Iată că am ajuns înapoi la rădăcinile celui mai reuşit oras din jocurile Grand Theft Auto, şi anume San Andreas. Ei bine, da şi nu, deoarece oraşul San Andreas pe care vi-l aminteaţi voi nu e acelaşi. In GTA V avem parte de o varianta mărită a Los Santos-ului impreuna cu o porţiune total nouă numită Blaine County, ce contine anumite puncte de interes cunoscute din GTA San Andreas, cum ar fi muntele Chilliad.
Povestea renumitului joc Rockstar Games ne pune de această dată în pielea nu a unuia, nu a două, ci a trei personaje cu care ne vom omorî, sparge bani, fura maşini şi multe altele, de-a lungul celor 69 de misiuni. Heh. Fără să mai adaug şi alte lucruri, vi-i prezint pe: Michael Townley (mai nou De Santa) un ex-criminal ce obişnuia sa sparga banci impreuna cu Trevor şi Brad, cel din urma fiind un prieten comun al celor doi, Franklin Clinton, un ex-gangbanger al străzii Grove Street, casa fostului protagonist Carl „CJ” Johnson, şi Trevor Philips, acel personaj pe care chiar nu reuşeşti să îl înţelegi, el fiind personajul nebun, dependent de toate tipurile de droguri şi alcool. Michael şi Franklin sunt acel tip de oameni ce au renunţat la anumite obiceiuri de-ale lor pentru o viaţă mai bună. Cum ajung cei 3 să lucreze împreună, în ciuda diferenţelor lor majore, veţi putea afla singuri jucând Grand Theft Auto V.
Povestea pe care trebuie să o parcurgi nu este una tocmai perfectă, fiind bazată mult prea mult pe stereotipuri. Nu se pune un accent foarte puternic pe storytelling şi feeling, atmosfera fiind chiar moartă în unele momente. Unele misiuni sunt absolut fără rost în povestea principală a jocului, spre exemplu cele pe care Franklin le primeşte de la Lester. Bineînţeles, heist-urile sunt absolut geniale, dar per total povestea e vraişte. Nimic surprinzător. Mi-a plăcut foarte mult faptul că înainte de aceste heist-uri trebuie să faci rost de toate necesităţile pentru ca acesta să se intâmple. Ah, da, şi să nu vă aşteptaţi să aveţi parte de acţiune între ganguri, deoarece Franklin de-abia dacă mai are vreo tangenţă cu Grove Street sau cu orice alt gang existent în Los Santos. Ceea ce mi-a plăcut totuşi a fost faptul că Johnny K, protagonistul din Grand Theft Auto IV: The Lost and the Damned, îşi va face apariţia în acest joc, ceea ce mi-a conferit un sentiment de familiaritate. Am apreciat faptul că cei de la Rockstar Games încearcă să lipească toate titlurile GTA într-un singur univers, în ciuda oraşelor diferite.
Finalul jocului va va dezamagi profund. Mă aşteptam la mult mai mult. Şi ce mă enervează este faptul că nu poţi da înapoi, adică trebuie să rejoci tot jocul pentru a relua anumite alegeri. Per total, pentru povestea jocului Grand Theft Auto V nu pot acorda nici mai mult nici mai puţin de 7. S-a pus un mare accent de această dată şi pe misiunile secundare ce sunt amestecate printre cele principale. Nu sunt pur şi simplu create pentru a umple timpul, ci chiar sunt interesante, unele prezentând şi diverse referinţe la adresa unor alte jocuri sau filme cunoscute, în binecunoscutul stil umoristic Rockstar. De asemenea, jucându-le, descoperiţi şi câte ceva despre cele 3 personaje principale, cum ar fi modul în care Trevor invită o femeie la o întâlnire. Da, ştiu. Trevor.
