[Review] The Witcher 3: Wild Hunt

În copilărie petreceam foarte mult timp citind tot felul de cărți fantasy. În fiecare zi îmi amintesc de călătoriile mele în ținuturile mitice ale Narniei, Ținutului de Mijloc sau altor astfel de locuri.

A durat ceva vreme până când ai mei m-au convins că nu există orci, grifoni sau alte orocotile fantastice. Cu tristețe în voce vă spun că printre lecturile mele fantastice de pe atunci nu se aflau și cărțile The Witcher, iar motivul este destul de plauzibil, zic eu: nu știam poloneză… și nici acum nu o știu.

În prezent, cărțile polonezului Andrzej Sapkowski sunt destul de populare pe mapamond deoarece constituie sursa de inspirație pentru seria de jocuri a studioului compatriot CD Projekt RED.

Serie compusă din The Witcher, The Witcher 2: Assassins of Kings și din The Witcher 3: Wild Hunt, care din întâmplare este subiectul review-ului meu de astăzi.

Despre Wild Hunt s-au spus multe: hartă vastă, sex pe unicorni, un milion de precomenzi și câte și mai câte.

În ultimele luni, Geralt din Rivia fiind cap de afiș mai peste tot pe internet. Iar, ca pe vremurile bune, după o călătorie de circa 60 de ore în lumea din Wild Hunt vă prezint review-ul meu.

httpv://www.youtube.com/watch?v=hBoCRYX6Vq0

POVESTE:

Înainte să purcedem la drum, trebuie să vă menționez că nu sunt chiar atât de familiar cu universul The Witcher. Nu am jucat primul joc, iar pe al doilea l-am lăsat după câteva ore.

Cu toate acestea Wild Hunt este prietenos cu nou veniții, povestea principală neavând nici cea mai mică legătură cu celelalte jocuri. Asta pe hârtie, căci în practică, vei înțelege mult mai bine acțiunea, lumea înconjurătoare și motivațiile personajelor dacă ai parcurs și primele două titluri din serie.

Wild Hunt continuă povestea lui Geralt din Rivia, un vânător foarte iscusit de monștri (witcher) din Ținuturile Nordice. De astă dată, Geralt se află în căutarea a două domnișoare pierdute, căci știți vorba aceea: între două nu te plouă.

Cele două personaje feminine sunt Yennefer din Vengerberg, marea dragoste a witcher-ului nostru și Ciri, fosta ucenică a lui Geralt, iar colac peste pupăză, Ciri este vânată de legendarii The Wild Hunt, un sol “de pace” nu tocmai prietenos format din călăreți ai morții.

Povestea lui The Witcher 3 este una matură, plină cu violențe, cuvinte vulgare, rasism, sex, nuditate, sex din nou și referințe la religie și alte mituri nordice. Așa că pentru cei care nu au împlinit încă vârstă de 18 ani le recomand ceva mai soft, ceva nu chiar atât de explicit. 🙂

Pe parcursul poveștii de circa 35 de ore, lui Geralt îi se vor alătura numeroase personaje. Fie că vorbim de Triss, roșcata înflăcărată din The Witcher 2; de Vezimir, maestrul lui Geralt sau de alte personaje noi sau vechi , fiecare personaj secundar își are rolul în poveste și ajută la dezvoltarea firului narativ.

Să nu mai vorbesc că marea majoritate a personajelor de suport au propriul quest secundar, odată parcurs, jucătorul aflând povestea și înțelegând motivațile personajului respectiv.

Cred că trebuie menționat faptul că jucătorul participă constant la dialog, având posibilitatea de a schimba felul în care lumea din jur îl percepe pe Geralt.

Poți fi atât un cavaler cu onoare, cât și un tâlhar infam, jocul nu te îngrădește. Din păcate, aceste alegeri nu influențează pe deplin povestea principală; sigur, mai schimbă câteva detalii ici-colo, dar nu o modifică complet.

