Ghostrunner este un joc care reușește să fie extrem de distractiv în ciuda faptului că te ucide de mii de ori. Și l-am jucat în cloud. O experiență genială per total.
La o primă vedere, GTFO pare un Left 4 Dead combinat cu Alien, dar imediat ce pui mâna pe joc îți dai seama că nu are nicio legătură cu jocurile menționate anterior. GTFO este un joc greu, tactic, lent, care necesită toată atenția ta.
Cu o campanie single-player scurtă dar intensă, alături de un multiplayer foarte reușit, Call of Duty: Vanguard este un joc care îți va oferi sute de ore de distracție.
În urma raportărilor financiare pe trimestrul 3 avem ocazia să aflăm cât de bine s-au vândut cele mai noi console ale coloșilor Sony și Microsoft, dar și care sunt perspectivele de viitor ale celor două companii.
Am vorbit cu Taina Ioniță (Live Associate Producer) și Alexandru Rais (Game Design Director), două dintre persoanele care apar și în trailerul oficial de reveal al jocului.