Marvel a anunțat cel mai nou joc cu supereroi: Marvel Snap

Marvel, Nuverse și dezvoltatorul Second Dinner au anunțat un nou joc pe PC și mobil, plasat în universul Marvel. Și nu, nu are legătură cu Marvel’s Avengers. 

Noul titlu multiplayer este bazat pe colecționarea de cărți cu eroii Marvel, iar dacă ți se pare că seamănă puțin cu ceva cunoscut, ai perfectă dreptate. Pe lângă faptul că ideea jocului este similară, acesta este dezvoltat de Second Dinner, studio-ul fondat de echipa care a lucrat în trecut chiar la dezvoltarea Hearthstone, în frunte cu Ben Brode (fost angajat Blizzard). 

Marvel Snap va include mai mult de 50 de locații și peste 150 de supereroi, fiecare având diverse variante. Adică poți avea mai multe cărți cu același erou, dar în posturi sau timeline-uri diferite. Marvel a promis că de-a lungul timpului lista de cărți se va mări constant, fie prin intermediul update-urilor săptămânale, fie cu ajutorul noilor sezoane. 

Fiecare joc va avea șase ture și o durată de aproximativ trei minute. Pentru a concura pentru cel mai mare premiu, jucătorii vor avea ocazia să folosească butonul denumit intuitiv, ‘Snap’. Cu multă atenție însă, pentru că și pierderile pot fi pe măsură în acest scenariu.  

Marvel Snap va fi free to play și conform declarațiilor din timpul prezentării, toate cărțile vor putea fi colecționate fără să cheltui bani în joc. Bineînțeles, asta înseamnă că există și varianta cealaltă, în care poți cumpără anumite cărți dacă vrei un progres mai rapid. 

Teoretic, lansarea va avea loc anul acesta. Deși este un titlu destinat platformelor mobile în principiu, dezvoltatorii au promis că în momentul lansării va fi disponibilă și o variantă pentru PC – cel puțin în varianta early access. Fiind un joc de mobil, cu siguranță va putea fi jucat și pe un PC sau laptop gaming mai vechi, sau chiar și pe un laptop non-gaming cu placă video dedicată. Testele de tip closed beta au început pe 19 mai, iar înscrierile se pot face pe site-ul Marvel Snap

- Publicitate -

CELE MAI NOI ARTICOLE

- Publicitate -

LASĂ UN MESAJ

Introdu comentariul tău.
Introdu aici numele tău

Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. Contactează-ne!

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Acest site este protejat de reCAPTCHA. Se aplică Google Privacy Policy și Terms of Service.

- Publicitate -

Pe subiecte similare

- Publicitate -

Acest site folosește cookie-uri pentru îmbunătățirea experienției de navigare.
Pentru detalii, consultă politica noastră de confidențialitate.