Cele mai notabile modificări sunt legate de alegerile tale din The Witcher 2. Într-o anumită scenă, ești rugat să detaliezi evenimentele din jocul precedent, în funcție de relatările tale unele personaje mai vechi trăiesc sau putrezesc pe vecie.

Singura nemulțumire pe care o am legată de poveste o reprezintă lungimea acesteia. Firul narativ este ca un elastic întins la maximum. Nu mă înțelegeți greșit, unele quest-uri principale sunt reușite și conferă o experiență narativă suficient de antrenantă, dar marea majoritate te pun să te duci de la punctul A la punctul B pentru a cere informații localnicilor despre Ciri.

Înțeleg că întrebi o dată, dar dragă Geralt, nu trebuie să te duci din sat în sat să întrebi de Ciri, ca peste o oră să îți dai seamă că nu a trecut prin acel ținut și să te întrebi dacă nu cumva este în Mordor și ia ceaiul cu Sauron.

Cu tot cu acest mic neajuns, povestea lui The Witcher 3 este una reușită; una care va rămâne cu jucătorul vreme îndelungată după terminarea campaniei.

GAMEPLAY:

The Witcher 3, asemeni primelor titluri din serie este un Action RPG Open-World medieval. Acțiunea propriu-zisă se rezumă la ciomăgit de dușmani și omorât de monștri, căutat resurse pe hartă, explorat ținuturi primejdioase și craftat de arme, armuri și poțiuni noi.

În linii mari, tot ce puteai face în primele două jocuri este prezent și în al treilea Witcher.

Spre deosebire de predecesorii săi, Wild Hunt este mult mai orientat pe acțiune. Combat-ul este mai rapid și mult mai plăcut ca până acum, Geralt având posibilitatea de a face diverse combo-uri cât timp se luptă cu cele două sabiuțe ale sale.

De ce două? Una de oțel pentru oameni și una de argint pentru monștri. Lupta cu sabia mi-a amintit în mod special de Shadow of Mordor, însă cum Geralt nu dispune de un buton special de counter attack, este nițel mai greu să dobori grupuri de inamici fără să te mai și ferești. Ahhh… da… era să uit… trebuie să te mai și ferești, căci lupta este în continuare destul de tactică.

De ce e așa tactică? Pentru că fiecare crocobaur trebuie abordat diferit, unii sunt vulnerabili la anumite vrăji, alții la anumite poțiuni, iar lighionele de oameni sunt vulnerabili la cam tot ce are Geralt la îndemână.

Că tot am amintit vrăjile, Geralt dispune de cinci astfel de puteri magice: Aard, un val telekinetic; Igni, un suflu de foc; Yrden, o capcană magică pentru diferite creaturi; Quen, un scut magic; și Axii, puterea de a controla mintea celor mai slabi de înger.

De aici va dați și singuri seama că Geralt e maestru în vrăjeală. 😀

Maestrul nostru bucătar mai dispune de arbaletă, diferite amulete și iteme cu varii întrebuințări și nu în ultimul rând de simțul Witcher. Acest “al șaselea simț” este o putere asemănătoare Eagle Vision-ului din Assassin’s Creed, prin care Geralt poate vedea mai ușor indiciile unei crime sau  diferite obiecte folositoare pentru călătoria sa.

Crafting-ul se împarte în două ramuri: Alchimie și Crafting-ul de arme și armuri. Alchimia ți-o faci singur. Strângi verzituri, floricele și alte buruieni, mai adaugi un creier de balaur, scapi din greșeală elementul X și ai o poțiune nouă.

Poțiunile sunt fie uleiuri pentru a-ți faci sabia mai puternică pentru o scurtă bucată de timp, fie medicamente tămăduitoare pentru viața lui Geralt.

Mare atenție cum le administrați deoarece dacă depășiți nivelul de toxicitate witcher-ul nostru dă colțul. Tot prin Alchimie poți face bombe pentru anumite bestii. La polul opus, craftatul de arme și armuri se face musai la meșteșugari specializați care îți vor cere atât resurse, cât și o mână de galbeni.

