Steam Greenlight urmează să fie înlocuit

După aproape cinci ani în care a ajutat nenumărați dezvoltatori de jocuri să-și publice creațiile pe celebra platformă online, Steam Greenlight se îndreaptă, cu pași grăbiți, către sertarul prăfuit cu vechituri.

Lansat în 2012, Steam Greenlight a fost gândit cu scopul de a reprezenta poarta prin care companiile, aflate la început de drum, pot purcede către această industrie de gaming glorioasă și plină de lapte și miere. Prin aceasta, nenumărate jocuri au văzut lumina zilei (sau lumina verde, după cum doriți), anul trecut ajutând la lansarea a nu mai puțin de 4000 de titluri.

Pentru a începe colaborarea cu Steam, dezvoltatorul independent, sau compania, era nevoit să plătească $100, după care avea libertatea de a urca pe platformă oricâte proiecte dorea. Acestea erau votate de către utilizatori, iar cele mai populare jocuri primeau “undă verde” și erau lansate în magazinul oficial. Ei bine, din primăvara anului curent, lucrurile se vor schimba.

Valve pregătește lansarea unei noi platforme, mai nouă, mai puternică, mai frumoasă și, evident, mai costisitoare, pe nume Steam Direct, pentru a înlocui bătrânul Greenlight, după ieșirea la pensie.

Care sunt diferențele?

În primul rând, compania lui Gabe Newell a observat că foarte multe titluri urcate pe vechea rețea erau de o calitate îndoielnică, astfel că, Steam Direct nu va mai funcționa pe bază de voturi, ci, după cum purtătorul de cuvânt a spus: “ca și cum ai deschide un cont bancar”.

Pe scurt, dezvoltatorii vor semna un contract, vor plăti o taxă, a cărei valoare nu este, în acest moment, stabilită (însă Valve ne asigură ca nu va fi mai mult de $5000, dar nici mai puțin de $100), jocul în cauză va trece printr-o serie de teste din partea Steam (despre care ni se promite că vor fi în stare să separe singure jocurile promițătoare de cele slabe), după care va fi publicat direct în Store. Sună distractiv? Știu, nu prea.

De asemenea, compania a comunicat că Steam Early Access va rămâne neschimbat, deci vom putea, în continuare, să cumpărăm jocuri neterminate, în speranța că, într-o bună zi cu soare, ne vom bucura de produsul finit. Go, Valve !

Noi informații urmează să răsară din Biroul de Presă al lui GabeN, deci fiți cu ochii pe ecrane, și cu browserele setate pe noi.

Game on!

Mihai Petre
Mihai Petre
Ploiești, România, Europa, Terra, Sistemul Solar, Calea Lactee, Universul Cunoscut. De 18 ani vorbesc prea mult. Când nu vorbesc, scriu.
- Publicitate -

CELE MAI NOI ARTICOLE

- Publicitate -

LASĂ UN MESAJ

Introdu comentariul tău.
Introdu aici numele tău

Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. Contactează-ne!

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Acest site este protejat de reCAPTCHA. Se aplică Google Privacy Policy și Terms of Service.

- Publicitate -

Pe subiecte similare

- Publicitate -

Acest site folosește cookie-uri pentru îmbunătățirea experienției de navigare.
Pentru detalii, consultă politica noastră de confidențialitate.