Sincer să fiu m-a amuzat un pic valul creat cum că Netflix şi-ar face apariția în România anul viitor începând cu luna Ianuarie. Lumea se spărgea în analize, păreri, site-urile au scos articole pe bandă rulantă și au preluat informația așa cum este.
Mai exact, totul a început de la “două surse IT&C” care au scăpat și ele acolo câteva informații cu privire la planurile Netflix pentru țara noastră.
Ce mi s-a părut un pic ciudat este că nu prea s-a verificat această informație. Mulți au luat ca atare afirmaţiile acestor surse, deşi nici nu le știm. Bine, putem spune ca voiau să își protejeze identitatea. E de înțeles!
De asemenea, s-a afirmat cu prea multă siguranță că Netflix vine în România. Dacă era ceva de genul “[Zvon] Netflix ar putea să vină în România!” sau chiar și “Netflix ar putea să vină în România”, acel “ar” explica diferența între siguranță și posibilitate.
Nu neg, au fost câteva site-uri care și-au făcut treaba mai bine și au decis să trateze subiectul cu “a pinch of salt”. Noi am făcut parte din categoria scepticilor și din acest motiv nu am anunțat cu surle și trâmbițe “noutatea”.
Din câte știm, Netflix are bunul obicei de a anunța intrarea pe o nouă piaţă cu 3 luni înainte. Dacă ar avea de gând să vină de luna viitoare în țărișoara noastră dragă și scumpă, probabil că nu ar fi ezitat să anunţe acest lucru la sfârșitul lui Septembrie sau începutul lui Octombrie, dar uite că nu a fost să fie. Confirmarea oficiala nu există nici acum.
Un alt aspect ar fi că până să se ajungă la noi, sunt destule ţări unde Netflix ar trebui să își facă simțită prezența, cum ar fi Polonia care e ditamai piața, Cehia, Ungaria sau chiar Bulgaria.
Totuși, din ce am înteles, ar exista un singur angajat Netflix în România care s-a ocupat de contractarea unei firme de traduceri, însă nu cunoaşte vreun plan exact pentru lansare.
Asta înseamnă că noi mai avem de așteptat până vom afla ceva concret. E destul de dificil să ne gândim la o intrare atât de grăbită şi surprinzătoare, mai ales că în țara noastră încă sunt mari probleme cu pirateria şi există deja site-uri care au servicii asemănătoare lui Netflix. În plus, e posibil ca Netflix sa dorească să se consulte şi cu “cabliștii”. Sunt foarte multe de făcut după cum puteți vedea, iar Roma nu a fost construită într-o zi!