După ce Carol, colegul nostru de redacție a scris recent un întreg memoriu dedicat jocului Call of Cthulhu, este timpul ca astăzi să vin și eu cu părerile mele legate mai de grabă de jocul în sine, nu de poveste, istoric sau alte elemente din exterior. Vă recomand să citiți întâi articolul lui Carol, după care să continuați lectura preview-ului meu.
Când am auzit că se vrea preview la Call of Cthulhu m-am gândit din start că ar fi o idee bună să-mi mai schimb puțin orientările gameristice întrucât am jucat numai AAA-uri super comune și titluri eSports în ultima perioadă și sincer, simțeam nevoia de ceva, nu neapărat nou, cât diferit. Venind dintr-un “mediu” în care tot ce fac este să blow s**t up și să fac sânge să sară din toate direcțiile nu am știut la ce să mă aștept din partea acestui joc. Acum, să fiu sincer, aveam o idee cu ce se mănâncă pentru că apucasem deja să citesc articolul mai sus amintit, dar niciodată socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg.
The Good
Din primele momente în care am intrat în joc, am fost întâmpinat de o paletă de culori mohorâte, care deja îmi sugerau o oarecare stare de depresie alimentată de frica de a mă juca singur, seara. M-am înarmat cu nițel curaj, am intrat în modul cocky bastard și am început să mă avânt în chemarea lui Cthulhu. Jocul are o premisă simplă. Ești un veteran al primului război mondial, cu un soi de PTSD, vise ciudate, probleme cu alcoolul și înarmat cu un caracter respingător/arogant/indiferent. Chiar unul din visele lui Edward (protagonistul nostru) este punctul de plecare al poveștii.
Voi presupune că mi-ați ascultat sfatul de la începutul articolului și că deja sunteți familiarizați cu povestea așa că nu voi continua mai mult decât atât. Povestea este una solidă, puțin clișeică, dar scrisă bine și imprevizibilă. Chiar dacă după primul capitol al jocului mă cam luase somnul pentru că nu a sărit încă nimic în aer (Spoiler: nu sare nimic în aer) am decis să continui.
Asta cred că este una dintre deciziile bune luate în ultima perioadă pentru că pe măsură ce progresează, jocul începe să te prindă în farmecul atmosferei. M-am găsit în situația în care chiar voiam să văd ce se întâmplă mai departe. Personajele sunt bine construite, au caracteristici distincte, personalități diferite și oferă autenticitate jocului. Se integrează ușor în atmosfera jocului și oferă o imersitate plăcută.
Un alt lucru plăcut este caracterul lui Edward pe care îl poți sculpta în funcție de modul în care vrei să abordezi jocul. Faptul că abilitățile în care alegi să investești chiar au un impact asupra modului în care se desfășoară acțiunea este un plus. Poți dezvolta abilități de bază, precum forța brută a personajului, capacitatea de a vorbi cu alte NPC-uri, abilitatea de a “adulmeca” obiecte ascunse prin mediul înconjurător, etc.
De asemenea, alte investiții le vei putea face în abilitățile ce țin de ocultism și medicină, dar acestea sunt legate și de capacitatea ta de explorare deoarece se bazează/dezvoltă în urma găsirii de cărți din cele două domenii și obiecte relevante.
Gameplay-ul este slow paced, pe alocuri plicticos, dar te încurajează să explorezi. Nu o singură dată m-am găsit cotrobăind prin toate sertarele dintr-o locație pentru a găsi diverse chestioare care m-ar ajuta să avansez în poveste. Spre nefericirea mea, în cele două ore și ceva de gameplay pe care le-am putut juca în varianta de preview a jocului nu am întâlnit acțiune aproape deloc.
În afară de un fel de quick time events pe care le aveam disponibile între dialoguri și un moment în care trebuia să fug de niște bau-bau care mă vedeau ca pe felul principal, nimic nu m-a făcut să zic, wow, vreau să mai fac asta!
The Bad
Chiar dacă “pe scenă” totul se desfășoară bine, în spatele cortinei în schimb este o harababură. Aici mă refer la partea tehnică a jocului. Știu că nu este un titlu high-profile și nu vine de la oameni cu bugete nelimitate și zeci de ani de experiență, dar pentru un joc care urmează să apără pe ultima sută de metri a anului 2018 la prețul de 45 de euro, aveam așteptări mai mari.
Motorul grafic pe care rulează jocul este Unreal Engine (da, ăla din Fortnite), un engine care își cam spune vârsta. Asta s-a tradus pentru mine, ca jucător, în texturi șterse, margini foarte slab randate, dropuri de FPS chiar dacă am hardware destul de puternic și o experiență, nu neapărat, rea, dar puțin greoaie.
Atmosferic, jocul este ce trebuie. Nu m-am simțit în siguranță deloc și senzația asta de neliniște chiar te ține în priză când joci. Pe de altă parte senzația mai dispărea când mă uitam în jur și brusc îmi dădeam seama că sunt într-un joc. De la personajele care arată de parcă mai repede și-ar găsi un loc în jocul cu același nume din 2005, până la animațiile învechite, jocul per total pare un titlu care urmează să fie lansat undeva în 2012.
Nu totul este rău în legătură cu grafica, iar iluminarea, cel puțin personal, mi s-a părut ok. Fie sunt eu ușor de impresionat, fie chiar e bună, dar modul în care lumina interacționează cu obiectele din jur mi s-a părut ceva de efect. În combinație cu filtrul verde, cred că vor fi cele două puncte forte ale jocului pe partea de prezentare.
Un alt lucru care m-a dezamăgit, este optimizarea. Configurația pe care am rulat jocul este alcătuită dintr-un procesor AMD Ryzen 5 1600, 16GB RAM DDR4 și o placă video RX 580 8GB.
Dacă pe aceleași specificații rulez jocuri mult mai demanding, Call of Cthulhu s-a dovedit o provocare. La presetul Epic și rezoluție 2560×1440 am obținut 60 FPS blocat, dar pe alocuri mai aveam drop-uri de FPS. Am zis: “Bine, poate am exagerat cu rezoluția.” Am coborât la Medium, la aceeași rezoluție și efectiv se mișca mult mai prost.
Nu știu ce se întâmplă cu portările astea de pe console, dar sunt de cele mai multe ori dezastruoase. Am activat FreeSync, am dat totul la maxim și mi-am văzut de viață.
The Grand Finale
Ce să zic? Jocul este bun și în același timp rău. Povestea a fost destul de interesantă încât să mă atragă și să mă facă să vreau să descopăr ce urmează, dar modul în care mi-a arătat-o m-a lăsat rece.
Grafica este slabă, optimizarea la fel și sincer, e păcat pentru că jocul are potențial. Poate mă grăbesc să trag o concluzie și până pe 30 Octombrie 2018 când avem data oficială de lansare lucrurile se vor schimba în bine. Presupun că pe partea de optimizare se pot face anumite modificări fără să implice mari eforturi, dar grafica cred că va fi aceeași și în varianta finală.
Probabil voi apuca să mai joc Call of Cthulhu și în forma să finală, dar vă promit că pentru review vom avea un fan al seriei care să îl judece așa cum știe mai bine. Nu ar fi corect să spun despre un joc că este slab deoarece nu cunosc istoria și cultura din jurul acestuia. Până atunci, avem “pe țeavă” două nume foarte mari. Rămâneți aproape!
