[Review]Hulk: Issue #2 – The Abomination

La S.H.I.E.L.D e forfotă mare, iar agentul Coulson traversează laboratorul cu pași apăsați, lăsând să se vadă clar nervozitatea din gesturile sale.

Bruce Banner tocmai avusese parte de o răpire fix de sub nasul celor de la S.H.I.E.L.D, însă în altercație, Uriașul Verde a ieșit la iveală producând o adevărată catastrofă. Coulson era ferm convins că indiferent cine a pus la cale răpirea lui Banner va încerca și a doua oară acest lucru, fiindcă Hulk reușise să scape de atacatori.

Însă cine sunt aceștia?

Așa începe acțiunea celui de-al doilea număr din seria Hulk, compusă cu succes de către scriitorul Mark Waid. Ca și primul număr din Hulk, și al doilea are parte de o acțiune dinamică, prezentă încă din primele rânduri pe care le parcurge cititorul.

Într-o cu totul altă parte a peisajului, într-un laborator secret, o mână de oamenii de știință lucrează de zor la o mâzgă ce acoperea un soi de cadavru, folosindu-se de elemente Gamma din corpul lui Bruce Banner. Totul pentru ca The Abomination să ia naștere.

12654461_942074352514945_2650217913624645881_n

Însă, Banner este ținut sub observație atât de S.H.I.E.L.D, cât și de atacatori, chit că acesta era în Kentucky, sub identitate falsă. O așa-zisă familie de păstori îl iau în custodie pe Bruce Banner, pretinzând că este nepotul lor, iar atunci când cei doi sunt chemați de agenții S.H.I.E.L.D ce îi supravegheau, Banner are parte de un nou conflict ce duce la apariția lui Hulk și pune tot orășelul în alertă.

12717644_942074365848277_7940864244191516644_n

Și asta pentru că pe urmele lui Hulk se află Abomination, care îl găsește în cele din urmă în micul orășel din Kentucky. Ce urmează este o scenă tipică pentru Hulk, precedată de distrugeri în masă.

12717785_942074412514939_5961643768494270494_n

Pe lângă lupta dintre Hulk și Abomination, unul dintre agenții S.H.I.E.L.D originar chiar din micul orășel ce devenise câmpul de bătaie dintre cei doi uriași, se revoltă împotriva lui S.H.I.E.L.D pentru distrugerile pe care le aduseseră orașului prin plasarea lui Banner acolo, însă când spiritele se încing la maximum o mică armată de soldați necunoscuți își fac apariția de nicăieri țintind către agenți.

Paleta de culori din acest număr este extrem de variată, combinând atât nuanțe cromatice calde, cât și reci întrucât acțiunea fluctuează, nefiind la intensitate maximă pe tot parcursul numărului. Mai pe scurt avem distrugere în masă, puțină dramă și chiar suspans.

 

VERIDCT

Mark Bagley și Andrew Hennessy au făcut o treabă cu efectele și culorile acestui număr, la fel și Mark Waid pentru crearea unui număr plin de acțiune și nu numai, motiv pentru care noi vom acorda nota 8.7 pentru Hulk: Issue #2.

 

Isabelle Frost
Isabelle Frosthttps://www.overheat.ro
Gaming is my only church.
- Publicitate -

CELE MAI NOI ARTICOLE

- Publicitate -

LASĂ UN MESAJ

Introdu comentariul tău.
Introdu aici numele tău

Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. Contactează-ne!

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Acest site este protejat de reCAPTCHA. Se aplică Google Privacy Policy și Terms of Service.

- Publicitate -

Pe subiecte similare

- Publicitate -

Acest site folosește cookie-uri pentru îmbunătățirea experienției de navigare.
Pentru detalii, consultă politica noastră de confidențialitate.