Sony a anunțat data lansării pentru noul controller DualSense Edge

Cel mai performant controller pentru PlayStation de până acum se lansează la nivel global pe 26 ianuarie 2023. Sony a făcut anunțul pe 18 octombrie, prin intermediul unui articol pe blogul oficial. 

Deși seamănă extrem de mult cu prima versiune, controlerul DualSense Edge pentru PS5 este o ediție premium, care vine la pachet cu opțiuni de personalizare atât din punct de vedere hardware, cât și software. Acțiunile butoanelor pot fi reprogramate, poate fi modificată sensibilitatea stick-urilor și în plus, pot fi salvate mai multe profiluri de utilizator. 

Pe lângă asta, una dintre cele mai mari diferențe față de varianta anterioară sunt și cele două comutatoare de pe partea din spate. Cu ajutorul lor, utilizatorii vor putea să modifice rapid anumite opțiuni cum ar fi volumul, microfonul sau profilul butoanelor. Controllerul va avea și propria cutie de depozitare sau transport și va fi livrat împreună cu un cablu USB, 3 seturi de capace pentru stick și 2 seturi de butoane pentru spate. 

Cu spuneam, DualSense Edge va fi lansat pe 26 ianuarie, la prețul de 199,99 USD în SUA și 239,99 EUR în Europa. Modulele pentru stick vor fi de asemenea, disponibile pe 26 ianuarie, la prețul de 19,99 USD sau 24,99 EUR în Europa. Precomenzile vor începe chiar de marți, 25 octombrie, la anumiți retaileri și pe site-ul Sony.

Află mai multe despre noul controller pentru PlayStation din prezentarea Sony de mai jos: 

 

- Publicitate -

CELE MAI NOI ARTICOLE

- Publicitate -

LASĂ UN MESAJ

Introdu comentariul tău.
Introdu aici numele tău
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. Contactează-ne!

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

- Publicitate -

Pe subiecte similare

- Publicitate -

Acest site folosește cookie-uri pentru îmbunătățirea experienției de navigare.
Pentru detalii, consultă politica noastră de confidențialitate.