REVIEW: Tastatura Logitech G510s

În ultima perioadă ne-am dorit foarte mult să realizăm review-uri interesante, atât despre jocuri cât şi despre hardware. Am luat legătura cu reprezentanţii Logitech şi nu a durat foarte mult până am primit la teste una dintre cele mai noi tastaturi de gaming produse de compania elveţiană atât de îndrăgită de gameri.

Logitech G510s este o tastatură de gaming cu 18 taste programabile, ecran LCD monocrom, o mini-placă de sunet integrată şi butoane de control multimedia. Evident, toate tastele sunt iluminate pentru a-ţi oferi un sentiment “badass” şi ghidaj vizual pe întuneric.

Logitech G510s reprezintă o rafinare a modelului ceva mai vechi G510 (fără s) cu care n-am avut plăcerea să fac cunoştinţă. Cea mai mare diferenţă dintre cele două provine din sfera design-ului. G510s beneficiază de o nouă schemă de culori şi de un font diferit pe taste, ce face iluminarea mai de efect.

Tastele au o suprafaţă foarte plăcută la atingere şi sunt silenţioase, iar aici trebuie să ajung la punctul care pe unii îi va supăra. G510s nu are taste mecanice, ci foloseşte o membrană cauciuc, ca orice tastatură “normală”. Tastele direcţionale şi W, A, S, D sunt colorate diferit faţă de celelalte taste, dar sunt realizate din acelaşi material (nu există diferenţe la atingere). Nu există nicio diferenţă senzorială între atingerea tastelor argintii şi a celor negre. Tastatura beneficiază şi de anti-ghosting de până la 6 taste.

Pentru cei ce trec la G510s de la o tastatură standard (asemeni celor de birou), adaptarea cu noua tastatură se poate dovedi o provocare destul de mare. În primul rând, lungimea lui G510s e o problemă în cazul în care aveţi un birou cu sertar dimensionat pentru tastaturi clasice, de birou. Dincolo de faptul că, per total, tastatura e destul de mare, tastele sunt totuşi destul de mici şi înghesuite. Atât de mici şi înghesuite încât după ce te acomodezi cu G510s, orice încercare de a scrie pe o altă tastatură (în special de laptop) rezultă în elaborarea unor texte indescifrabile care îi vor face pe cei din jurul tău să creadă că eşti în mijlocul unui ritual satanic.

Faptul că tastele sunt înghesuite este un rezultat al existenţei unui bloc destul de mare de taste programabile în partea stângă a tastaturii. Există un număr de 18 butoane programabile şi alte trei butoane care te ajută să comuţi blocului de taste G pe o altă configuraţie de comenzi. Acest lucru duce la un număr impresionant de 54 de comenzi pe care le poţi accesa într-o clipă. Overkill? Pentru majoritatea, probabil că da. Dar foarte util pentru fanii jocurilor RTS/MMORPG sau ai simulatoarelor complexe. Fiecare buton poate înregistra o combinaţie sau o succesiune de taste, funcţii ale mouse-ului sau chiar scurtături pentru deschiderea unor aplicaţii sau jocuri. Aceste butoane pot fi utile şi pentru productivitatea celor ce lucrează cu software de design grafic, spre exemplu.

Pe partea superioară a tastaturii, în afara butoanelor M1, M2 şi M3 care schimbă funcţiile blocului G, mai avem butonul MR destinat înregistrării unei funcţii noi pe un buton G, comutatorul Gaming Mode care opreşte funcţionarea tastelor Windows,  butoane Mute pentru modulul audio al tastaturii, un buton On/Off pentru iluminarea tastaturii, o serie de butoane pentru controlul aplicaţiilor multimedia, o rotiţă ce controlează volumul general din Windows şi un buton de Mute general.

Din păcate nu există un port suplimentar de USB inclus în tastatură, lucru care chiar ar fi fost util pentru acei gameri care de obicei au porturile USB ale calculatorului complet ocupate. În schimb există acel modul de sunet integrat, care permite de exemplu purtarea de conversaţii pe Skype în căştile conectate la tastatură, dar păstrarea sunetului jocului pe boxe. Sau invers. Sau utilizarea ei ca placă de sunet principală pentru calculator, lucru care totuşi nu e recomandat având în vedere că nu oferă o calitate auditivă foarte bună.

Dar hai să  vorbim despre lucrurile mai science fiction. Elementul central al tastaturii este ecranul LCD înconjurat de 5 butoane dedicate lui. Acest ecran GamePanel este înclinat la un unghi fix, are o rezoluţie de 160×43 şi este unul monocrom.

Culoarea de background a acestui ecran este întotdeauna culoarea pe care utilizatorul o setează pentru iluminarea întregii tastaturi. Ecranul permite afişarea şi schimbarea profilului de joc activ într-un anumit moment (practic oferind alte 54 de funcţii tastelor G la schimbarea profilului), dar şi utilizarea altor funcţii precum un cronometru, un cititor de feed-uri RSS, un mod care arată gradul de utilizare al procesorului şi a memoriei RAM sau un alt mod ce permite vizualizarea datei şi orei. Toate aceste moduri funcţionează din start, după instalarea software-ului Logitech pe calculator.

