[EXCLUSIV] Ni no Kuni II: Revenant Kingdom hands-on, gameplay video și primele impresii

Ni no Kuni II: Revenant Kingdom, noul titlu al celor de la Level-5 a fost amânat de două ori până acum, dar, cum spunea și părintele lui Mario, Shigeru Miyamoto: „un joc amânat poate ajunge să fie bun, dar un joc lansat prea devreme va fi întotdeauna prost.”

Așadar, săptămâna trecută am fost invitat de Bandai Namco la un eveniment de presă la Paris, unde am avut ocazia să testez câteva dintre titlurile pe care compania japoneză le va lansa în 2018. Ni no Kuni II: Revenant Kingdom era de departe unul dintre jocurile de care eram cel mai interesat când am primit invitația la eveniment.

Aveam așteptări destul de mari de la continuarea JRPG-ului meu favorit, Ni no Kuni: Wrath of the White Witch, dar realitatea de la fața locului mi-a arătat că dezvoltatorii de jocuri japonezi sunt printre puținii care reușesc să se autodepășească.

Ni no Kuni II: Revenant Kingdom vine cu un sistem diferit de luptă, mai complex decât cel din primul joc din serie, dar și mult mai interesant. În afară de sistemul de luptă „team-based,” dezvoltatorul Level-5 a introdus și momente în care vom comanda armate formate din divizii specializate (melee, ranged).

Așadar, în Ni no Kuni II: Revenant Kingdom vom intra în pielea lui Evan, un tânăr căruia i-a fost uzurpat statutul de rege și care încearcă să-și recâștige titlul, dar și regatul. Revenant Kingdom este un JRPG „open-world” în care veți întâlni alte caractere pe care le veți putea recruta pentru a vă forma o mică echipă de supereroi.

O schimbare majoră în sistemul de luptă este adăugare unor creaturi ce au legătură cu forțele naturii numite „Higgledies.” Aceste creaturi folosesc vrăji pentru a vindeca caracterele din echipă, dar și pentru a da diverse bonusuri eroilor sau pentru a dezlănțui atacuri devastatoare.

Fiecare tip de Higgledies are culoarea lui, iar pentru a le folosi abilitățile nu trebuie decât să le activați cu butonul X atunci când jocul vă semnalizează că o anumită abilitate poate fi folosită.

În demo-ul prezentat la Paris am jucat o misiune în care trebuia să salvez un personaj răpit de un boss – The Wyvern Lord. Puteți vedea în video cum a decurs misiunea, precum și noul sistem de luptă. La prima vedere nu pare prea intuitiv, dar după câteva lupte m-am obișnuit cu managementul vrăjilor, atacurilor melee și a creaturilor Higgledies.

Mai mult decât atât, în Ni no Kuni II vom putea să ne construim și să ne administrăm propriul regat, deci veți avea și misiuni în care va trebui să cuceriți diverse puncte strategice folosind armate. Bineînțeles, nu veți avea nevoie de o strategie de nivelul Warhammer pentru a putea duce la bun sfârșit aceste misiuni. Acest sistem de „army combat” este destul de simplist și implică folosirea anumitor unități specializate împotriva armatelor inamice la momentul oportun.

În misiunea pe care am jucat-o am controlat o armată formată din două unități: melee și ranged. Pentru a ataca armatele inamice nu trebuie decât să vă apropiați de ele. Singurul lucru care contează este poziționarea, precum și folosirea unor abilități pe care fiecare unitate o are în arsenal.

Pentru a roti armatele și a le poziționa cum doriți se folosesc butoanele L1 și R1. Atât timp cât păstrați arcașii în spate și infanteria în față, n-ar trebui să aveți probleme în aceste încleștări. Bineînțeles, lucrurile se pot complica cu cât avansați în joc, dar asta nu poate decât să facă acest aspect și mai interesant.

Deși demo-ul conținea doar patru misiuni, am simțit că Ni no Kuni II: Revenant Kingdom este mai mare și mai bun decât predecesorul. Schimbările introduse de Level-5 par a se integra perfect în universul Ni no Kuni, fără a crea confuzie printre veteranii seriei. Iar dacă nu ați jucat primul joc, nu vă faceți probleme, Revenant Kingdom are o poveste nou nouță și, sper eu, la fel de atragătoare ca cea din Wrath of the White Witch.

În acest moment, și sper să nu se schimbe nimic, Ni no Kuni II: Revenant Kingdom este programat pentru lansare pe PlayStation 4 și PC pe 23 martie 2018. Trei versiuni ale jocului vor fi disponibile (nu știu dacă și în România): Day One Edition, Premium Edition și Collector’s Edition.

Cosmin Vasile
Cosmin Vasilehttps://www.overheat.ro/
Sunt un tip pasionat, și foarte rar pasional. Îmi plac jocurile video, cărțile fantasy & sci-fi, dar și călătoriile. Din când în când mai dau o sesiune de D&D cu prietenii și mai particip la evenimente de gaming. Superhero movies are my thing.
- Publicitate -

CELE MAI NOI ARTICOLE

- Publicitate -

LASĂ UN MESAJ

Introdu comentariul tău.
Introdu aici numele tău

Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. Contactează-ne!

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Acest site este protejat de reCAPTCHA. Se aplică Google Privacy Policy și Terms of Service.

- Publicitate -

Pe subiecte similare

- Publicitate -

Acest site folosește cookie-uri pentru îmbunătățirea experienției de navigare.
Pentru detalii, consultă politica noastră de confidențialitate.