Sniper Elite V2 – review-ul tare ca glonţul

A sosit marele moment ca Sniper Elite V2 (sau Sniper Elite 2, cum îi zic unii) să primească un review bine meritat și condimentat cu ciufutenie a la moi. În rândurile ce urmează voi încerca să vă expun experienţa mea cu acest joc, astfel încât să vă faceţi o impresie corectă despre noul titlu al celor de la Rebellion. Trebuie să menţionez de la bun început că varianta care ne-a fost oferită pentru teste nu este 100% finală, dar este foarte apropiată de cea pe care o veţi putea găsi în magazine peste două zile (4 Mai).

Let’s get down to business!

Începutul jocului este unul modest, care nu te aruncă imediat în mijlocul acțiunii, ci te pregătește pentru ce o să urmeze. Puteți să îl numiți un tutorial dacă vreți, menit să vă acomodați cu jocul, asta dacă nu ați jucat și primul Sniper Elite.

Așa cum am mai spus în articolele trecute,  o să intrați în pielea lui Karl Fairburne, un oftier OSS ( Office of Strategic Services), care are sarcină să recruteze sau să lichideze  savanții germani care au contribuit la programul de rachete V1 și V2 al Germaniei.

Din câte se pare, Karl este un “one man army” care are o foarte mare sarcină pe umeri care crede în ideea că un glonț poate să schimbe istoria.

Numele operațiunii pe care Karl trebuie să o ducă la bun sfârșit este “Operation Paperclip” ( paperclip = agrafă de birou), care a existat în realitate și fost inițiată de biroul OSS, amintit mai sus.

Armamentul din dotare

La începutul jocului Karl are în dotare un Springfield 1903, un pistol-mitralieră Thompson și pistolul cu amortizor Welrod.

Pe măsură ce avansați în joc, o să treceți de la Springfield, la Mosin Nagant, o armă standard aflată în dotarea rusnacilor și dotată cu o lunetă, dar crema cremelor este Gewehr 43, o armă germană semi-automată, foarte precisă, cu capacitate de 7 gloanțe.

Din păcate nu o să ne bazăm tot timpul pe “sniper rifle“, mai sunt momente când inamicii te descoperă și vin val vârtej peste tine și ai nevoie de un pistol-mitralieră gata încărcat. Din păcate Thompson-ul are doar 30 de gloanțe, fără alte încărcătoare și după ce le-ai consumat, trebuie să schimbi cu o altă armă, fie de la ruși , fie de la germani.

Dezavantajul este că nu găsești tot timpul pe lângă tine cutii cu muniție pentru acest tip de armă și trebuie să iei fiecare soldat mort la rând să culegi de fiecare data câte 4-5 gloanțe. Aşa că eşti obligat să schimbi arma, fiindcă ]n cutiile cu muniţie găseşti cu precădere încărcătoare pentru MP-4o și PPSH .

Ca și în Sniper Elite 1, o să mai aveți la dispoziție bine cunoscutul echipament compus din: piatră, grenade, tripwire bomb, mină antitanc și dinamită.

Ok, ajunge pe moment cu tehnica militară.

Clatitul retinei

Din punct de vedere vizual jocul arată foarte bine, mai ales dacă alegeți să vă jucați pe “ultra” settings.

Dezvoltatorul a adoptat o idee inedită pentru a ajuta utilizatorul să își seteze cum dorește detaliile grafice ale jocului. Mai exact, în meniul jocului există imaginea unui ofițer german ale cărui detalii vizuale se modifică instantaneu de fiecare dată când schimbați setările grafice. Această metodă vă scutește de o parte din bătăile de cap legate de configurarea grafică a jocului.

O parte din clădirile care au un rol semnificativ în misiunile lui Karl au fost recreate în detaliu, un bun exemplu ar fi poarta Brandenburg sau Flak Tower.

Din păcate să nu va așteptați la un mediu distructiv a la Battlefield 3 , fiindcă nu o să aveți decât pe ici, pe colo, mici distrugeri scriptate. Chiar și când trage un tanc într-o clădire, aceasta  nu este distrusă sau afectată în vreun fel. Dacă tragi cu arma în clădiri sau obiecte vor rămâne, evident, urme de gloanţe. Dar partea drăguţă este că atunci când un glonţ trece prin inamic şi mai are destulă energie cinetică să lovească un zid, va lăsa de asemenea o urmă.

Ceea ce este foarte foarte impresionant este modul X-ray, activat împreună cu bullet time-ul atunci când tragi într-un inamic și glonțul urmează să nimerească un organ vital. Modul X-Ray îţi arată în slow-motion traiectoria glonţului şi modul în care acesta trece prin organele interne ale inamicului. Poate îi arătați și profei de bio o nouă metodă de a studia corpul omenesc.

O altă modalitate plăcută să scăpați de 4 inamici deodată, este să tragi în grenada unuia dintre soldați și… BUM!

