Nu pot să zic că sunt tocmai cel mai entuziasmat om de pe Pământ atunci când se anunţă lansarea unui nou joc cu zombii, dar nici nu pot să nu dau “Next-Next-Finish” când apare. Asta probabil din pură curiozitate, sau din simplul fapt că mi-au plăcut filmele sau jocurile cu nemorţi pribegi care ies pe străzi în număr mare protestând violent, cerându-şi drepturile la mâncare şi supravieţuire. Căci, aşa cum am observat cu toţii, zombiul a devenit un nou organism în lanţul trofic şi trebuie respectat ca atare ca să nu ajungă pe cale de dispariţie. Desigur, cu asta sunt de acord toate vietăţile, mai puţin omul – singura sursă directă de hrană a susnumitului zombi.
Dacă până acum am avut jocuri cu zombii de toate dimensiunile, culorile şi formele geometrice, iar eroii principali se afişau cu arme care mai de care mai mari şi mai numeroase, iată că acesta de faţă vine ca o surpriză, abordând jocul în modul Action-Adventure (mai degrabă Adventure-Action, pentru că această componentă se evidenţiază în prim plan) cu multe linii de dialog, cu personaje credibile şi multe opţiuni care odată alese, rămân scrise pe piatră de hotar acum şi pururea (şi în episoadele ce vor urma să apară), opţiuni despre care sunt nerăbdător să ajungem să vorbim imediat. Dar mai suportaţi-mă câteva minute ca să vă zic…
Vă mulţumesc că m-aţi salvat, iar acum lăsaţi-mă-n pace!
Povestea începe cu tine aflat într-o maşină, împreună cu ce aş numi eu drept cel mai de treabă poliţist din lume, în drum spre noua ta bucăţică de Rai (de cinci metri pătraţi) unde tare în siguranţă te-ai fi liniştit pentru tot restul vieţii în spatele unor gratii de grosimea brandului, dar… în minutele următoare te trezeşti din leşin în maşina ajunsă într-o râpă, înconjurat de zombi care vin să îţi facă respiraţie gură la jugulară… toţi o dată.
Deşi rănit în urma accidentului, reuşeşti să scapi de ei şi te refugiezi în curtea primei case care îţi iese în cale. Eşti oarecum mulţumit că ai scăpat de condamnarea la închisoare şi ai fi vrut să îţi ridici pălăria în faţa lor şi să pleci fluierând mai departe, numai că afli cu stupoare că nu te-au scos din maşină pentru simpla ta satisfacţie, ba nici măcar nu te-au scos cu intenţie. Au făcut-o instinctiv pentru a te savura. Descoperi chestia asta cu STUPOARE atunci când eşti atacat de un zombi chiar în casa în care ai ajuns din întâmplare, şi eşti salvat de nimeni altcineva decât de o fetiţă de 8 ani. Aşa ajungi să descoperi un alt lucru macabru: cât de rar şi preţios va fi să descoperi un suflet uman şi cât de greu este să încerci să îi obţii încrederea. Nemaiavând nimic la care să priveşti în urmă, iei în grijă fetiţa care te-a salvat (o responsabilitate destul de mare) şi plecaţi în lume, în căutarea altor supravieţuitori.
După glas cunoşti pe om şi pe dobitoc
Aşa spunea cândva o vorbă din popor. Cam asta va fi acţiunea de bază pe care o vei întreprinde în mare parte din joc. Vorbitul. Ce vei alege să spui (sau să nu spui, pentru că ai şi opţiunea asta) va “altera” toată mecanica jocului. Practic, totul este construit în aşa fel încât trebuie să te gândeşti repede şi clar ce vrei să faci sau ce vei zice când vei intra în contact cu personajele. Majoritatea acţiunilor pe care va trebui să le execuţi, mai ales în momentele culminante, vor fi contra-cronometru. Trebuie să te decizi repede ce vei zice sau ce vei face, astfel jocul forţându-ţi mâna să acţionezi instinctiv. Dacă zăboveşti prea mult, personajele din jur vor acţiona în locul tău în unele cazuri, dar vor ţine minte faptul că nu ai intervenit. Unele vor fi mai înţelegătoare, altele nu vor tolera acestu lucru. De fapt, cam toate acţiunile pe care le întreprinzi vor fi memorate de către ele.
Ai chiar o opţiune în meniu, unde poţi dezactiva notificările din partea jocului, astfel că nu ţi se va mai atrage atenţia când personajele au memorat ce ai zis, ceea ce va face jocul mai realist, deoarece mai târziu ţi se va da peste nas din cauza vreunei insulte aruncate în treacăt cuiva întâlnit anterior în joc dar pe care tu, jucătorul din spatele monitorului, cu Messenger-ul în bară, Winamp în fundal si cutia de bere sub nas probabil nu ţi-o vei mai aminti.Tot aici intră şi faptul că poţi alege şi de partea căror personaje să te dai. În alte momente tensionate, poţi acţiona ca lider ori poţi rămâne tăcut şi să laşi lumea din jur să işi poarte singură de grijă sau să işi apere părerile. Şi la fel de bine cum poţi să rămâi impasibil, poţi fi ori personajul grijului şi sufletist care împarte cu alţii în bucăţi egale şi ciunga la care mestecă, ori poţi fi personajul negativ şi egoist, căruia nu-i pasă decât de persoana #1, EL!
