[REVIEW] Monitor de gaming curbat AOC CQ27G3SU

Vechiul meu monitor de 60 Hz a început de câteva luni să rateze câteva chestii elementare din fișa postului, cum ar fi să afișeze imaginea. Și asta nu oricând, ci în cele mai importante momente dintr-un meci în Overwatch 2 de exemplu. La scurt timp după, a suferit un mic accident, și astfel am decis că ăsta ar putea fi un moment bun pentru pensionarea lui. 

Și uite așa a ajuns la mine AOC AGON CQ27G3SU, un monitor curbat dedicat gamingului, cu un refresh rate de 165 Hz. Pentru mine șocul a fost dublu. Pe lângă trecerea de la 60 la 165 Hz, e și primul monitor curbat pe care îl folosesc pe o perioada mai lungă. 

AGON este divizia de gaming a companiei taiwaneze AOC, care pe lângă monitoare, are în portofoliu și alte periferice precum tastaturi, mouse, căști sau chiar suporturi pentru monitoare. Nu pot spune că am testat foarte multe produse de la ei, dar am auzit destule păreri pozitive pe care (spoiler) mi le-a și confirmat monitorul pe care o să vi-l prezint mai jos. 

Ce conține cutia? 

Când am văzut coletul prima dată, m-am întrebat dacă nu cumva am primit un monitor cu o diagonală mai mare. Modelul e corect totuși, iar cutia pare atât de mare pentru că cei de la AOC chiar s-au implicat la subiectul ăsta. Nu că aș vrea să-l laud înainte de a-l testa, dar monitorul vine foarte bine ambalat. Având în vedere cât de problematică poate fi livrarea oricărui device cu ecran în zilele noastre, nu pot decât să mă bucur atunci când văd că producătorii iau măsuri în sensul ăsta.

Pe lângă monitorul foarte bine ambalat, în cutie se află și suportul (bază + picior), un cablu HDMI, un DisplayPort și cablul de alimentare.

Specificații tehnice și construcție

OK, să începem cu exteriorul. Baza monitorului e destul de subțire, ocupă puțin spațiu pe birou și în ciuda aparențelor, e destul de stabilă. Piciorul in sine are câteva elemente roșii de design, se înclină, se rotește și se reglează pe înălțime cu până la 13 cm (de la 40 la 53 cm). 

Aici am observat totuși o mică problemă când vine vorba de stabilitate, generată de sistemul de prindere al monitorului. Nu se clatină foarte mult, dar atunci când lovesc biroul se vede diferența dintre el și cel de-al doilea monitor care e montat pe un suport fixat pe birou. Apropo de asta, monitorul e compatibil și cu sistemele de prindere VESA 100×100. 

Și aici lucrurile încep să devină interesante. Evident, CQ27G3SU iese în evidență prin design-ul curbat. La asta se adaugă și un aspect frameless, un panou de tip VA de 27 inch cu o curbură de 1000R și rezoluție 2K (2560 x 1440). Vine echipat cu Freesync Premium și cu modul AOC Low Input Lag, are un timp de răspuns de 4 ms (1 ms MPRT) și refresh rate 165 Hz. 

Pe partea din spate are un hub cu 4 porturi USB 3.1 și un USB 3.2, două porturi HDMI 2.0, un DisplayPort 1.2 și un conector Jack 3.5mm. Tot pe spate, în partea superioară, se află și difuzoarele de 3W, ascunse sub două grile roșii alungite. 

Per total, monitorul nu arată rău deloc indiferent de biroul pe care îl pui. Sugerează ideea de setup de gaming prin câteva elemente subtile, dar în același timp s-ar descurca la fel de bine și pe un birou mai elegant. 

Funcții și experiență în utilizare 

AOC CQ27G3SU bifează și câteva funcții dedicate gamerilor. Cum spuneam, în capul listei se află Freesync Premium, care în parteneriat cu o placă video AMD, previne diverse probleme precum flickering sau screen tearing. La asta se adaugă și modurile HDR și Low-Blue, dar și 6 profiluri (RTS, FPS, Racing, Gamer 1, Gamer 2, Off). Funcția Frame Counter e și ea prezentă, alături de o țintă (deși nu știu cine mai folosește asta), Break reminder și Off timer. 

