Întreaga colecție Uncharted ar putea apărea pe PC

Uncharted The Naughty Dog PC Collection ar fi numele oficial pentru varianta de PC a pachetului care include toate jocurile francizei.

Uncharted Collection PC

O postare de pe ResetEra prezintă o imagine neoficială a unei postări programate pentru Facebook care anunță lansarea noii colecții Uncharted pentru Steam și Epic Games. Deasupra titlului putem vedea că fiecare joc din serie — inclusiv spin-off-ul Uncharted: The Lost Legacy — va fi inclus în pachet.

Imaginea prezintă, de asemenea, sigla studioului recent achiziționat de către Sony, Nixxes Software, în colțul din dreapta jos. Semn bun,  având în vedere că Sony a confirmat faptul că achiziția a fost definitivată pentru ca Nixxes „să ajute” la viitoarele portări de exclusive pe PC.

Postarea de Facebook în sine pare că este programată pentru a apărea la ora 10 AM (deși nu este specificat niciun fus orar), 6 septembrie. În caption este dezvăluită și data de lansare pentru colecția Uncharted de PC: 7 decembrie.

Bineînțeles că nimic nu este confirmat 100% până la anunțul oficial Sony, dar există câteva motive pentru care această scurgere merită să-i dăm crezare. În primul rând, jocurile exclusive PlayStation — vorbim de PS4, cele câteva de PS5 mai au ceva timp de stat în rafturi pentru a vinde consolele next-gen — încep să picure și pe PC, Horizon Zero Dawn și Days Gone fiind primele jocuri majore PlayStation Studios care au făcut marele salt către sistemele de gaming PC.

În al doilea rând, la începutul acestui an, pagina PlayStation Studios de pe Steam număra 41 de jocuri disponibile în total, dintre care doar 24 de jocuri + DLC-uri puteau fi accesate în acel moment.

Iar în al treilea rând — și cel mai important — să nu uităm că însăși Sony a confirmat lansarea Uncharted 4 pentru PC în cadrul unei prezentări pentru investitori la finalul lunii mai.

Uncharted 4 PC

Ciprian Ghibirdic
Ciprian Ghibirdic
Joacă avocatul diavolului mai bine decât orice hack & slash. E de evitat angajarea în discuții cu el, căci „angajare” face parte din câmpul lexical al cuvântului „muncă” — de altfel indezirabil. Și, din cuvânt în cuvânt — că tot a învățat din Bee Simulator — a ajuns să scrie la Overheat. Ah, și mai ales „simulare” îi retrezește angoasa existențială, așa că alege să-și petreacă jumătate din zi în „experiențe interactive”, „povești imaculate” și alte pseudonime escapiste pentru jocurile video.
- Publicitate -

CELE MAI NOI ARTICOLE

- Publicitate -

LASĂ UN MESAJ

Introdu comentariul tău.
Introdu aici numele tău

Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. Contactează-ne!

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Acest site este protejat de reCAPTCHA. Se aplică Google Privacy Policy și Terms of Service.

- Publicitate -

Pe subiecte similare

- Publicitate -

Acest site folosește cookie-uri pentru îmbunătățirea experienției de navigare.
Pentru detalii, consultă politica noastră de confidențialitate.