Există însă şi programe sau jocuri care pot controla ecranul GamePanel. Spre exemplu, Fraps afişează un grafic al cursivităţii jocului din ultimele secunde. În Battlefield: Bad Company 2, ecranul oferă informaţii despre raportul K/D, scor sau alte date despre server. Din păcate nu am găsit suport pentru ecranul tastaturii în jocurile recente pe care le-am testat, dar nici nu sunt convins că utilizarea sa în jocuri are sens, având în vedere că informaţiie importante pot fi găsite cu uşurinţă pe monitor.

Iluminarea tastaturii este de efect şi probabil că majoritatea utilizatorilor ar considera-o perfectă. Este important de ştiut că iluminarea nu este extrem de puternică. Este destul de puternică încât să arate foarte frumos pe timp de noapte, dar nu destul de puternică să fie uşor sesizabilă pe timp de zi. Software-ul Logitech permite controlul total al iluminării iar tastatura este capabilă să redea 16 milioane de nuanţe de culoare, după cum o laudă producătorii. Lumina este vizibilă doar pe simbolurile tastaturii şi nu între taste.

Materialele de pe partea frontală a tastaturii, în special cele strălucitoare din jurul tastelor şi ecranului sunt foarte frumoase atunci când dezvelim pentru prima dată tastatura din cutie, dar după nişte săptămâni de folosire îţi dai seama că sunt nişte magneţi de amprente destul de greu de întreţinut.  O parte din fotografiile pe care le vedeţi în acest articol (cele în care ecranul este aprins) le-am realizat după 14 zile de la instalarea tastaturii şi am depus un efort destul de mare pentru a curăţa acele porţiuni de tastatură, fără să am un succes deplin în final. Pe de altă parte, pe principiul “baba suferă la frumuseţe”, pot spune că design-ul este foarte plăcut iar în condiţiile în care lumina nu bate puternic în tastatură, amprentele nu sunt foarte vizibile.

Pe partea dorsală a tastaturii (sub tastatură) găsim două picioruşe de plastic retractabile pentru înclinarea tastaturii spre utilizator, dar şi două picioruşe fixe de cauciuc, pentru sporirea aderenţei. De asemenea, pentru mai mult confort în timpul scrisului, tastatura vine şi cu un palm rest detaşabil şi destul de lat (nu l-am fotografiat din păcate, dar credeţi-mă pe cuvânt J), cu o suprafaţă hidrofobă ce previne lipirea mâinilor transpirate de el.

Dincolo de caracteristicile fizice ale tastaturii, trebuie lăudat software-ul Logitech care are un design foarte plăcut şi este foarte uşor de folosit, fie că discutăm despre crearea de noi profiluri, de configurarea iluminării tastaturii sau despre configurarea applet-urilor ce rulează pentru ecranul LCD (poţi citi feed-ul Overheat.ro, oh yeah). Software-ul ne permite şi să salvăm 5 profiluri pe memoria tastaturii, lucru util atunci când doreşti să iei tastatura după tine la competiţii de gaming, de exemplu.

Nu am înţeles totuşi de ce software-ul nu este inclus în pachet cu tastatura ci trebuie descărcat de pe site-ul Logitech.

În final, pot spune că Logitech G510s este o tastatură de foarte bună calitate, cu multe caracteristici încântătoare precum cele 18 taste configurabile (cele mai multe de pe vreo tastatură Logitech), ecran LCD, taste iluminate plăcute la atingere şi chiar şi cu o placă de sunet integrată. Pe de altă parte, nu cred că această tastatură este potrivită pentru cei cu degete groase sau foarte lungi datorită tastelor destul de înghesuite.  În schimb, dacă ai nevoie de o mulţime de taste programabile, G510s este o tastatură excelentă.

Roberto Teodorescu
Roberto Teodorescu
Fondator al Overheat.ro, Roberto Teodorescu este omul care visează la răspândirea informaţiilor de calitate către pasionaţii de jocuri video. Legenda spune că ar fi pasionat de jocuri, IT, efecte speciale şi producţie muzicală. Şi cică ar fi născut prin '89.
- Publicitate -

CELE MAI NOI ARTICOLE

- Publicitate -

LASĂ UN MESAJ

Introdu comentariul tău.
Introdu aici numele tău

Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. Contactează-ne!

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Acest site este protejat de reCAPTCHA. Se aplică Google Privacy Policy și Terms of Service.

- Publicitate -

Pe subiecte similare

- Publicitate -

Acest site folosește cookie-uri pentru îmbunătățirea experienției de navigare.
Pentru detalii, consultă politica noastră de confidențialitate.