Corsair lansează o generație nouă de memorii RAM DDR5

Pe măsură ce performanțele procesoarelor continuă să evolueze și celelalte componente trebuie să mențină pasul, pentru a face față provocărilor moderne în materie de cerințe software, cum ar fi plăcile video care se află într-o criză de disponibilitate de aproximativ doi ani, dar și memoria RAM, că după nu mai are săracul Chrome ce să mai mănânce pe nesăturate.

Dacă stăm să ne găndim un pic, DDR4 s-a lansat cam acum 7 ani, chiar dacă nu era disponibil pentru publicul larg la început și în mod normal cam aceasta este perioada standard dintre tranziții, așă că este deja timpul să trecem la una nouă.

Din acest motiv, cei de la Corsair au anunțat recent o nouă generație de memorii RAM DDR5, ce îmbracă forma modelelor Dominator Platinum RGB și Vengeance.

Aceste module de memorie deschid calea către frecvențe mult mai înalte, de până la 5200 MHz, capacitate de până la 32GB per RAM stick și un spor de performanță de pe urma căruia va profita noua suită de procesoare Intel Core 12, împreună cu plăcile de bază Z690.

Față de generația precedentă de memorii DDR4 care era mult mai puțin precisă pe partea de voltage regulation, ceea ce însemna că trebuia să stai să bibilești manual dacă te pricepeai sau să selectezi un profil XMP, modulele DDR5 au integrate un sistem de onboard voltage regulation care poate fi gestionat cu ușurință  cu ajutorul utilitarului Corsair iCUE.

Corsair Dominator Platinum RGB DDR5 vine ticsit cu 12 LED-uri Cappelix per modul, care pot fi personalizate în mod individual, la care se adaugă carcasa din aluminiu forjat și design-ul Corsair DHX pentru un plus de randament pe partea de răcire. În clipa de față, un kit de 2 x 16GB costă pe site-ul Corsair 329.99$, adică ~1411 lei.

La polul opus, Corsair Vengeance DDR5 este conceput cu un design compact, care asigură compatibilitatea cu aproape toate build-urile pe care le veți concepe, în special dacă aveți de gând să puneți un cooler mare, cum ar fi un Noctua NH-D15, care ocupă destul de mult spațiu peste sloturile de RAM. Un kit de 2 x 16GB costă pe site-ul Corsair 289.99$, adică ~1240 lei

Prețurile amintite mai sus s-ar putea să varieze în funcție de retailerii locali.

Pompiliu-Ion Popescu
Pompiliu-Ion Popescuhttps://www.overheat.ro
Fan al istoriei şi al celui de-Al Doilea Război Mondial, Pompiliu este persoana despre care ştii sigur că a jucat totul în materie de conflicte militare. Pompiliu s-a alaturat echipei Overheat.ro din Februarie 2012.
- Publicitate -

CELE MAI NOI ARTICOLE

- Publicitate -

LASĂ UN MESAJ

Introdu comentariul tău.
Introdu aici numele tău

Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. Contactează-ne!

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Acest site este protejat de reCAPTCHA. Se aplică Google Privacy Policy și Terms of Service.

- Publicitate -

Pe subiecte similare

- Publicitate -

Acest site folosește cookie-uri pentru îmbunătățirea experienției de navigare.
Pentru detalii, consultă politica noastră de confidențialitate.