[Review] Bloodborne

Sincer să fiu am fost sceptic când am auzit prima dată de Bloodborne. Un nou joc Souls făcut de From Software în parteneriat cu Sony… mhhh nu pot spune că mi s-a părut o idee briliantă. De fapt, nu m-a atras deloc, dat fiind faptul că nu îmi făcea cu ochiul nici atmosfera greety și nici ideea de gameplay în stilul Demon’s Souls.

În cele din urmă, am reușit să pun mâna pe joc și am rămas plăcut surprins, jocul fiind o gură de aer proaspăt în industrie. Având în vedere că nu sunt un împătimit al jocurilor făcute de From Software, Bloodborne m-a prins pentru câteva săptămâni, și în ciuda aparențelor, nici PS4-ul meu, și nici controller-ul nu au pățit nimic.

Înainte să purced în a scrie acest review trebuie să va amintesc că Bloodborne e greu… da’ greu frate…

httpv://www.youtube.com/watch?v=2Crk_GpxGQE

Poveste:

Cum am spus mai sus, Bloodborne este un joc puțin mai special. Povestea nu are acel fir narativ cu personaje bune, rele, un antagonist principal sau alte clișee de genul.

Jocul te pune în pielea unui vânător (Hunter) care în ciuda meseriei sale, nu o va ajuta pe Scufița Roșie să omoare lupul (deși în joc vei ucide câțiva lupi).

Zenos, vânătorul meu (căci poți să-i pui ce nume vrei și să-l personalizezi până în măduva oaselor) locuiește în “primitorul și coloratul” oraș gotic Yharnam.

Yharman este un loc uitat de Dumnezeu și plin ochi cu tot velul de crocobauri ai râului, crocobauri care te vor pe ține înfipt și străpuns de sulițe, dinți sau alte ustensile d-ale lor.

Povestea este transpusă prin istoria orașului și prin relatările oamenilor care mai sunt încă în viață. Vei afla mai multe citind descrierea fiecărei arme sau item și te vei scărpina în cap când ceva nu se leagă sau nu are pic de logică, vrând mereu să afli mai mult.

De ce spun lipsit de logică? Pentru că toată povestea lui Bloodborne este o metaforă, pe care unii o interpretează într-un fel și alții în altul. Este o experiență diferită pentru fiecare jucător.

Firul narativ încurajează mult explorarea și punerea cap la cap a tuturor informaților strânse, lucru care poate fi neplăcut pentru cei obișnuiți cu o experiență mai cinematică în care povestea se scurge sub ochii tăi.

În linii mari, povestea lui Bloodborne e ca o carte. O citești.

Gameplay:

Bloodborne este un action RPG care seamănă cu celelalte jocuri produse de From Software. Deși seamănă cu seria Souls, Bloodborne se îndepărtează ușor de formula originală și reușește să fie memorabil de unul singur.

Înainte să trecem la gameplay trebuie să amintim că Bloodborne este un joc al naibii de greu și că oricine vrea să se apuce de el are nevoie de curaj, ambiție, un PS4, căci e exclusiv, și mult, mult timp liber. Ba chiar recomand să lăsi telefonul pe silent și să îți închizi orice mijloc de comunicare. Bloodborne este sfârșitul vieții tale sociale…. asta dacă nu te enervezi prea tare și faci PS4-ul să zboare pe fereastră.

V-am spus că jocul este greu, acum a venit timpul să vedem cum stăm cu checkpoint-urile, singurele chestii care ar putea face jocul mai ușor.

Primul lucru  important: nu există buton de pauză. Jucătorul se poate însă întoarce în Hunters Dream, un mansion unde își poate gestiona resursele și cumpăra alte arme și iteme.

La Hunters Dream se ajunge prin intermediul unor lămpi, care servesc drept portaluri. De fiecare dată când jucătorul trece prin ele, jocul salvează progresul, hunterul își regenerează viața, dar toți inamicii doborâți de pe hartă se întorc la viață, lucru al naibii de enervant!

Ca în orice joc Souls, hunterul dispunde de două bări: cea roșie de viață și cea verde de momentum care se încarcă constant -fiecare atac necesitând un anumit nivel de momentum-, posibilitatea de a repeta la nesfârșit un anumit atac puternic fiind iradicată.

