Au trecut deja doi ani de când stăteam cu ochii cât cepele, atentă la tot ce se întâmplă în jurul meu şi fericită că pot să umblu într-o lume devastată odată cu venirea apocalipsei! Sună un pic masochist nu-i aşa (cu toate astea sunt sigură că sunt mulţi care apreciază un astfel de scenariu)!?
Vorbeam chiar de unul din titlurile pe care le-am savurat, şi anume Darksiders – joc serios, cu multe creaturi demonice pe care trebuie să le hăcuieşti bine de tot pentru a fi eroul care salvează lumea de la o distrugere completă datorată…bătăliei dintre rai şi, dăăă, iad!
Iar dacă în primul Darksiders jucam cu War, adică unul dintre cei patru Călăreţi ai Apocalipsei, în următorul joc vom avea plăcerea de a face cunoştinţă cu Death, fratele eroului din primul titlu al seriei.
Cine ştie, poate odată cu nou personaj putem avea speranţa că producătorul Vigil Games va dori să facă jocuri şi pentru restul “familiei” de Călăreţi – Strife şi Fury!
Sunt sigură că gameplay-ul va fi, dacă nu la fel de interesant, chiar mult mai atractiv pentru cei care gustă un astfel de third person în care practic, cu puţin exerciţiu, esti invincibil!
Dacă v-am stârnit măcar puţin curiozitatea, nu este cazul să pierdeţi din vedere impresionantul Collector’s Edition pentru Darksiders II. Publisherul THQ a decis că dacă tot mai sunt doar câteva săptămâni de aşteptat până la lansarea din august, să ne prezinte Ediţia de Colecţie pentru Xbox 360 a titlului.
Practic, vom putea pune mâna pe următoarele iteme:
- Ediţia limitată Darksiders II
- Masca personajului principal în mărime reală
- 2 iteme in-game, seturi de armură şi arme
- primul DLC al jocului
- Coloana muzicală a titlului
- Hardcover Art Book
Iar pentru cei care preferă PS3 ori PC, nu disperaţi! Ediţia de Colecţie nu vrea să facă discriminări, fiind disponibilă petnru toate platformele.
httpv://youtu.be/c3vZWXolWAs
După cum am putut saliva după acea mască la vederea videoclipului, se pare că nu vor duce lipsă de comenzi iar ideea de a deţine primul DLC al jocului nu este nici ea prea rea!