PUBG- adio mod-uri și bun venit anti-cheat nou

PUBG se bucură de un succes răsunător în momentul de față la nivel mondial, fiind unul dintre puținele jocuri care a reușit  într-un timp foarte scurt nu doar să acapareze un număr impresionant de jucători, cât și să lanseze jocul la nici mai puțin de un an de când a început procesul de dezvoltare propriuzis.

Nu mai vorbesc că a învins în top-urile Steam, când vine vorba de jucători activi concomitent, coloși precum CS:GO sau Dota 2, dar asta nu ar trebui luat drept un lucru neapărat negativ, mai ales că Gabe Newell sigur își freacă palmele de bucurie și în al doilea rând are deja o rețetă de succes pe care o poate prelua și prelucra pentru un viitor titlu Valve care sigur nu se termină în 3.

Totuși, când ai atâta faimă mai trebuie să fie și ceva uscători în pădure. Aceștia sunt cheaterii. Mulți dintre ei, conform celor de la PUBG sunt chinezii, care vin și pe serverele din EU ca să ne strice nouă socotelile.

Steam Greenlight

Bine, nici celelalte clustere de servere nu sunt chiar uși de biserică, dar partea bună este că ban-urile se dau pe bandă rulantă, mai repede decât ai spune “Pizza cu ananas și înghețată”, dar se pare că acest lucru nu e suficient.

Din câte se pare, conform patch notes PC 1.0 Update #4 urmează să se implementeze pe test servere un nou sistem anti-cheat, pentru a verifica atât compatibilitatea acestuia cu jocul, cât și stabilitatea.

Problema e că această implementare nu va mai permite jucătorilor să folosească mod-uri în joc, cel mai faimos fiind Reshade care oferă un plus de sharpness imaginii și nu mai vorbesc de culoare. E o diferență enormă față de paleta ștearsă pe care o are jocul.

În plus, conform mărețului Brendan “PlayerUnknown” Greene, acest mod nu este interzis și nu poate duce la banarea ta. Pe de altă parte, cum nivelul cheaterilor nu contenește, înțeleg decizia devilor de a bloca definitiv orice cale de acces pentru a obține un avantaj necinstit în joc.

Sper doar măcar să facă și un update la paleta aia de culori, fiindcă uneori e tare neplăcut să joci pe o hartă care îți dă impresia că a fost spălată în mașină de nu știu câte ori.

Sursa: [PUBG]

Pompiliu-Ion Popescu
Pompiliu-Ion Popescuhttps://www.overheat.ro
Fan al istoriei şi al celui de-Al Doilea Război Mondial, Pompiliu este persoana despre care ştii sigur că a jucat totul în materie de conflicte militare. Pompiliu s-a alaturat echipei Overheat.ro din Februarie 2012.
- Publicitate -

CELE MAI NOI ARTICOLE

- Publicitate -

LASĂ UN MESAJ

Introdu comentariul tău.
Introdu aici numele tău

Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. Contactează-ne!

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Acest site este protejat de reCAPTCHA. Se aplică Google Privacy Policy și Terms of Service.

- Publicitate -

Pe subiecte similare

- Publicitate -

Acest site folosește cookie-uri pentru îmbunătățirea experienției de navigare.
Pentru detalii, consultă politica noastră de confidențialitate.