World of Tanks continuă seria colaborărilor și aduce în joc unul dintre cele mai recognoscibile simboluri SF ale anilor ’80: RoboCop. Începând cu data de 15 ianuarie și până pe 29 ianuarie, tanchiștii sunt invitați într-un Battle Pass Special care mută acțiunea direct pe străzile dure din Old Detroit.
Acest event propune o incursiune cyberpunk în universul filmului, cu o mulțime de recompense tematice. Pe măsură ce avansează prin capitolele Battle Pass-ului, jucătorii pot debloca comandanți inspirați direct din film, decal-uri, inscripții și skin-uri 2D care recreează atmosfera brutală și corporatistă a francizei.
Ca orice Battle Pass care se respectă, colaborarea vine și cu un tanc special. Vedeta evenimentului este OCP Peacekeeper, un tanc de Tier IX complet nou. Am putea spune că este o extensie mecanizată pe șenile a lui Murphy.



La capitolul comandanți, World of Tanks aduce șase personaje emblematice din universul RoboCop, împărțite între apărătorii legii și nelegiuții. Fiecare vine cu propria personalitate, replici tematice și un background fidel filmului:
- RoboCop
- Anne Lewis
- Sergentul Reed
- Leon Nash
- Bob Morton
- Emil Antonowsky
La capitolul cosmetice, jucătorii pot pune mâna pe skin-uri 2D noi – Uphold the Law, RoboTank și Delta City – perfecte pentru cei care vor ca tancurile lor să arate ca scoase direct dintr-un viitor distopic.



Pe durata evenimentului, vor fi disponibile și misiuni speciale, cu recompense suplimentare, iar cei care urmăresc World of Tanks pe Twitch pot obține drops-uri care includ elemente vizuale exclusive, prin intermediul canalelor de creatori de conținut selectate.