DLC-ul cu Tiny Tina pentru Borderlands 2 este disponibil acum gratuit ca joc standalone pe Epic Games Store

Spinoff-ul pentru seria looter-shooter Borderlands, Tiny Tina’s Wonderlands are lansarea programată pe 25 martie 2022. Nerăbdătorii pot face cunoștință gratuit cu personajul interpretat de Ashly Burch de pe-acum în Tiny Tina’s Assault on Dragon Keep: A Wonderlands One- shot Adventure, care este acum disponibil gratuit pentru o săptămână pe Epic Games Store.

Tiny Tina’s Assault on Dragon Keep a fost lansat inițial în iunie 2013 de Gearbox Software drept a patra campanie DLC pentru Borderlands 2, în care jucătorii își aleg unul dintre șase Vault Hunters unici și „se aruncă în bătălii haotice fanteziste”. Spre deosebire de convenționale Borderlands, Assault on Dragon Keep este un fel de meta-aventura plasată într-un tărâm magic RPG à la Dungeons & Dragons; Tina Tiny este game master (GM) și depinde de tine și de prietenii tăi să o salvezi pe regină și să salvezi regatul.

În afară de acest set-up, la mijloc se găsește aceeași formulă Borderlands: ciurui o mulțime de ciudați descreierați și bagi în desagă o droaie de loot.

Ediția One-shot Adventure este o versiune de sine stătătoare (standalone) a expansiunii care servește ca un fel de preludiu pentru viitorul Tiny Tina’s Wonderlands, care va fi construit în jurul aceluiași mashup de tip D&DxBorderlands, dar la o scară mult mai mare.

https://youtu.be/Ikqs6B4ozM0

Tiny Tina’s Assault on Dragon Keep: A Wonderlands One-shot Adventure este gratuit pe Epic Games Store de azi până la ora 18 pe 16 noiembrie. Așa că dacă ai un PC sau laptop de gaming, ar fi bine să profiți de ofertă. După expirarea ofertei, prețul va fi de 47 de lei.

Ciprian Ghibirdic
Ciprian Ghibirdic
Joacă avocatul diavolului mai bine decât orice hack & slash. E de evitat angajarea în discuții cu el, căci „angajare” face parte din câmpul lexical al cuvântului „muncă” — de altfel indezirabil. Și, din cuvânt în cuvânt — că tot a învățat din Bee Simulator — a ajuns să scrie la Overheat. Ah, și mai ales „simulare” îi retrezește angoasa existențială, așa că alege să-și petreacă jumătate din zi în „experiențe interactive”, „povești imaculate” și alte pseudonime escapiste pentru jocurile video.
- Publicitate -

CELE MAI NOI ARTICOLE

- Publicitate -

LASĂ UN MESAJ

Introdu comentariul tău.
Introdu aici numele tău

Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. Contactează-ne!

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Acest site este protejat de reCAPTCHA. Se aplică Google Privacy Policy și Terms of Service.

- Publicitate -

Pe subiecte similare

- Publicitate -

Acest site folosește cookie-uri pentru îmbunătățirea experienției de navigare.
Pentru detalii, consultă politica noastră de confidențialitate.