Lupta cu inamicii este rapidă, necesită îndemânare, strategie și reacții rapide, fiind mai mult ofensivă decât defensivă. Hunterul tău are o armă melee principală și o armă de foc care funcționează pe bază de Quicksilver Bullets, resursă împrăștiată pe hartă și prin buzunarele inamicilor.

Arma melee are două moduri: cel classic pentru atacuri mai rapide și mai slabe și un mod extins cu putere mai mare și care îți mănâncă toată bara de momentum.

Viața se poate regenera prin Blood Vials, acest elicsir al bunei dispoziții, în momentul în care găsești unul știi prea bine că ești puțin mai departe de moarte.

Inamicii sunt și ei destul de diverși: avem săteni cu furci și torțe, vârcolaci, ciori și multe alte creaturi de care nu am auzit în nicio carte sau joc fantasy până acum. Inamicii nu sunt ei premianți la școală, dar sunt suficient de inteligenți cât să te omoare una-două, datorită atacurilor over-powered de care dispun.

Avem și un fel de multiplayer, Acesta constă în Co-op, prin care îți poți chema câțiva prieteni să te ajute cu un boss, doi, trei, nouă și un mod PVP, prin care te poți bate cu alți hunteri.

Nu este tocmai o componentă multiplayer în sine, însă recomand parcurgerea jocului cu încă un tovarăș în co-op… simplifica MULT jocul.

Din punctul de vedere al gameplay-ului, jocul este aproape perfect. Este dificil, dar toate mecanicile sunt la locul lor și chiar dacă mai mori din când în când, jocul tot rămâne o experiență plăcută. Aveți totuși grijă să nu vă înfigeți controller-ul în perete prea devreme.

 La momentul scrierii acestui review, afară plouă și Silviu încă încearcă să bată boss-ul X.

Grafică și sunet:

Cei de la From Software știu să facă un joc atmosferic. De la seria Bioshock nu am mai văzut un oraș atât de bine conturat precum cel din Bloodborne.

Yharnam este un oraș al ororilor, o locație desprinsă din cele mai negre coșmaruri posibile. Când vine vorba de personalitate, orașul o are din plin.

Se simte perfect stilul gotic, prezent mai peste tot: haine, clădiri, arme, până și monștrii seamănă mult cu garguii catedralelor gotice.

Deși jocul nu este horror, Bloodborne îți va ridica câteva fire de păr când te vei întâlni cu anumite creaturi. Vorbind de creaturi, nu am mai văzut nicăieri niște crocobauri așa scârbos realizați. Și asta e o laudă.

Tot la capitolul ăsta trebuie să laud sângele, cel mai bun sânge văzut de mine într-un joc, căci nu se numește degeaba Bloodborne.

Grafica este una bună. Tehnic vorbind nu este cea mai uluitoare grafică posibilă, însă a fost suficientă pentru From Software să creeze ceva mult peste standardele actuale.

Există și probleme. În primul rând nu toate texturile arată așa bine, unele fiind mai spălăcite. În al doilea rând, am întâmpinat probleme de tipul: dau cu securea prin pereți și lovesc inamicul.

În al treilea rând, jocul pierde cadre, lucru deloc de neglijat. Nu e enervant, dar este vizibil și destul de frecvent. Și în ultimul rând: avem loading-uri lungi. Atât de lungi încât de poți duce la baie cât se încarcă, lucru pe care cel mai probabil uitasei să-l faci de când joci Bloodborne.

Sunetul este și el în stilul gotic. Melodiile pornesc când trebuie, acompaniază perfect jocul și sunt destul de reprezenative atât pentru joc cât și pentru acțiunile întreprinse în el.

Sunetul armelor este și el în ton cu realitatea, securea sună a secure și toporul a topor. Armele de foc sună a pistoale cu capse, dar se poate trece cu vederea.

Crocobaurii sună hidos de bine, iar sătenii scot și ei niște sunete interesante. Vocile personajelor…. ei bine, nu prea avem dialog în Bloodborne.