Numărul de activităţi pe care le poţi desfăşura de-a lungul jocului este cu adevărat impresionant, jucătorul având posibilitatea de a participa în triatlon, curse, meciuri de tenis, de golf şi multe altele. M-am învârtit eu ce m-am învârtit printre aceste activităţi, dar pot spune că Triatlonul este cel mai obositor lucru creat vreodată de un joc. Pentru a câştiga, trebuie apăsat X în continuu, până îţi sare degetul mare din loc, existând şi triatloane de jumătate de oră. Şi nu ma refer la ceasul in-game, ci la o jumătate întreagă de oră pe bune.
Gameplay-ul acestui joc este destul de îmbunătăţit faţă de titlurile precedente. Spre exemplu, modul în care îţi folosesti armele îţi va aduce aminte izbitor de mult de modul de tragere din Max Payne 3 (chiar este preluat din acel joc). De asemenea, modul în care se conduc vehiculele a fost drastic îmbunătăţit, fiind mult mai flexibil si mai usor faţă de predecesorul său, GTA IV – aduce aminte mai degrabă de manevrabilitatea vehiculelor din cele mai recente jocuri Saints Row.
Ce m-a enervat la gameplay-ul jocului, cel puţin pe partea de single player, a fost modul în care poţi sări cu personajul. Dacă te apropii de un obstacol şi apeşi butonul pentru a sări, te poţi trezi ca un ragdoll ce se va izbi cu faţa de pământ. Am menţionat că acest lucru este enervant numai în single player, deoarece, spre nedumerirea mea, în componenta online a jocului nu am întâmpinat această dificultate, dar ajungem şi acolo.
Un alt aspect care nu mi-a plăcut în mod extraordinar a fost cover mode-ul jocului, acesta fiind foarte rigid. Practic, nu există acea tranziţie de la un cover la altul, pe care eu o consider un must-have pentru un joc ce foloseşte un astfel de sistem. Tu, ca jucător, trebuie să faci acea tranziţie din analog stick-urile controller-ului.
Sistemul de skill-uri şi-a facut întoarcerea din GTA: San Andreas. Acestea pot fi dezvoltate practicând cât mai mult anumite acţiuni. Sistemul de skill-uri este prezent şi în componenta multiplayer a jocului.
Un aspect ce mie mi s-a părut foarte interesant este că pe lângă tot ce faci tu în joc, alte personaje A.I. îşi desfăşoară şi ele activităţile proprii, cum ar fi lupte între ganguri, trafic de droguri sau curse. Rockstar Games spune că sunt peste 80.000 de dialoguri atribuite diferitor NPC-uri din joc. Acestea din urmă sunt însă limitate în densitate, ele apărand pe străzile Los Santos-ului în număr destul de mic, maxim 5 oameni pe zonă, acest lucru denotând vechimea pe care o are generaţia actuală de console şi necesitatea trecerii la next-gen (PlayStation 4 si Xbox One).
Sunetul este chiar bun, este foarte interesantă atenţia la detalii. De exemplu, m-a impresionat faptul că atunci când te apropii de o maşină cu radioul deja pornit, poţi auzi chiar şi din exteriorul maşinii muzica. În fiecare zonă din hartă vei auzi lucruri diferite, bazate pe specificitatea mediului inconjurător.
Grafica este unul dintre punctele bune majore ale acestui joc. În ciuda sfârşitului de viaţă al consolelor Xbox 360 si PlayStation 3, Grand Theft Auto V arată mai bine ca niciodată, reuşind chiar să îţi inducă şi un sentiment de next-gen, ceva ce mi-a atras atenţia fiind modul prin care faci tranziţia de la un personaj la altul. View Distance-ul acestui joc este absolut impresionant şi în acelasi timp, eu consideram că este imposibil ca pe consolele din generaţia actuală să poţi vedea atât de mult din hartă. Cu toate aceste aspecte pozitive, PlayStation 3 si Xbox 360 îşi arată vârsta, fiind „a little rough around the edges”. Anumite lucruri din lume sunt render-izate mai slăbuţ iar texturile nu sunt cele mai răsărite.
Ceea ce este de apreciat la Grand Theft Auto 5 este faptul că modul multiplayer al acestuia este gândit ca un joc în sine, fiind un fel de addon la jocul de bază.
