O lume dominată de mafie, o lume condusă de oameni răi care îşi urmăresc propriile interese şi sunt în stare să calce în picioare aboslut orice pentru a-şi atinge scopul. O lume ce are nevoie de un erou care să o elibereze. Asta este premisa de la care pleacă Ghost Recon Wildlands, o nouă intrare în seria Tom Clancy’s Ghost Recon, care deviază de la reţeta iniţială şi ne plasează într-un scenariu open-world care aşteaptă să fie explorat.
Gameplay
Cuvântul cheie când vine vorba de gameplay este “libertate”. Ghost Recon Wildlands se îndepărtează de la misiunile aproape liniare pe care ni le ofereau titlurile precedente ale seriei şi de la gameplay-ul slow-paced, oferind o experienţă de joc plină de acţiune şi diversitate.
Avem la dispoziţie o lume imensă pe care o putem explora cum vrem, atunci când vrem. Metoda de abordare a misiunilor este strict alegerea noastră, cu posibilitatea de a gândi o strategie de atac în funcţie de stilul nostru de joc. Asta ar fi un sumar al gameplay-ului din Ghost Recon Wildlands, dar haideţi să ne cufundăm mai adânc.
Să vorbim puţin despre misiunile în sine. Avem la dispoziţie câteva scenarii, de la misiuni de asalt în care trebuie să măturăm o baza întreagă de inamici pentru a colecta nişte informaţii, la misiuni în care trebuie să rămânem ascunşi în umbre şi să lovim în linişte, pentru a nu alerta pe nimeni.
Diversitatea nu este foarte mare, dar ceea ce diferenţiază Wildlands de titlurile precedente ale seriei este abordarea open-world care ne oferă şansa de a deveni creativi când vine vorba de modul în care vrem să terminăm o misiune. Poţi lucra atât pe verticală, cât şi pe orizontală, ceea ce înseamnă că poţi alege o tactică stealth, sau una de distrugere în masă. Poţi intra într-o baza inamică atât pe calea aerului cât şi pe apă, sau prin traversarea unui munte. Posibilităţile sunt limitate doar de imaginaţia ta.
Un lucru care mi-a plăcut la acest joc, este arsenalul de care dispui. Ai multe arme dintre care poţi alege, împreună cu un sistem de personalizare care îţi permite să faci fiecare armă “a ta”. Armele se obţin relativ uşor, fie le găseşti în cutii împrăştiate pe hartă, fie le câştigi după ce omori un boss. De asemenea, poţi lua armele adversarilor, dar acestea nu sunt la fel de versatile. Ca accesorii, poţi ataşa armei tale practic orice. De la diverse lunete care te ajută la acurateţe, până la mini-lansatoare de grenade şi lasere.
Un alt punct interesant al gameplay-ului a fost evoluţia personajului. Cu cât completezi mai multe misiuni, cu atât vei primi mai multe skill points, care îţi permit să cumperi upgrade-uri pentru personaj, gadgeturi şi echipa acestuia. Vorbim de un skill tree asemănător cu cel din Watch Dogs 2, care te lasă să upgradezi ceea ce crezi că îţi este mai folositor.
Wildlands dispune de o gamă largă de vehicule, favoritele mele fiind SUV-urile deoarece se descurcă bine pe orice teren şi poţi rămâne împreună cu echipa ta de-a lungul întregii călătorii. Dacă însă vrei să zbori, poţi alege un avion sau un elicopter. Sau poate eşti unul dintre adepţii pescuitului şi preferi să mergi cu barca. În acest joc le ai pe toate.
Din păcate, modul de control al vehiculelor nu este cel mai bun. De exemplu, te poţi trezi că maşina ta derapează fără vreun motiv anume, sau că elicopterul ţi-o ia razna dacă încerci să prinzi ceva mai multă viteză. Nici fizica vehiculelor nu este cea mai fericită, mai ales în momentul în care foloseşti o motocicletă şi o scapi de pe drum, personajul fiind oarecum lipit de aceasta, în timp ce se prăbuşeşte de pe un munte.
Să vorbim puţin şi despre jocul în sine şi cum se face progresia prin acesta. Fiind un joc open-world, ai ocazia să abordezi o misiune exact aşa cum doreşti. Cu ajutorul gadget-urilor, cea mai folositoare fiind drona, poţi marca inamicii, dezactiva alarme şi îţi poţi croi un drum ferit de gloanţe până la obiectiv. Dacă însă vrei o abordare Rambo, majoritatea misiunilor îţi vor permite asta prin simpla eliminare a tuturor inamicilor. În unele cazuri, vei avea misiuni în care nu trebuie să fii detectat, deci tactica de asalt nu merge mereu.