Pentru ca jucătorului să-i fie uşor să arunce în aer un tanc, producătorii au adăugat posibilitatea să tragi în capacele de la rezervorul de combustibil al tancului. Există în schimb o mică problemă de acurateţe istorică, şi anume (TRIVIA TIME): tancurile rușilor din joc, numite T-34 sau IS  (Iosif Stalin), au rezervoare exterioare, ceea ce face foarte ușoară ţintirea capacului, însă tancul Tiger al germanilor nu avea în realitate rezervoare exterioare. Designerii le-au adăugat însă, probabil pentru a nu complica lupta cu un asemenea tanc. Dar pentru cine îşi bazează lucrarea de licenţă pe jocul Sniper Elite… baftă!

What’s the feeling?

Atmosfera jocului este una foarte incitantă. Au fost preluate unele dintre melodiile din soundtrack-ul vechiului joc, şi se potrivesc de minune cu noul SE.

În timp ce împușcați inamici, puteți să mai asistați la bătălii aeriene între avioane, unele chiar trecând pe deasupra voastră, de asemenea se pot auzi în depărtare luptele care se mai duc între cele două părți. Pe scurt, atmosferă este foarte incitantă.

Some gameplay and story

La începutul jocului povestea și gameplay-ul par liniare. Trebuie doar să mergi în locul X ca să-l omori pe Y. Pe măsură ce avansezi în poveste, jocul se dezvoltă.

Pentru a îţi ucide inamicii ai o paletă mare de posibilități: poți să te duci într-un mod tăcut și să îi elimini cu pistolul cu amortizor (sau o sucire de gât) sau pot să te duci fix în centrul acțiunii “guns blazing”.

Un element de gameplay care ajută jucătorul să își “camufleze” zgomotul focului de armă este mediul înconjurător. Tunetele sau exploziile din jur îţi vor garanta că focul tău de armă nu a fost auzit de nimeni, dacă l-ai tras la momentul potrivit. Pentru cei mai puţin răbdători, există şi un indicator care vă ajută să vă sincronizaţi cu sunetul.

Povestea jocului este destul de previzibilă, deşi există şi câteva momente de sclipire. Din păcate, jucătorului nu îi este oferit un spațiu mare de explorare sau vreo misiune secundară.

Personal am jucat SE V2 pe nivelul de dificultate Elite şi l-am terminat în 7 ore, aici punând la calcul şi momentele în care am explorat fiecare colţ de hartă căutând lingouri de aur și sticle de votka, 2 item-uri al căror scop sincer nu l-am înţeles pe deplin. Cert e că măresc timpul de playthrough.

În modul Elite, AI-ul este foarte agresiv. La cel mai mic zgomot pleacă în căutarea ta și imediat ce te văd, descarcă arma în tine cu brutalitate.Nu de puține ori am pățit să fiu omorât de o “gloată” de soldați, ajungând sită de cernut nisip.

Din păcate AI-ul nu este așa de deștept întotdeauna. Există momente când stă la adăpost de gloanțele mele, iese de câteva ori să tragă spre mine și deodată se trezește că nu îi mai place acolo și vrea să se mute în alt colț, unde nu are vizibilitate să tragă în mine şi trage în pereţi. Apoi se mută din nou în locul de unde plecase. Reţeta se reia până unul din noi, adică el, moare. Fugind în câmp deschis.

Pe lângă modul Single Player, jocul poate fi experimentat şi în mod Cooperativ sau Multiplayer competitiv. Din păcate, versiunea de review pe care am primit-o nu conţine partea de multiplayer. În orice caz, chiar şi dacă ar fi conţinut aşa ceva, probabil că nu aş fi avut cu cine să joc. Clasamentul oficial al jocului de Sniper Elite 2 ne arată că până acum doar 76 de oameni au jucat acest joc, unii dintre ei fiind din interiorul Rebellion, iar alţii fiind membri ai presei de specialitate.  Din cei 76 de playeri din clasament, eu m-am plasat pe locul 7 ca punctaj general, aşa că pentru câteva zile numele Overheat.ro va fi sus în top, la loc de cinste.

În caz că sunteți pasionați de WW2 – aşa cum sunt eu – sau vreți să jucați un joc care se bazează doar pe sniping, atunci Sniper Elite V2 este alegerea potrivită.

 

Pompiliu-Ion Popescu
Pompiliu-Ion Popescuhttps://www.overheat.ro
Fan al istoriei şi al celui de-Al Doilea Război Mondial, Pompiliu este persoana despre care ştii sigur că a jucat totul în materie de conflicte militare. Pompiliu s-a alaturat echipei Overheat.ro din Februarie 2012.
- Publicitate -

CELE MAI NOI ARTICOLE

- Publicitate -

5 COMENTARII

LASĂ UN MESAJ

Introdu comentariul tău.
Introdu aici numele tău

Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. Contactează-ne!

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Acest site este protejat de reCAPTCHA. Se aplică Google Privacy Policy și Terms of Service.

- Publicitate -

Pe subiecte similare

- Publicitate -

Acest site folosește cookie-uri pentru îmbunătățirea experienției de navigare.
Pentru detalii, consultă politica noastră de confidențialitate.