[Review] Hulk: Issue #1

Povestea lui Mark Waid începe puțin ”grăbită”, întrucât situația doctorului Banner era critică, acesta aflându-se într-un laborator secret, constituind un mister pentru toți cei prezenți acolo, iar cea mai mare supriză o are doctorul Aaron Carpenter, escortat în grabă de niște agenți secreți și adus în laboratorul unde se afla Banner.

Un lucru demn de menționat la acest prim număr din seria Hulk este că acțiunea nu întârzie să apară, mergând în paralel atât cu ceea ce se întâmplă în laborator, cât și cu amintirile ce se derulează în mintea doctorului Carpenter, căruia cu greu îi vine să creadă cine se află pe masa de operație. Amalgamul de personal, ustensilele ce-i erau la discreție și chiar cei ce-i urmăreau mișcările păleau în fața amintirilor triste ce-l învăluiau pe moment.

IMG_1089

Banner îi fusese coleg încă din colegiu, însă relația lor nu devenise prea caldă, întrucât Banner era văzut doar ca un geek nesuferit. Puțini îi cunoșteau mintea sclipitoare. Ani mai târziu însă Carpeneter citise despre cum Banner constituise o bombă nucleară gamma și cum fusese prins în explozie. Nu știa dacă măcar atunci simțise prea multă compasiune pentru fostul său coleg.

Însă sentimentele sale au dispărut de îndată ce simțul datoriei îi cuprinse mintea. Nu știa cine erau cei ce îi ceruseră să-l opereze pe Banner și nu mult a durat până să afle planul acestora: implantarea unui cip în creierul așa-zisului ”monstru” pentru a-l putea controla și transforma într-o armă.

Într-o fracțiune de secundă ce se scurse între dialogurile aprinse dintre doctor și restul de personal, Banner lăsă loc furiei și agoniei să dea naștere lui Hulk.

IMG_1085

Mark Bagley și Andrew Hennessy au reușit să impună o paletă de culori vibrantă în paginile poveștii lui Hulk. Aproape de la început până la final culorile reci par să transmită exact starea lui Banner, dar și acea furie continuă ce domină personalitatea lui Hulk. Mark a reușit să contureze foarte bine personajul lui Hulk, surprinzându-l în momentele sale cele mai ”distrugătoare și rele”.

IMG_1086

Cu toate acestea, Hulk alege să salveze personalul din laborator ce era pe punctul de a-și pierde viața în urma gazului toxic eliberat în încăpere. Un gest ce lasă întreg personalul uimit. Ca de obicei însă, Hulk nu se oprește să primească mulțumirea oamenilor, ci alege să se îndepărteze de orice semn de civilizație cât mai mult, fiind conștient undeva în străfundurile minții lui de pericolul pe care îl reprezenta de fapt.

Povestea rămâne oarecum ”suspendată” întrucât S.H.I.E.L.D se află pe urmele sale, scăpându-l de sub observație cu ceva timp în urmă.

IMG_1087

Rămâne de văzut cine va ajunge primul la doctorul Banner și pe unde-l va purta pe acesta furia și agonia ce-l macină de atâta timp.

VERDICT – Nota 8: Primul număr al acestei serii este destul de dinamic, acțiunea ținându-se lanț de la început până la sfârșit, îmbinându-se în paralel cu amintirile doctorului Carpenter legate de Banner. De altfel, nici nu se putea altfel, fiind vorba despre Hulk, ”uraganul” de la S.H.I.E.L.D.

Isabelle Frost
Isabelle Frosthttps://www.overheat.ro
Gaming is my only church.
- Publicitate -

CELE MAI NOI ARTICOLE

- Publicitate -

1 COMENTARIU

LASĂ UN MESAJ

Introdu comentariul tău.
Introdu aici numele tău

Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. Contactează-ne!

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Acest site este protejat de reCAPTCHA. Se aplică Google Privacy Policy și Terms of Service.

- Publicitate -

Pe subiecte similare

- Publicitate -

Acest site folosește cookie-uri pentru îmbunătățirea experienției de navigare.
Pentru detalii, consultă politica noastră de confidențialitate.