Progresia este simplă. Poţi alege să termini orice misiune, ordinea nefiind importantă. Jocul este împărţit pe regiuni, care sunt controlate de un anumit grup. Fiecare regiune are câte un lider mai mic, iar aceştia sunt controlaţi de unul din cei cinci capi ai mafiei. Că să ajungi la ultimul boss, trebuie să scapi de ceilalţi patru înainte.
Povestea
A fost o dată ca niciodată un cartel care se ocupa cu producerea şi distribuţia de droguri. Într-o zi, liderul acestui cartel şi-a dorit un loc numai al lui, unde să îşi poată desfăşura activitatea fără întrerupere, zi şi noapte, aşa că a ajuns în Bolivia. Aici, a mituit pe toată lumea pentru a închide ochii la ilegalităţile pe care le făcea şi a ajuns să trăiască fericit până la adânci… ei bine, nu prea. Băieţii de la CIA şi-au băgat coada şi au trimis o unitate de elită, numită Ghosts, pentru a restabili pacea şi ordinea.
Sună a clişeu, nu? Cam la asta mă gândeam şi eu. Povestea nu este ceva wow, dar modul în care progresezi este interesant, fiind nevoie să treci de câţiva lideri de operaţiuni ceva mai mici până să ajungi la cei patru capi ai mafiei, care sunt parte principală a mecanismului construit de El Sueño, antagonistul acestui joc.
Ca şi timp, povestea în sine durează cam 25 de ore pentru a fi parcursă, iar dacă vrei să termini şi misiunile secundare, dublezi acest interval. Pentru un joc open-world este decent şi dacă ai şi prieteni cu care să joci, intervalul se poate micşora, sau mări, în funcţie de cât de serioşi sunt aceştia 🙂
Grafică şi Sunet
O să încep prin a spune că prezentarea jocului este superbă. Când l-am instalat prima oară şi am început să mă joc, unul dintre colegii mei de cameră a rămas lângă mine holbându-se la peisajele pe care Ghost Recon Wildlands le oferă. Lumea este conturată foarte frumos, iar locaţiile arată bine. Nu de multe ori mă opream din drumul către misiune doar pentru a admira un munte în depărtare sau pentru a face încă un screenshot.
Avem aici şi părţi proaste, precum unele texturi mai şterse şi câteva buguri grafice. Posibilitatea să fie şi din cauza configuraţiei mele nu iese din calcul, momentan rulând jocul pe un GTX 960 de 2GB. Mi s-a întâmplat să nu văd marcajele de pe stradă, sau pietrişul de sub mine să se transforme într-o mare maronie cu pete. Mi-a dispărut şi arma din mâna cu câteva ocazii, dar se pare că unele probleme au mai fost remediate la ultimul update.
Pe partea auditivă, jocul ne delectează cu radio-ul acela superb. De fapt glumesc, radio-ul este probabil cea mai proastă parte când vine vorba de sunet. Noroc că îl poți opri. Armele sună bine, se aud distinct şi folosirea unui silencer chiar face o diferenţă. Dialogurile sunt ok, vocile actorilor plăcute şi scriptul interesant, chiar dacă câteodată simţi că anumite bucăţi din dialog nu aveau ce căuta acolo. Şi paşii sunt uşor de distins în timpul misiunii, chiar dacă nu prea are vreo importanţă.
Concluzie
Cu toate că povestea este cam trasă de păr şi jocul devine repetitiv pe alocuri, Ghost Recon Wildlands este o încercare bună. Ubisoft a luat seria Ghost Recon şi a îndreptat-o spre o direcţie mai arcade, care se bazează mai degrabă pe lumea în care se desfăşoară, decât pe scopul pentru care eşti acolo. Are un substrat politic ieftin, în care ne mai arată încă o dată cum Statele Unite salvează omenirea de băieţii cei răi, dar deja sunt obişnuit cu asta din multe alte titluri, deci nu văd nimic nou sau de speriat.
Ceea ce mi-a plăcut la acest joc a fost lumea. O Bolivia foarte frumos colorată, vie, presărată cu peisaje superbe, care pot fi parcurse cu o mulţime de vehicule şi poate fi distrusă cu o sumedenie de arme. Personal, am apreciat puţin şi povestea, dar ideea de cartel în lupta cu autorităţile putea fi abordată mult mai creativ decât este în Wildlands.
