[REVIEW] Call Of Duty: Advanced Warfare -PS4

Ce este puterea? Cine are puterea? Sunt două întrebări pe care ni le punem zilnic. Oare eu dețin puterea?! Oare președintele unei țări deține puterea? Oare poporul deține puterea? Oare directorul de la Activision deține puterea? Răspunsul nu îl vom află prea curând ce-i drept. De ce? Deoarece în primul rând puterea este un lucru abstract. Nu e concretă, nu o poți atinge și nu o poți simți fizic. Însă filozofia nu este subiectul acestui articol, din contră chiar.

Subiectul nostru este un shooter, mai exact cel mai așteptat shooter al anului de către masele de shooter-iști. Probabil că v-ați dat seama despre cine este vorba: Advanced Warfare. Cel mai nou titlu din seria Call of Duty, promite să spele greșelile predecesorului său (Ghosts de anul trecut) ce a fost considerat de mulți un cui în coșciug pentru faimoasa franciză. Cu un nou studio în spate și cu un concept ingenios, Advanced Warfare este fie sfârșitul seriei, fie jocul care va dezgropa franciza CoD din banalitatea ultimilor 3 ani.

Spuneam că are un concept ingenios la bază, unul reprezentat de ideea exoscheletului robotizat ce este capabil să amplifice puterea și reflexele umane. Ce este cel mai interesant este faptul că aceste exoschelete chiar există în realitate și se vehiculează a fi viitorul când vine vorba de tehnologie militară.

Creatorii titlului next-gen de față sunt Sledgehammer Games, însă are noul lor proiect puterea de a schimba o franciza precum Call Of Duty?! Vedem în cele ce urmează.

PUTEREA DE A SCHIMBA O SERIE

httpv://www.youtube.com/watch?v=YSp8ZqIKEIM

Ne aflăm în 2054, când aceste schelete-robot sunt un standard pentru soldații SUA. Jucătorul intră în piele lui Jack Mitchell, un soldat american care a fost cuminte și a primit de Crăciun un exoschelet. Alături de camaradul său de arme Will Irons, Mitchell este trimis în mijlocul bătăliei din Seoul pentru a lupta împotriva Coreei de Nord. În timpul nefericitei misiuni, Will moare, iar Mitchell rămâne fără brațul stâng. După înmormântarea camaradului său de arme, al nostru protagonist făr-de-o-mână este invitat să se alăture corporației Atlas, cea mai cea firmă de armament militar din lume, ce este condusă chiar de Jonathan Irons, tatăl lui Will. Cu ajutorul tehnologiei Atlas, Irons îi creează eroului nostru un braț bionic pentru a-i folosi în serviciul său militar.

Din acest punct, povestea devine acel roller coaster tradițional Call Of Duty: o serie de misiuni în locații multiple de pe glob, fără o explicație logică sau măcar reprezentativă pentru firul narativ. Te vei trezi în Seattle, San Francisco, Lagos și alte astfel de “câmpuri de luptă” cu o armă de foc în mână, cu un exoschelet pus pe tine și trimis să ciuruiești NPC-uri.

Nu mă înțelegeți greșit, campania și povestea sunt acceptabile, au feelingul acela Call Of Duty cu faze dramatice și momente în care îți cade la propriu clădirea în cap. Aceste momente dau un ritm alert unei campanii de circa 4-5 ore pompând adrenalină în jucător și pregătindu-l pentru sesiunile brutale și neiartătoare din multiplayer.

Singurele personaje memorabile sunt Mitchell și Irons. Restul nu beneficiază nici de carismă, nici de alt atu pentru a căpăta atenția jucătorului. Irons în mod special este conturat excelent, motivațiile lui fiind vizibile de la început, iar rolul său de CEO Atlas îi conferă discreția necesară, totul fiind ascuns în umbră. Relațiile dintre personaje sunt aproape inexistente, Mitchell și partenerii săi de ciuruit nu par a avea sentimente reciproce, însă este vizibilă încercarea de a reda mulțumirea pe care Mitchell i-o poartă lui Irons pentru redarea brațului odinioară pierdut.

Lăsând la o parte atât evoluția firului narativ și campania cam fragmentată, Advanced Warfare este o gură de aer pentru serie datorită premisei sale ingenioase cu exoscheletele și armamentul futuristic.

Cum era de așteptat, gameplay-ul se rezumă la urmăritul unui camarad, “curățatul” unei zone pline cu inamici, condusul de vehicule, vizionarea unui cutscene și avansarea la o altă misiune. Aș zice că aceasta este rețeta Call of Duty și că nu o vor schimba nicicum, iar acest lucru este adevărat. Advanced Warfare este la capitolul gameplay identic cu precedentele titluri din serie. Dar acea parte cu masacrarea zecilor de NPC-uri care se spawn-eaza pe hartă se realizează să zicem diferit.

