Pregătește-te smart de Crăciun! Uite câteva idei de gadget-uri pe care le poți folosi

Luminițele și bomboanele de pom au început să-și facă apariția destul de devreme anul ăsta. Cel puțin în cazul magazinelor de decorațiuni, pe 1 noiembrie te simțeai de parcă Moș Crăciun vine în mai puțin de o săptămână. Fie că te-ai abținut sau nu până acum, magia (sau presiunea) sărbătorilor e mai aproape decât crezi, așa că ar fi cazul să începi să te gândești serios la decorul casei. 

Nimic nu e mai simplu de atât, mai ales dacă ai deja prin casă câteva gadget-uri smart. Te poate ajuta inclusiv banda aia cu LED-uri RGB pe care ai uitat-o în sertar acum un an. Uite câteva moduri fun în care poți să-ți impodobesti casa de Crăciun cu ajutorul dispozitivelor smart:

Surse de iluminat smart 

Cum spuneam mai sus, posibilitatea să ai deja prin casă benzi sau becuri smart RGB este destul de mare, mai ales dacă ești pasionat de tehnologie și gaming. Iar dacă nu ai deja, îți poți cumpăra rapid câteva modele fără să afectezi prea mult bugetul pe care îl ai pentru cadouri. Atât becurile RGB cât și benzile LED au ajuns deja la prețuri destul de accesibile. Becurile pot fi montate fie în lustrele obișnuite din casă, fie în lampadare sau alte veioze sau chiar în locul vechilor spoturi. Cu ajutorul lor poți crea rapid o atmosferă de Crăciun în orice culoare vrei tu. 

Boxe smart și asistenți personali

Boxele smart te pot ajuta pe mai multe planuri. În primul rând, poți conecta toate luminile smart din casă și îi poți ruga pe Google, Alexa sau Siri să aprindă sau să stingă decorațiunile când vrei tu. Sau de ce nu, să aibă un program prestabilt și să funcționeze doar între anumite ore setate de tine. O altă idee ar fi să montezi câte o boxă bluetooth în fiecare încăpere, să le conectezi între ele și să te bucuri de muzica de Crăciun oriunde te afli în casă. Dacă ești pasionat de device-urile smart și vrei să duci Crăciunul la un alt nivel, poți inclusiv să sincronizezi luminile cu muzica. 

 

Prize smart 

Dacă ai deja mai multe seturi de instalații și luminițe de Crăciun clasice și nu vrei să renunți la ele în favoarea celor smart, le poți face un upgrade cu ajutorul unor prize deștepte. Tot ce trebuie să faci este să le conectezi la o priză smart, pe care poți apoi să o programezi din diverse aplicații exact ca pe becurile și benzile LED de care vorbeam mai sus. Și cel mai important aspect, nu va mai trebui să te întrebi dacă ai scos instalația din priză de fiecare dată când te culci sau când pleci de acasă. 

Brad de Crăciun smart

Nu, nu cumpără singur cadourile și le pune sub brad. Dar poate face exact ce ziceam mai devreme, fără să mai fie nevoie să cumperi tu separat instalații și prize smart. Cu ideea asta e posibil să reduci puțin mai mult bugetul pentru celelalte decorațiuni sau chiar pentru cadouri, dar îl poți vedea și ca pe o investiție pentru viitoarele sărbători. Brazii de Crăciun smart vin cu LED-uri încorporate care pot fi controlate direct din aplicație, arată extrem de bine și pot atinge înălțimi de până la 250 cm. Și în plus, te ajută să protejezi natura. 😀 

 

Șemineu smart?

Nu te speria, nu trebuie neapărat să-ți cumperi un șemineu electric pentru a fi în trend de Crăciun  – deși nu ar fi o idee rea dacă ai la dispoziție spațiul și bugetul necesar. Poți însă să folosești televizorul din sufragerie pentru a crea o atmosferă cozy în timp ce împodobești bradul sau în seara de Crăciun. Tot ce îți trebuie e un TV smart sau un media player pe care îl conectezi la un televizor clasic și un video pe YouTube. Poți merge fie doar pe ideea de șemineu cu sunete specifice lemnelor care ard, fie pe șemineu + colinde. Uite câteva sugestii de clipuri pe care le poți încerca: 

 

- Publicitate -

CELE MAI NOI ARTICOLE

- Publicitate -

LASĂ UN MESAJ

Introdu comentariul tău.
Introdu aici numele tău

Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. Contactează-ne!

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Acest site este protejat de reCAPTCHA. Se aplică Google Privacy Policy și Terms of Service.

- Publicitate -

Pe subiecte similare

- Publicitate -

Acest site folosește cookie-uri pentru îmbunătățirea experienției de navigare.
Pentru detalii, consultă politica noastră de confidențialitate.