În momente cheie din campanie, jucătorul va intra în pielea lui Ciri în timp ce aceasta se joacă constant de-a v-ați ascunselea cu cei din Wild Hunt.

Aceste momente sunt destul de scriptate și nu te lasă să explorezi prea mult, jocul ținându-te de mână ca nu cumva Ciri să se abată de la calea prestabilită.

Gameplay-ul cu Ciri se limitează la explorare, puțin combat cu sabia și mult alergat, având în vedere că Wild Hunt îți suflă în ceafă.

Quest-urile principale sunt bine structurate și durează în medie o oră fiecare. Ele cuprind câteva dialoguri, puțină explorare, ceva combat cu sabia și cu vrăjile, fuga de la punctul A la punctul B și gata quest-ul. Quest-urile secundare sunt strâns legate de cele principale și dezvoltă povestea de fundal a lumii jocului. De asemenea, prin sate, se mai găsesc contracte și ale misiuni, acestea dându-i puncte de XP lui Geralt și umplându-i buzunarele cu bani și item-e.

Varietatea inamicilor este surprinzătoare: tot felul de creaturi mitice, bestii însetate de sânge, spirite și demoni. Inamicii umani… sunt inamici umani, prin urmare nu te vor stresa mai deloc pe parcursul jocului.

Cât despre harta acestuia?!  Harta Ținuturilor Nordice este una dintre cele mai vaste și ma bine concepute hărți din câte am văzut în RPG-urile jucate de mine, plină cu oameni, creaturi periculoase, tâlhari, sate sărace, dar și orașe impunătoare precum Novigrad.

Parcurgerea acesteia pe cal dureza în medie 35 de minute, lucru care spune multe despre munca echipei din spatele jocului.

Se vede că nu am reproșat nimic jocului când vine vorba de gameplay. De ce? Este simplu. Gameplay-ul lui The Witcher 3 Wild Hunt este aproape perfect. Polonezii de la CD Projekt RED știu să facă un RPG de calitate. Iar eu mă înclin în fața acestora!

GRAFICA SI SUNET:

Jocul arată excepțional. Engine-ul grafic strălucește din orice parte te-ai uita la el: texturi detaliate până la ultimul pixel, lumini, modele de creaturi și de personaje cum rar mai vezi în ziua de azi.

Mi-a atras atenția în mod special fizica părului personajelor și a frunzelor care fâlfâie în bătaia vântului.

Toate acestea creează o lume fantasy credibilă și foarte atmosferică. Sentimentul trăit este unul demn de Evul Mediu combinat cu efectul dramatic și matur din Game of Thrones și cu esența fantasy din Lord Of The Rings.

Ei bine… tot acest orgasm vizual vine și cu sacrificii. În cazul nostru sacrificiul suprem constă în performanță. Testând varianta de PS4 am întâmpinat destule probleme de optimizare.

Printre acestea se număra scăderi sesizabile de cadre în momente total aleatorii (uneori pe cal, alteori în cutscene), AI-ul calului meu care pare a suferi de sindromul Dawn și bug-uri cu căruța. Bine… poate nu cu căruța, dar cu găleata clar.

Mai sunt și momente în care jocul nu focalizează bine pe personaj sau mediul înconjurător și ai impresia ca au pierdut un strat de textură și arată cel puțin ciudat.

Toate aceste minusuri pălesc în comparație cu aspectele pozitive ale jocului.

Coloana sonoră este de colecție, având în vedere că varianta retail chiar vine cu muzica pe CD. Unele melodii sunt liniștitoare, iar altele te fac să te ridici de pe scaun, să pui mână pe o sabie și să lovești în stânga și-n dreaptă.

Vocile personajelor sunt și ele de vis, cel puțin vocile protagoniștilor, deoarece unele personaje secundare sună cam stângace. Dar nu mă plâng. Țăranii medievali probabil nu aveau ei cine știe ce intonație.

Ți-a plăcut acest review și vrei să cumperi jocul original?

• cumpara varianta de PS4 – 249 lei
• cumpara varianta de XBOX ONE – 229 lei
• cumpara varianta de PC – 169 lei