Intel încearcă să își facă loc în piața de plăci video dedicate și lovește cu Intel Arc. Un GPU (mid sau high-end, încă nu sunt suficiente detalii) care va fi lansat la începutul anului 2022. De menționat este că nu este prima lor încercare de a intra pe piața mainstream (în ultimii ani), prima fiind Intel DG1. Putem să considerăm însă că aceasta era mai degrabă un test, ea fiind disponibilă doar în sisteme prebuilt, cu performanță comparabilă cu GTX 1030. Acest aspect se va schimba prin următoarea lansare.
Modul în care Intel a anunțat seria de plăci grafice Arc ne oferă semnale mixte. Pentru că în trailerul de tip “first look in games” nu ni se oferă detalii clare asupra setărilor sau rezoluției din jocuri, iar majoritatea jocurilor erau din jurul anilor 2019-2020 (posibil pentru că produsul nu este final). Dacă este să trecem peste aceste aspecte putem aprecia totuși că Intel promite prin “Alchemist” performanțe foarte bune când vine vorba de AI, un produs pentru upscaling în jocuri echivalent DLSS de la Nvidia (sau FidelityFX de la AMD) și, dacă te interesează, abilități de ray-tracing.
Alchemist este numele de cod al primei serii de plăci video care urmează să fie lansate, Arc este denumirea comercială oferită pentru gama de plăci video de înaltă performanță (echivalentul GeForce). Se zvonește că performanța brută a primei plăci pe care o vor lansa ar fi în jurul unui RTX 3070. Însă știm cu toții că pentru a avea succes, dacă piața de GPU-uri rămâne asemănătoare, Alchemist are nevoie doar de o performanță în jurul lui 3060, un preț competitiv și să fie pe stoc.