Dar nu are cum să nu ţi se rupă sufletul când vezi aşa personaje realiste, câtă muncă s-a depus la crearea lor şi ce bine conturate le sunt caracterele. Iar aceste lucruri vor fi foarte evidente. Unele personaje sunt mai recalcitrante, altele mai calme, altele mai firave. Unii sunt stăpâni pe situaţie, alţii se lasă conduşi (chiar şi tu în unele cazuri). Nu ai cum să nu vibrezi de entuziasm când vezi personaje care reacţionează firesc, zic eu, în apocalipsa zombilor! Nu sunt toţi conduşi de acelaşi sentiment doar pentru că sunt prinşi în aceeaşi catastrofă, ci fiecare are planurile şi ideile lui, ceea ce mi se pare foarte bine gândit şi evidenţiat.
Zombii bat la uşă. Noi bătem la zombii.
Gameplay-ul în mare parte este bazat pe hoinăreală şi vorbăraie, aceste activităţi fiind întrerupte doar de atacuri de zombi, deci de momente de acţiune. Şi ce momente de acţiune! Sigur, tu nu eşti nici vreun prinţ din Persia, nici vreun cavaler din Skyrim cu un topor cât tine de mare. Nici nu cari în cârcă un geamantan cu armament şi nici nu conduci un tanc. Nu, tu te vei bizui pe A.D.S.M. (Aparatul De Scos Măsele) care are în încărcător cinci degete. Ori, depinzând de situaţie, poate fi înlocuit de piciorul stâng (căci cel drept este rănit) care este înarmat cu un bocanc cu încărcătură nelimitată. Dar vreau să zic că momentele de acţiune, fiind foarte personale, te fac să tresari şi chiar să te zbaţi pentru propia-ţi viaţă. Sunt foarte bine gândite şi executate din punct de vedere cinematic şi regizoral aşa că vor aduce un plus de culoare (roşie) jocului.
Acţiunile le execuţi din maus şi unele butoane de pe tastatură. Dacă nu eşti îndeajuns de rapid sau nu nimereşti punctele pe care trebuie să pui mausul ca să poţi executa mişcarea, vei sfârşi între fălcile zombiului. Ai un mod standard de joc în care punctele de acţiune devin vizibile când duci mausul aproape de ele, iar un mod mai clasic de joc, în care acele puncte sunt vizibile doar când duci mausul fix pe ele, deci va trebui să te plimbi cu mausul pe tot ecranul. Dar punctele acestea de acţiune sunt puse un pic nefiresc, uneori pe lângă obiectul cu care vrei să interacţionezi şi poate fi un pic enervant să le găseşti, dar acesta este probabil cel mai mic impediment şi chiar o să-l trecem cu vederea, dar vi l-am menţionat.
Micul mâncător de cre… de resurse.
Grafica predominantă în joc este de tip cel-shading, în stilul comic book-urilor ce poartă acelaşi nume dar pe care eu încă nu am avut onoarea de a le citi. Din fericire nu trebuie să fi citit benzile sau să fi văzut serialul pentru a întelege jocul (pentru că da, există şi un serial pe care l-am urmărit, şi este grozav). Avem aici o poveste de sine stătătoare care va fi savurată de orice împătimit al poveştilor horror. Grafic arată destul de ok, deşi nu prea ies în evidenţă elementele next-gen şi culmea, uneori jocul dă semne de oboseală şi se mai sacadează o secundă sau două, şi uneori am chiar mici scăderi de framerate. Asta pe un Intel Core 2 Quad Q9400 la 2.8 Ghz, 3.5 Gb Ram şi un Ati HD5770. Posibil să fie şi driverele mele de vină, pentru că nu le-am mai făcut update de mult timp. Dar e ciudat, pentru că Skyrim, de exemplu rulează lună cu toate detaliile împinse aproape pe maxim. Deci sigur jocul nu e foarte bine optimizat. În rest nu prea am ce reproşa. Nu prea întâlneşti bug-uri, sau cel puţin nu sunt foarte evidente şi nici deranjante.
Sunetul din joc este absolut senzaţional. Actorii fac poate cea mai bună treabă pe care am văzut-o în jocuri în ultimii ani, iar împreună cu motion-capture-ul/animaţiile foarte expresive a personajelor, aduc o bilă în plus la feeling. Muzica este grozavă, pică absolut perfect pe tematica jocului şi porneşte EXACT în momentele în care trebuie. Calitatea sonoră a vocilor este uneori scăzută, hârşâită, iar acest lucru denotă ceva probleme cu microfoanele din studiou, cred. În fond nici nu are rost să mă mai vait, am obţinut o poveste care să mă ţină în faţa monitorului o seară întreagă, căci din păcate cam atât ţine jocul, în jur de patru ore. Dar acesta este doar primul din cinci epsioade care vor apărea lunar şi pentru care trebuie să scoateţi din buzunare un total de doar 25 euro (deci 5 euro/episod). O dată ce aţi plătit suma, primiţi primul episod iar restul vor veni ca un update lunar, pentru că seria este încă în dezvoltare.
Acestea fiind spuse, nu vă atingeţi de termometrul din dreapta, pentru că frige. Luaţi mai bine jocul şi răcoriţi-vă cu niste fiori pe şirea spinării.
