Volumul 41 din Berserk are o dată de lansare oficială

Young Animal Comics a confirmat că volumul 41 din legendara manga Berserk se lansează în Japonia pe 24 decembrie 2021. Luna trecută, Young Animal a confirmat, de asemenea, că următorul capitol din Berserk, nr. 364, va fi publicat în revista ediția 18/2021 din revistă pe 10 septembrie.

Anunțul oficial afirmă, de asemenea, că volumul 41 din Berserk va veni și cu o ediție specială. Aceasta va include un CD-Drama (un CD care conține o poveste în format audio) și o pictură specială de dimensiunea 23,9cm × 8,7cm. Interesant este că volumul 41 poate fi deja precomandat de pe Amazon cu 3.960 ¥ (150 lei) — excluzând costurile de transport.

În mai 2021, întreaga comunitate anime și manga a fost sfâșiată după ce Kentaro Miura, autorul Berserk, a murit din cauza unei disecții aortice. De când a murit legendarul scriitor, fanii se întreabă dacă seria manga va continua.

Ei bine, viitorul poveștii nu a fost încă confirmat, existând atât speculații că discipolii artistului ar putea duce la bun sfârșit saga mai veche de 30 de ani, dar sunt și cei care spun că nu va mai exista cineva care va putea reproduce vreodată geniul maestrului.

Scrisă și ilustrată de Kentaro Miura, Berserk este o serie incredibilă de manga japoneză pe care autorul a început-o în august 1989. Povestea are la activ peste 363 de capitole colectate în 40 de volume.

Ciprian Ghibirdic
Ciprian Ghibirdic
Joacă avocatul diavolului mai bine decât orice hack & slash. E de evitat angajarea în discuții cu el, căci „angajare” face parte din câmpul lexical al cuvântului „muncă” — de altfel indezirabil. Și, din cuvânt în cuvânt — că tot a învățat din Bee Simulator — a ajuns să scrie la Overheat. Ah, și mai ales „simulare” îi retrezește angoasa existențială, așa că alege să-și petreacă jumătate din zi în „experiențe interactive”, „povești imaculate” și alte pseudonime escapiste pentru jocurile video.
- Publicitate -

CELE MAI NOI ARTICOLE

- Publicitate -

LASĂ UN MESAJ

Introdu comentariul tău.
Introdu aici numele tău

Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. Contactează-ne!

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Acest site este protejat de reCAPTCHA. Se aplică Google Privacy Policy și Terms of Service.

- Publicitate -

Pe subiecte similare

- Publicitate -

Acest site folosește cookie-uri pentru îmbunătățirea experienției de navigare.
Pentru detalii, consultă politica noastră de confidențialitate.