Galerie foto: Evenimentul de lansare Assassin’s Creed: Revelations

Aseară am fost prezenţi la lansarea Assassin’s Creed: Revelations din Bucureşti şi ne-am bucurat să facem cunoştinţă cu gamerii pasionaţi care au participat la acest eveniment.

Evenimentul a început printr-o prezentare a jocului, susţinută de Jacint Erdei de la Ubisoft România împreună cu prietenii noştri de la theGameCast, după care fanii AC:R au putut intra în pielea lui Ezio prin intermediul unor console PlayStation 3 conectate la televizoare 3D.

Au fost şi mulţi pasionaţi care îşi doreau să pună mâna pe joc cât mai repede, iar reprezentanţii magazinului nu le-au permis acest lucru până la ora 19:00, momentul în care jocul se lansa oficial. S-au cumpărat destule bucăţi, inclusiv Collector’s Edition, iar lumea care a cumpărat jocul a plecat acasă şi cu alte bunătăţi (Stickuri USB, Pixuri în formă de pană, postere, tricouri, hanorace).

Cam aceleaşi premii s-au dat şi celor care nu şi-au cumpărat jocul dar erau totuşi fani, căci au existat concursuri de tip trivia cu întrebări despre seria Assassin’s Creed, dar şi concursuri de tip “buchetul miresei”, în care premiile erau aruncate peste mulţimea dornică de gratuităţi.

Pe final s-au putut câştiga câteva copii de PS3 ale jocului, printr-o tragere la sorţi.

Lansarea de ieri a fost una exclusivă pentru variantele PS3 şi Xbox 360 ale jocului. Varianta PC  a suferit o amânare până pe 2 Decembrie.

Dacă acest articol ar fi fost scris de Alina, s-ar fi terminat cu “încă o lansare de succes”.

Fotografii, după click!

 

 

Roberto Teodorescu
Roberto Teodorescu
Fondator al Overheat.ro, Roberto Teodorescu este omul care visează la răspândirea informaţiilor de calitate către pasionaţii de jocuri video. Legenda spune că ar fi pasionat de jocuri, IT, efecte speciale şi producţie muzicală. Şi cică ar fi născut prin '89.
- Publicitate -

CELE MAI NOI ARTICOLE

- Publicitate -

7 COMENTARII

  1. A fost o lansare foarte reusita si bine organizata. Mi-a facut placere sa particip si o astept cu nerabdare si pe cea pentru PC version. 😀

  2. Pare că a fost o adevărată nebunie. Sper să reuşesc să fiu prezent când va avea loc lansarea versiunii pentru PC… 2 Dec? Nici nu mai e mult 😀

  3. Foarte tare! si asta este o impresie facuta doar din poze si articol, imi inchipui ca a fost si mai misto in realitate. Imi pare rau ca nu am fost la lansare, nu neaparat pentru joc, cat mai mult pentru atmosfera. Dar pe 2 Decembrie sigur o sa fiu acolo..

  4. Mi se pare super tare ca s-a reusit sa vina si oameni importanti din conducerea Ubisoft pentru a-si promova produsele si la noi in tara.
    Asta inseamna ca am devenit o piata de desfacere extrem de atractiva pentru ei.

LASĂ UN MESAJ

Introdu comentariul tău.
Introdu aici numele tău

Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. Contactează-ne!

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Acest site este protejat de reCAPTCHA. Se aplică Google Privacy Policy și Terms of Service.

- Publicitate -

Pe subiecte similare

- Publicitate -

Acest site folosește cookie-uri pentru îmbunătățirea experienției de navigare.
Pentru detalii, consultă politica noastră de confidențialitate.