrată 😛 ). Armele le-aș fi făcut cu/din metal dar …noile reguli din convenții, știți voi.

Cosplay-Profile-Alexandru-Georgescu-01

Ezio Auditorre da Firenze (Assassin’s Creed Brotherhood)

Pentru Ezio am folosit doc alb și roșu, am început măsurătorile, am făcut tiparele și am început asamblarea. Lucram în paralel la accesorii, în primul rând să fie funcționale. E important ca un costum ÎNTÂI să aibă funcționalitate practică și apoi estetică, după opinia mea, pentru a fi cât mai realizabil și durabil pentru a fi purtat și a te juca în el. O bună parte din asamblare (țesut la mașină) m-a ajutat cu toată forț…ăăaa.. bunătatea tatăl meu :)).

De fapt, pentru orice costum am avut nevoie de un anume soi de ajutor fiind “la început”. Fie că am cerut informații, niscaiva unelte sau petice de materiale sau o mână, un picior, un ochi în plus la manufactură.

Cu toate acestea (!) am avut grijă să mă mențin în regulile propuse de concursuri, unde pentru a fi eligibil a fi înscris unii specifică să îți construiești costumul cel puțin 70-80% tu, iar dacă ai fost ajutat, să fii decent și să justifici. Desigur că e cel mai bine să ajungi să-l poți face 100% tu însuți/înseți.

Cosplay-Profile-Alexandru-Georgescu-02

Garrett – Thief game series

Despre Garrett povestea este frumoasă și lungă dar am să mă rezum prin a spune că e lucrat integral în piele și mai mult manual, din moment ce am rupt 5 ace încercând să cos la mașina de hobby alor mei.

Și da, am fost atât de nebun încât să îl asamblez ținând cont de numărul de cusături (“ce e acolo în screenshot?…3..5..8 sewing seams…ok 8 facem…pun metrul ..măsor…aici fac gaură, aici cos..așa se vede așa facem…DACĂ vede cineva…”). Totodată am achiziționat o lentilă UV pentru a simula ochiul său mecanic, iar cu nițel ajutor a ieșit funcțional . Inofensiv, dar epic.

Procesul unui costum durează mult timp pentru mine pentru că stau să-l perfecționez pe cât posibil (chiar și în momentul acesta – 14 iulie – mai am ceva de adăugat la Nightblade). Deși mă pot întinde pe câteva luni, cel mai rapid și mai eficient costum a fost cel de Ezio care a durat 10 zile . Cu nopți nedormite stres și toate cele, dar nu mai doresc să mai trec prin așa ceva, pentru sănătatea tuturor.

În concluzie mă bucur că am reușit să folosesc cunoștintele dobândite în lupte și coregrafii cât și de archery cu personajele. După părerea mea cosplay-ul îți oferă această posibilitate, să fii câte-un pic din fiecare. În cel mai rău caz, cum îmi place mie să spun, poți părea un soi de personaj cute în „pijamale”. În cel mai bun caz ești o combinație între forjor, croitor, tâmplar, pielar, țesător, pictor, luptător, arcaș, magician, actor…până la scenograf, coreograf, tehnician sunet și montaj video. Atât de awesome!

Și te dezvoltă constant dacă te ții de el ! Mai ales când întâlnești “nebuni” la fel de frumoși ca tine.

Cosplay-Profile-Alexandru-Georgescu-03

Î: Ce planuri de viitor ai în ceea ce privește cosplay-ul? 

Alexandru: Veți mai auzi de Garrett, nu zic când exact, dar dacă o să-l auziți șușotind pe lângă voi “I’m Garrett, did’ya miss me?” watch your pockets, because what’s yours is mine…err…I mean, his.

Intenționez să-l aduc la viață într-un mare stil pe Raziel din Legacy of Kain și că tot veni vorba de vampiri și legende, să aduc un omagiu prin Vlad Țepeș din Dracula Untold.

Oh și iar nu se știe când , dar…stați un moment – echipajul îmi strigă de sus ceva din crow’s nest să fiu pregătit. “Se întrezărește Urca de Lima, Căpitane Flint!” Bun. Bun….Then tell your Gov’nor, I’m coming !

Vă urez toate cele bune și vă îmbrățișez cu căldură. Dați tot ce puteți! Aveți curaj să “exagerați puțin” și să mai faceți un level-up. Remember, Nothing is true; Everything is permitted…and If You don’t Dream, you Die!

Încă un articol cuprinzător din Cosplay Profile a luat sfârșit, iar noi săptămâna viitoare vom da piept cu o adevărată fană a culoarei roz!

Isabelle Frost
Isabelle Frosthttps://www.overheat.ro
Gaming is my only church.
- Publicitate -

CELE MAI NOI ARTICOLE

- Publicitate -

LASĂ UN MESAJ

Introdu comentariul tău.
Introdu aici numele tău
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. Contactează-ne!

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

- Publicitate -

Pe subiecte similare

- Publicitate -

Acest site folosește cookie-uri pentru îmbunătățirea experienției de navigare.
Pentru detalii, consultă politica noastră de confidențialitate.