Injustice 2 – O prietenie apusă

Iată că NetherRealm Studio ne încântă privirile cu un nou trailer pentru jocul Injustice 2 și ne confirmă că regimul impus de Superman urmăreşte să revină din nou la putere.

Image result for injustice 2 shattered alliance

Primele secvenţe ne arată că Superman reuşeşte să evadeze din închisoare, iar Batman va incerca ca şi prima oară să îi stea în cale. Foşti membri ai regimului îşi refac apariţia, precum Wonder Woman sau Cyborg, pentru care avem confirmarea că vor face parte şi din multitudinea de luptători oferiți de joc.

În acelaşi timp va fi ajutat şi de Atrocitus, momentan nu ştim exact care îi sunt scopurile, însă nu pot fi unele foarte bune. De partea lui Batman va fi Blue Beetle, posibil Robin şi Harley Quinn. Chiar dacă din punct de vedere al forţelor, Regimul are un avantaj, este foarte probabil ca Supergirl să lupte de partea lui Batman astfel încăt o să avem mică bătălie în familia Super.

Image result for injustice 2 shattered alliance

Cu toate că scopul lui Superman este unul bine motivat, acela de a elimina orice fel de criminalitate din lume, însă metodele sale nu sunt chiar cele mai bune. Acest trailer este doar prima parte din prezentarea pe scurt a poveştii jocului şi ne aşteptăm ca partea a doua să apară în curând.

Injustice 2 va fi lansat oficial pe data de 16 mai, iar benzile desenate dedicate poveştii vor apărea începând cu 11 aprilie.

- Publicitate -

CELE MAI NOI ARTICOLE

- Publicitate -

LASĂ UN MESAJ

Introdu comentariul tău.
Introdu aici numele tău

Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. Contactează-ne!

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Acest site este protejat de reCAPTCHA. Se aplică Google Privacy Policy și Terms of Service.

- Publicitate -

Pe subiecte similare

- Publicitate -

Acest site folosește cookie-uri pentru îmbunătățirea experienției de navigare.
Pentru detalii, consultă politica noastră de confidențialitate.