Am instalat și aplicația AOC G-MENU, care este practic un meniu al monitorului prin care poți naviga mult mai ușor decât cu butoanele de la baza ecranului. Tot aici se află și funcția Game Sync, care poate ajusta automat setările în funcție de titlul pe care îl joci. 

 

Calitatea imaginii în sine mi-a plăcut. Contrastul e bun, iar culorile sunt decente, așa cum mă așteptăm (însă doar după ce ajustezi puțin setările din meniul monitorului). Am testat și funcția HDR, însă în cazul meu cel puțin, mi s-a părut că se vede mai bine cu HDR oprit. Are și o funcție numită Overdrive care este ușor sesizabilă în jocuri fast paced. Am testat-o în Overwatch 2, unde cel mai ok mi s-a părut setarea pe Medium. 

Am observat totuși și un backlight bleeding, care poate fi sau nu un dezavantaj, în funcție de ce anume te joci. În cazul meu nu pot spune că e foarte deranjant, cel mai mult l-am văzut atunci când am rulat un test specific pentru monitoare. 

În rest, rata de refresh de 165Hz face o treabă foarte bună în special în FPS-uri și într-adevăr, datorită curburii ecranului, experiența devine mult mai imersivă în MMO-uri sau RPG-uri. 

Concluzii

De departe, cel mai mare avantaj al lui AOC CQ27G3SU este design-ul curbat. Nu vezi prea des monitoare de gaming curbate în zona asta de preț, ceea ce te face să-ți pui niște întrebări la început. Nu te dă pe spate cu un milion de funcții de gaming și setări complicate, dar cu siguranță e un produs care face ce promite, la un preț corect. Așa că dacă ești în căutarea unui monitor de gaming curbat cu un raport-calitate bun, îți recomand să-l pui pe listă. 

Așa cum ziceam la început, e primul monitor curbat pe care am ocazia să-l testez pe o perioadă mai lungă. La prima utilizare mi s-a părut puțin nefiresc, dar m-a convins mai repede decât credeam și deja mă gândesc cum ar arăta lângă el un al doilea model curbat. Experiența de gaming e într-adevăr mai imersivă, mă ajută și cu organizarea în diverse activități office și am observat că nu îmi mai obosesc ochii atât de repede ca înainte. 

- Publicitate -

CELE MAI NOI ARTICOLE

- Publicitate -

1 COMENTARIU

  1. Mi-a plăcut începutul articolului cu vechiul monitor care a pățit “ceva” . Se pare că multe dintre monitoarele noi par să se miște din cauza suportului sau a piciorului, așa e și la al meu (tot de gaming, 1440p, HDR, 144 hz pe HDMI și 170 hz pe DisplayPort, dar plat, nu curbat). HDR-ul e mereu activ la al meu în Windows și m-am obișnuit așa. Poate Overwatch 2 nu are o implementare bună deocamdată.

    Și eu am trecut tot de la 1080p 60 hz la 1440p la peste 100 hz și saltul a fost uriaș. Nu cred că aș mai putea folosi un monitor vechi pentru gaming. Sunt curios cum se prezintă după mai mult timp. Mie personal nu-mi plac monitoarele curbate sau ultra wide, am văzut la alții cum sunt și nu m-aș putea obișnui cu ele.

LASĂ UN MESAJ

Introdu comentariul tău.
Introdu aici numele tău

Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. Contactează-ne!

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Acest site este protejat de reCAPTCHA. Se aplică Google Privacy Policy și Terms of Service.

- Publicitate -

Pe subiecte similare

- Publicitate -

Acest site folosește cookie-uri pentru îmbunătățirea experienției de navigare.
Pentru detalii, consultă politica noastră de confidențialitate.