[Review] The Binding of Isaac: Rebirth

Dragilor, astăzi vă vom un oferi un review mai special prin intermediul unui guest post. Autorul acestui review este Dragoş Costache.

Unele jocuri sunt predestinate succesului. Nu vorbesc aici de soartă sau noroc, nu vorbesc de blockbustere triple-A în care se investește jumatate din PIB-ul României, cealalta jumătate mergând la departamentul de marketing. Nici măcar nu vorbesc de jocuri cu pedigree gen Mario Kart sau Ace Attorney.

Vorbesc de jocuri care, aproape miraculos, găsesc un succes spontan, traversând categoriile de gameri și de multe ori pătrunzând în mainstream. Ăsta e ‘genul’ meu de jocuri și o să încerc să scriu periodic despre ele.

The Binding of Isaac e unul dintre jocurile mele favorite. Am în jur de 300 de ore de joc, 84 de achievementuri și statutul de ‘Platinum God’. Nu încerc să mă laud, încerc să vă explic că, pentru mine, Binding of Isaac e ‘serious business’.

După treizeci de ore de joc pot spune cu mâna pe inimă că BOI: Rebirth e un succesor demn pentru Isaac-ul original și că își merită toți banii.

Ce e Binding of Isaac însă? În caz că sunteți mai puțin obsedați de indie-uri decât mine o să încerc să îl descriu în cât mai puține cuvinte. Binding of Isaac este un roguelike twin-stick/bullet-hell cu o tematică biblică și un soundtrack bitchin’ de Danny Baranowsky. Pe lângă biblie jocul se mai inspiră din Legend Of Zelda, meme-uri internetice și din mintea bolnavă a creatorului său.

Edmund McMillen, mai sus numitul creator e ‘responsabil’ și pentru Super Meat Boy deci știți cam la ce să vă așteptați din punct de vedere al art designului sau umorului.

Jocul are o poveste interesantă inspirată din aproape-sacrificiul lui Isaac de catre Avraam. Isaac-ul nostru e un băiețel obișnuit, persecutat la școală, pasionat de desen și jucării. Mama sa, o creștină convinsă începe să audă vocea lui Dumnezeu care îi cere să îl sacrifice pe Isaac pentru a-i purifica sufletul. Înainte să îl poată sacrifica, Isaac scapă printr-un chepeng în pivniță, unde aventurile lui doar încep.

Monștri siniștri precum păianjeni, zombălăi, demoni și creaturi mult mai ciudate ieșite din creierul bolnav al lui McMillen încearcă să îl mănânce pe băiatul nostru care se poate apăra doar cu lacrimile sale pe care le trage ca proiectile în una din patru direcții cardinale.

Isaac se luptă cu inamici și boși, coborând din ce în ce mai jos, prin peșteri și locuri întunecate pentru ca, într-un final, să se confrunte chiar cu mama sa. În mod evident jocul nu e realist, povestea fiind prezentată prin prisma prepuberă a lui Isaac (meniul e ‘desenat’ de către protagonist) și pe măsură ce progresezi mai mult în joc, și îl termini de mai multe ori, povestea devine din ce mai bizară.

Isaac nu e singur însă. La fel cum în Zelda, principala inspirație a jocului, ‘it was dangerous to go alone’ așa că primeai o sabie, în Isaac ai o groază de camere speciale bline cu bunătăți. Magazine, arcade-uri, camere secrete, camere super-secrete, camere cu item-uri benefice etc. Camerele pot fi deschise cu chei, itemurile din magazin cumpărate cu bani, în cazul nostru cenți iar camerele secrete pot fi ‘deschise’ cu bombe. Și uciderea unui boss te recompensează cu un item aleatoriu precum și înfrângerea anumitor mini-boși.

Iată deci că o premiză relativ simplă ne dă un joc foarte complex și cu un replayability extrem de mare. 6, mai târziu 8 și mergând până la 10 nivele generate complet aleatoriu pe măsură ce povestea evoluează, ne dau permutări practic infinite, și asta fără a ține cont de alte elemente precum ‘curse’-uri care modifică dinamica nivelelor sau faptul că poți unlock-ui alte personaje gen Cain sau Judas.

Dar jocul original nu era perfect. Isaac a fost, din nefericire făcut în flash din lipsă de resurse și asta se vedea adesea prin sacadări și probleme de framerate chiar pe calculatoare performante. Jocul nu avea controller support, era destul de limitat grafic și era uneori ridicol de încet. Dar contrar tuturor așteptărilor a devenit un mega-hit, mai ales în comunitățile de streameri competitivi și printre unele vedete de Youtube.

La început developerii au scos mai mult content, printr-un add-on care practic dubla jocul, itemurile si boșii. Problemele tehnice însă erau tot acolo așa că Edmund McMillen a lansat un proiect de reconstruire totală a jocului într-un nou engine, proiect intitulat Binding of Isaac: Rebirth.

Am așteptat mult pentru Rebirth, poate prea mult, dar pot sa spun că a meritat. Rebirth e BoI trup și suflet dar cu o doză suplimentară de weirdness și dificultate. La fel ca în Isaac-ul original începi ca un băiețel care se ascunde în subsol (sau poate în mintea sa?) de o mamă abuzivă. La fel ca în Isaac, dacă mori trebuie să o iei de la capăt.

