Sacrificare sau salvare? Aceasta este marea întrebare pe care Soul Sacrifice, noul joc pentru PS Vita ne-o adresează la tot pasul. Ce este Soul Sacrifice şi dacă merită încercat veţi afla din rândurile următoare.
Dacă ar fi să descriu Soul Sacrifice în câteva cuvinte, aş spune că discutăm despre un Action RPG cu vedere third-person, bazat pe misiuni ce se desfăşoară în nişte mici arene şi au ca unic scop uciderea a zeci de inamici pentru a îmbunătăţi abilităţile personajului. Grind la maximum!
Să vă explic. Jocul începe în momentul în care personajul nostru, un “neica nimeni”, este izolat într-o cuşcă (realizată din oase, schelete şi bucăţi de carne!!!) şi urmează să fie sacrificat de către marele şi temutul vrăjitor Magusar, care în acest mod îşi va îmbunătăţi puterile. Dar protagonistul nostru are parte de un noroc chior: găseşte o carte vorbitoare pe nume Librom ce conţine în paginile sale jurnalul aventurilor unui vrăjitor ce a avut legături strânse cu marele Magusar.
Librom, o carte nu prea atrăgătoare dacă ne luăm după ochii şi dinţii mişcători de pe copertă, îi permite personajului nostru să retrăiască toate aventurile descrise în jurnal şi să acumuleze experienţă de luptă şi cunoştinţe despre Magusar. Cartea reprezintă şi întregul meniu al jocului.
Pentru a nu repeta în permanenţă construcţia “personajul principal”, în continuare îl voi boteza pe protagonist Şniţel. Am vrut să îl numesc Cartof, dar munca mea jurnalistică ar fi fost îngreunată de sarcina evitării cacofoniilor.
Şniţel, fericitul posesor al cărţii Librom, trebuie să treacă printr-o serie de aventuri pentru a deveni destul de puternic încât să îl poată bate pe Magusar atunci când acesta va veni la celula prizonierului strigând “este vremea cinei!”. Şniţel… cină… get it?
Uite-aşa Şniţel se apucă de citit cartea capitol cu capitol şi misiune cu misiune (capitolele sunt împărţite în mai multe misiuni). Fiecare misiune constă în intrarea într-o arenă şi uciderea tuturor creaturilor care se spawnează pe hartă. La momentul înfrângerii fiecărui inamic, Şniţel trebuie să alegeagă dacă le salvează sufletul sau îl sacrifică – cuvinte pompoase pentru “îmbunătăţeşte-ţi apărarea”, respectiv “îmbunătăţeşte-ţi atacurile”.
Până aici treaba este uşor de înţeles, însă jocul are şi un puternic caracter strategic ce vine sub forma managementului resurselor. Resursele principale sunt Offerings, Sigils, Black Rites, Life/Soul Essences şi Lacrima.
Offerings reprezintă abilităţile (armele) pe care Şniţel le poate echipa înaintea unei runde de cafteală monstruoasă. Aceste offering-uri sunt câşigate de pe urma luptelor anterioare şi se împart în două categorii: defensive şi ofensive. Partea provocatoare este că fiecare offering poate fi folosit într-un număr limitat de ori per bătălie, iar într-o bătălie personajul poate fi echipat cu şase astfel de abilităţi. Dacă Şniţel abuzează de atacul cu ţepi de gheaţă care ies din pământ, offering-ul se va strica şi nu va mai putea fi folosit niciodată. Şniţel fără gheaţă devine un Şniţel prăjit.
Sigils şi Essences permit augmentarea braţului drept al lui Şniţel (şi o fac să arate mai badass), acest braţ fiind un factor important în ceea ce priveşte puterea protagonistului.
Black Rites sunt cele mai spectaculoase abilităţi ale personajelor. Ele reprezintă atacuri puternice pe care Şniţel le poate dezlănţui atunci când bara sa de viaţă scade sub un anumit nivel. Folosirea acestor abilităţi este devastatoare atât pentru inamic, dar şi pentru săracul Şniţel, care va rămâne cu sechele pe viaţă – asta deoarece folosirea unui Black Rite presupune sacrificarea unei părţi a corpului lui Şniţel (nu degeaba jocul are în titlu cuvântul Sacrifice). Spre exemplu, sacrificarea ochilor va rezulta într-un atac foarte puternic, dar Şniţel va avea vederea afectată pe viaţă. Sacrificarea pielii va rezulta în reducerea la jumătate a capacităţii de a se apăra (vulnerabilitate ridicată).
Am spus că Offering-urile se strică dacă sunt folosite până la capăt într-o bătălie, iar Black Rite-urile îl vor afecta pe Şniţel pe viaţă. Există totuşi şi o metodă prin care putem repara Offering-urile şi îi putem restaura lui Şniţel părţile sacrificate. Aceasta se numeşte Lacrima şi este, aşa cum îi spune şi numele de o înaltă rezonanţă latină, o resursă lichidă ce curge din ochii lui Librom pe măsură ce Şniţel termină misiuni. Dar Lacrima este o resursă foarte limitată şi trebuie utilizată cu multă grijă.
Majoritatea misiunilor se desfăşoară împreună cu un companion controlat de AI (sau de un jucător real în multiplayer). Despre AI-ul companionului pot spune că se descurcă foarte bine şi atrage atenţia inamicilor, lucru care este de un real ajutor atunci când Şniţel pregăteşte un atac mai puternic, care are o animaţie de iniţiere ceva mai lungă. Atunci când companionul e pe moarte, Şniţel îi poate decide soarta: îl salvează – oferindu-i astfel jumătate din bara sa de viaţă – sau îl sacrifică, lucru care va dezlănţui un atac puternic ce va afecta toţi inamicii prezenţi hartă.
Soul Sacrifice este un joc de PS Vita care arată binişor şi sună la fel de bine. M-a surprins în mod plăcut modul în care este narată povestea – voice acting de calitate şi “cut-scene-uri” care se petrec în paginile lui Librom şi sunt pur şi simplu nişte animaţii 2d simpliste dar de efect. Arenele în care se petrec luptele sunt repetitive, la fel ca inamicii dealtfel, de care te saturi după câteva ore de joc. E interesant că arenele conţin anumite abilităţi de care Şniţel poate să beneficieze fără a-şi consuma vreo resursă. Trebuie doar să le găsească şi, bang, Şniţel are armură nouă (dar rapid perisabilă).
Rezumând, Soul Sacrifice este un joc despre viaţa unui nimeni care este salvat de o carte plângăcioasă. Jocul este EXTREM de repetitiv şi poate fi pe gustul celor cărora le place să facă grind cu scopul de a-şi îmbunătăţi în permanenţă personajul cu abilităţi noi. Managementul lacrimilor şi al abilităţilor, sistemul de salvare/sacrificare a sufletelor şi prezentarea decentă a jocului pot constitui nişte atuuri. Soul Sacrifice este un joc care nu trebuie ratat dacă eşti fan Monster Hunter şi deţii o consolă Vita. Din păcate însă, eu nu am putut suporta repetitivitatea şi nu am găsit niciun motiv din care să continui jocul după câteva ore în care am sperat că o să întrezăresc vreo luminiţă la capătul tunelului. Din păcate, povestea lui Şniţel s-a încheiat prematur. Sper că Magusar l-a savurat cu nişte cartofi prăjiţi lângă. Yummy!
