It’s Friday, it’s indie! Aceasta este deviza cu care colega mea Isabelle a început această serie, căreia m-am alăturat şi eu. În cazul în care sunteţi noi aici sau nu ştiţi despre ce este vorba în această serie, săptămânal vom avea câte un joc indie prezentat, titluri mai noi sau mai vechi, care ne-au plăcut şi pe care vi le recomandăm cu plăcere.
Minion Masters este următorul titlu din serie. Acesta este un joc de strategie online creat de BetaDwarf, care în trecut au mai lansat un joc numit FORCED, care a fost primit destul de bine de către comunitate.
Gameplay
Minion Masters este un joc simplu la prima vedere, care poate oferi câteva partide de distracţie unui jucător casual. Este o combinaţie între League of Legends şi Heartstone la prima vedere, dar mie mi-a adus aminte foarte mult de Duel Masters, un joc de cărţi bazat pe un anime cu acelaşi nume, pe care îl jucam în copilărie cu prietenii offline pe afară 😀
Mecanica din spatele acestui titlu este simplă. Ai un pachet de cărţi, fiecare cu abilităţi distincte. Aduni mana şi chemi în teren diferite creaturi sau vrăji. Scopul este unul singur, să distrugi baza inamicului făcându-ţi loc printre minionii lui. Pe lângă cărţi, există şi un Minion Master, un personaj care are diferite abilităţi, iar în combinaţie cu pachetul de cărţi, poate fi foarte eficient dacă înveţi ce şi cum trebuie să faci.
Jocul îţi permite să cumperi monezi cu bani reali, monezi cu care poţi cumpăra personaje şi skin-uri pentru tabla de joc, dar acestea pot fi cumpărate relativ uşor şi cu monezile in-game. Nu este un joc pay-to-win din fericire, asta făcând-ul destul de echilibrat. Diversele cărţi de care ai nevoie pentru a-ţi face un pachet pot fi obţinute folosind un fel de ruletă la care ai acces cumpărând token-uri cu bani câştigaţi în urma meciurilor.
Minion Masters este un joc care poate fi jucat fără probleme numai cu mouse-ul, dar şi cu ajutorul tastelor, însă schema de joc este foarte basic şi veţi folosi un număr maxim de patru butoane plus click stânga.
Grafică şi sunet
La captiolul grafică, Minion Masters se prezintă ok. Nu este cel mai arătos joc posibil, dar pentru categoria din care face parte se prezintă bine, cu personaje diverse şi o paletă de culori foarte vii, iar posibilitatea de a dezactiva sângele din setări îl pot face o alegere bună şi pentru un copil, dar şi pentru o persoană mai matură.
Aici apar şi unele probleme însă, deoarece jocul este încă în Alpha, iar optimizarea nu este punctul forte al acestui titlu. Este nevoie de o configuraţie destul de puternică pentru a-l putea juca la cele mai mari setări, dar am întâlnit cazuri în care mergea slab şi pe PC-uri puternice. Probabil aceată problema va fi remediată cu timpul, iar în varianta finală nu vom mai avea probleme de genul.
Sunetul este ok, personajele scoţând tot felul de mormăieli şi zgomote, pentru unii amuzante, dar pentru alţii stresante, în a doua categorie putându-l încadra pe unul dintre colegii de camera care îmi spunea să închid porcăria când jucam până la 2-3 dimineaţa. Muzica este la un nivel minimalist, iar acolo unde este, este implementată bine, ajută la atmosferă şi se potriveşte cu grafica cartoonish.
Notă de final
Ce să mai? Minion Masters este un concept bun, implementat destul de bine şi cu un potenţial măricel. Da, are probleme, da, nu este cel mai bun joc din lume sau din categoria sa, dar este până la urmă un indie foarte drăguţ pe care îl puteţi juca gratuit.
Pentru a-l putea juca în stagiul actual, puteţi să îl căutaţi pe Steam de unde poate fi descărcat contra sumei de 20 de dolari, fiind în early access. În această suma veţi primi câteva bonusuri care chiar aduc un plus în joc la început şi veţi avea ocazia să îl jucaţi prin toate fazele sale de dezvoltare. Dacă însă doriţi să îl jucaţi, dar nu sunteţi dispuşi să plătiţi suma menţionată, urmăriţi pagina de Facebook a producătorului sau site-ul acestuia, deoarece se fac giveaway-uri destul de des.
It’s Friday, it’s indie! #3 – Minion Masters
Marinake
- Un joc minimalist si fast-paced care va poate rapi cateva ore bune
- Grafica si sunetul sunt implementate bine si creaza o atmosfera placuta
- Nu este nevoie sa investiti bani reali pentru a putea juca bine
- Optimizarea lasa de dorit