Spre deosebire de Isaac-ul original acum poți sa faci chestia asta în Normal sau Hard mode. Și poți salva, pe modelul ’save and exit’, fără reloaduri. Grafica a fost schimbată fundamental. În loc de sprite-uri flash acum totul e pixel art, cum intenționa McMillen inițial să facă jocul. Pixel art-ul e absolut fantastic, expresiv și ‘crisp’ dar pentru cârtitori există opțiunea de a adăuga un ‘filtru’ care să facă jocul mai asemănător cu originalul.

Avem noi efecte de lumină (utilizate din plin într-un curse nou),  și mici elemente decorative de fundal precum musculițe sau râme. Muzica a fost schimbată dar e tot de Baranowsky. Nu știu ce să zic însă despre ea. E OK, engaging, ușor sinistră dar parcă nu e la fel de bună ca cea din original. Poate faptul că am jucat originalul atât de mult și m-am obișnuit cu o anumită muzică mi-a pângărit echidistanța în cazul muzicii dar… nu știu.

Mai important, jocul are în sfârșit controller support integrat. Controlul în general, fie că folosiți tastatura sau un controller, e acum extrem de responsiv, fiecare apăsare pe o tastă sau un buton fiind executată fără o milisecunda de delay. Responsiveness-ul e poate cea mai buna îmbunătățire față de original. Ceea ce e foarte bine pentru că jocul în general se ’simte’ mai rapid, mai bullet-hell decat originalul care uneori gâfâia sub povara flash-ului. Nici ușoarele îmbunatățiri ale AI-ului și pathfinding-ului nu-s de ignorat deși într-un joc ca Isaac ai putea să zici că AI-ul e oarecum irelevant.

Ce aduce în plus Rebirth din punct de vedere al conținutului? Mai mult din de toate. Mai mulți monștri, mai mulți boși, mai multe item-uri, mai multe curse-uri, mai multe mecanici, mai multe personaje, pur și simplu mai mult.  Avem noi camere, noi tipuri de flăcări și chest-uri, mai multe pilule si mai mulți bebeluși avortați (don’t ask). Content-ul e dublu față de varianta finală a originalului. Si există și alte tweak-uri de gameplay.

Avem acum camere supradimensionate în dungeon, mergând de la 2x la 4x, unde ești asaltat de hoarde de inamici. Avem o mecanică de ‘evil’ opusă aceleia de ‘faith’ și varii iteme care cresc evil-ul sau faith-ul. Luck-ul funcționează cum trebuie în sfârșit. Numărul de achievements s-a dublat. Poate cel mai interesant e că avem în sfârșit un mod co-op, eh, oarecum. În orice moment un al doilea jucător poate să preia un controller secundar și să intre în joc ca un ‘baby’, unul din mai sus numiții avortoni.

Deși se mișcă independent de Isaac problema e că acest second player are doar o inima de viață (deci moare din două lovituri) iar inima respectivă o ia din pool-ul lui Isaac. Dar poate oricând să plece, returnând inima iar dacă moare poate să mai consume o inimă și să reintre în joc imediat. Co-op-ul e doar local deci nu puteți juca cu prietenii de pe Steam sau PSN.

Contentul nou e foarte bun chit că uneori iritant. Noii boși sunt slăbuți, cu vreo două excepții mai challenging. Monștrii noi în schimb sunt periculoși si extrem de enervanți adeseori, mai ales in camere mari. Item-urile noi… Classic Isaac – unele sunt inutile, altele sunt ’overpowered’ dar există niște interacțiuni noi absolut fantastice între unele item-uri.

Exemple pentru avizați: Sacred Heart plus Technology 2 sau Ludovico Technique plus Brimstone dau niște rezultate game-breaking. Printre personajele noi merită amintit Azazel, un demon simpatic care în loc de lacrimi vomită sânge pe o distanță scurtă sau the Lost, care e remarcabil prin cât de greu e de deblocat. Pentru amatorii de provocări există acum nu cinci, nu zece ci douăzeci de challenge-uri, multe dintre cele noi fiind foarte grele dar foarte interesante.

O altă mecanică interesantă nou introdusă e sistemul de seed-uri direct accesibile din meniu. Cu siguranță că asta va adăuga un nivel nou de dificultate pentru playeri experimentați și speedrunneri.

Binding of Isaac: Rebirth nu e ceva inovator, ba chiar dimpotrivă. E o șlefuire a unui concept spre o iterație finală, cât se poate de aproape de perfecțiune. E un time-waster perfect, un joc ușor de jucat la care e greu să devii expert, gândit pentru gameri serioși dar care oferă o curbă de dificultate destul de accesibilă chiar și pentru cel mai ‘casual’ player.

E adevărat, umorul ușor grosolan și o inclinație spre blasfemie demnă de o fedora aurie pot aliena unii jucători dar dacă treceți cu vederea avortoni, satani și mormane de rahat (sau dacă le găsiți ușor amuzante, ca mine) nu veți regreta. Pentru ca dincolo de toate astea vă așteaptă un joc bizar cu un grad de rejucabilitate aproape absurd și o groază de glumițe și ‘references’ demne de un episod din Family Guy. Dar în același timp un joc absolut perfect în simplitatea sa, căruia am foarte puține să îi reproșez. Jucați-l.

Autor: Dragoș Costache