World of Tanks – Holidays Ops cu Arnold Schwarzenegger

Cum sărbătorile de iarnă au intrat în full effect, cei de la Wargaming au început deja să scoată artileria grea în materie de reclame, mai ales că în perioada asta au în mod tradițional un event special în World of Tanks intitulat Holiday Ops, unde în fiecare an aduc în lumina reflectoarelor câte o personalitate marcantă din industria de film.

Dacă anul trecut l-au avut pe mărețul “lup singuratic” Chuck Norris, de data aceasta au apelat la “Hasta la vista, baby”, “If it bleeds, we can kill it”, “Put the cookie down, now!”, “I’ll be back”, inegalabilul Arnold Schwarzenegger.

Mi se pare o potrivire destul de bună, fiindcă Arnie chiar a fost șofer pe un tanc M47 Patton în timp ce își îndeplinea stagiul militar în Austria când avea 18 ani. Ulterior, în anul 1991 avea să cumpere fix tancul pe care a făcut școala și să îl expedieze până în Statele Unite ale Americii, operațiune care l-a costat în jurul sumei de 20.000$. În clipa de față, încă îl mai deține și l-a folosit la diverse campanii, cum ar fi o strângere de fonduri organizată de Omaze sau programe after-school pentru elevi/studenți defavorizați.

“După ani întregi în care fanii mei m-au întrebat constant de World of Tanks, sunt bucuros că în sfârșit le putem oferi parteneriatul pe care și-l doreau. Holiday Ops este pe cale să înceapă, așă că lasă fursecul jos și pregătește-te să vii cu mine (n.r dacă vrei să trăiești :P) dacă vrei să împarți cu alții bucuria sărbătorilor de iarnă anul acesta.” – a relatat Arnold Schwarzenegger

S-ar putea să băgați de seamă în trailer și câteva easter egg-uri, cum ar fi o referință la “Get to the choppah”. Sunt curios ce voice lines va avea în World of Tanks în rolul de commander, ținând cont că are un repertoriu întreg de replici la dispoziție, dar e posibil ca unele să intre sub incidența copyright-ului.

Pompiliu-Ion Popescu
Pompiliu-Ion Popescuhttps://www.overheat.ro
Fan al istoriei şi al celui de-Al Doilea Război Mondial, Pompiliu este persoana despre care ştii sigur că a jucat totul în materie de conflicte militare. Pompiliu s-a alaturat echipei Overheat.ro din Februarie 2012.
- Publicitate -

CELE MAI NOI ARTICOLE

- Publicitate -

LASĂ UN MESAJ

Introdu comentariul tău.
Introdu aici numele tău

Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. Contactează-ne!

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Acest site este protejat de reCAPTCHA. Se aplică Google Privacy Policy și Terms of Service.

- Publicitate -

Pe subiecte similare

- Publicitate -

Acest site folosește cookie-uri pentru îmbunătățirea experienției de navigare.
Pentru detalii, consultă politica noastră de confidențialitate.