NVIDIA confirmă peste 3 jocuri care vor suporta DLSS 3.0 în următoarea săptămână

Încă din momentul în care au fost dezvăluite noile plăci video Nvidia din seria 4000 (în frunte cu cea mai bună placă video, RTX 4090)în cadrul GTC 2022 GeForce Beyond am știut că DLSS 3 va juca un rol extrem de important în atingerea saltului de performanță promis de NVIDIA.

Pe scurt, pe lângă Super Resolution și NVIDIA Reflex, DLSS 3 vine la pachet cu o nouă tehnologie numită Frame Generation, care utilizează o unitate cu funcție fixă ​​Optical Flow Accelerator mai puternică, care se găsește doar în GPU-urile Ada. Aceasta se execută ca un post-proces pe GPU și permite rețelei AI să mărească frame rate-urile chiar și atunci când jocul este blocat de CPU.

DLSS 3 și-a făcut debutul săptămâna aceasta, odată cu apariția pe piață a celei mai noi plăci grafice de la Nvidia, RTX 4090. Cu această ocazie, cei de la Nvidia au publicat pe blog și un anunț cu privire la jocurile care se vor putea bucura de noua tehnologie. Conform declarațiilor de pe site, peste 35 de jocuri și aplicații vor fi compatibile cu DLSS 3, primele trei titluri fiind disponibile chiar de săptămâna această. Printre ele se află Microsoft Flight Simulator (17 octombrie), Marvel’s Spider-Man Remastered și SUPER PEOPLE. De asemenea A Plague Tale: Requiem va beneficia de DLSS 3 chiar din prima zi a lansării, pe 18 octombrie. 

Mai mult decât atât, DLSS 3 va fi disponibil și pe cele mai populare motoare de jocuri din lume, inclusiv Unity, Unreal Engine și Frostbite Engine. Vezi aici lista completă de aplicații și jocuri. 

- Publicitate -

CELE MAI NOI ARTICOLE

- Publicitate -

LASĂ UN MESAJ

Introdu comentariul tău.
Introdu aici numele tău

Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. Contactează-ne!

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Acest site este protejat de reCAPTCHA. Se aplică Google Privacy Policy și Terms of Service.

- Publicitate -

Pe subiecte similare

- Publicitate -

Acest site folosește cookie-uri pentru îmbunătățirea experienției de navigare.
Pentru detalii, consultă politica noastră de confidențialitate.