În noul titlu pe lângă tradiționalele păcănitoare cu gloanțe, Mitchell mai are la îndemână pe lângă puterea nativă a exo-scheletului (un melee mai puternic și un o săritură cu propulsie) o serie de grenade cu funcții fel de fel(aici amintim grenade cu șocuri sonice, grenade inteligente ce “urmăresc” inamicul sau grenade ce îți permit să vezi la propriu prin pereți cu ajutorul unui senzor deştept), un grappling hook care funcționează asemănător cu cel al lui Batman, mănuși ce îți permit să mergi pe pereți și să nu mai vorbesc de scuturile inteligente, ce se deschid când reîncarci și se închid când tragi în inamici. Aceste adăugiri aduc o aromă mai specială într-o rețetă ce pare să se repete la infinit, însă din păcate nu salvează jocul mai deloc la niciun capitol.

Tradiționale, aș zice, pentru seria CoD sunt secvențele în care controlezi un vehicul sau o dronă. Aceste momente sunt extrem de scriptate, controlul nefiind 100% în mână jucătorului și nu vin cu nimic nemaivăzut: cu toții am controlat un tanc sau o dronă în alte titluri asemănătoare.

Confruntările armate din joc sunt destul de antrenante, dar pe cât sunt de antrenante, pe atât sunt de ușoare. Curățarea unei camere pline cu inamici se face în câteva zeci de secunde. Acest neajuns este datorat AI-ului oponenților care este extrem de prost, trăgând pe lângă tine aproape mereu. Pe de altă parte AI-ul camarazilor de arme este îmbunătățit față de titlurile precendete, aceștia reușind în sfârșit să tragă în inamici, nu în decorul nivelului.

Între misiuni este afișat un cutscene (care servește drept loading) și un meniu cu upgrade-urile exo-scheletului. Țin să menționez că există anumite misiuni mai stealth care dau o altă savoare jocului, arătând că poți să te simți badass și fără explozii de proporții. La ultima misiune am avut un mic deja-vu, datorită asemănării cu un alt final dintr-un titlu al seriei ceva mai vechi.

Înțeleg că formula Call Of Duty inaugurată în Modern Warfare a prins bine la public, dar nu strică puțină deversitate, Activision! Livrând aceeași experiență an după an riști să îți pierzi fanii și să scazi substanțial în vânzări. În speranța că cei de la Activision ne aud, trecem mai departe.

Sau motivul pentru care ți-ai luat acest joc. Nu este un secret că jocurile din seria Call Of Duty sunt adesea achiziționate pentru multiplayer-ul frenetic, campania solo fiind în viziunea unora doar un tutorial pentru a familiariza jucătorul cu mecanicile noi. Advanced Warfare nu se dezice și vine cu un multiplayer antrenant și plăcut. Modurile sunt aceleași că în titlurile precedente, iar mecanica de level up se face pe bază de XP ca și până acum. Avem nelipsitele perks, wildcards și bonusuri (turelă, asalt aerian etc), iar cea mai plăcută adiție o reprezintă abilitatea specială a exo-scheletului (scut, invizibilitate etc).

Hărțile sunt destul de mari, detaliate și sunt populate fie de jucători profesioniști, fie de noobi, fie de copii de 13 ani care țipă la microfon; în altă ordine de idei, comunitatea Call Of Duty este prezentă la datorie.

Meciurile sunt implementate perfect, iar matchmaking-ul este rapid și fără nici cea mai mică greșeală. Rank-urile și level-ul de jucător nu sunt așa importante, fapt care mă bucură, ele fiind integrate pentru a arată ce jucător are mai multe meciuri jucate, nicidecum drept avantaj; orice jucător de level mic poate doborî orice jucător de level superior.

Pot spune că acest Call Of Duty are chiar un multiplayer reușit. Este foarte distractiv dacă joci cu prietenii, dar în doze mici poate fi savurat și de unul singur. Datorită jump boost-ului, gameplay-ul capătă dinamism și totodată un feeling mai special, similar cu un alt shooter recent, pe numele său Titanfall. Personal, după meciurile din Advance Warfare nu cred că îmi voi putea imagina un shooter multiplayer fără acel exoschelet echipat.

Nu trebuie să uit să menționez modul Co-op care te pune pe ține și pe amicii tăi în față a valuri și valuri de NPC-uri cu scopul simplu de a supraviețui. Nimic special cu acest mod: este integrat bine și îi adaugă un replay value jocului. Lipsa unui zombie mode se face simțită, dar ni s-a promis un DLC, contra cost bineînțeles, care va aduce morții vii în acest nou titlu.

În sfârșit pot spune că seria COD a trecut la next-gen. Se vede atenția la detaliu și efortul depus de Sledgehammer pe partea vizuală a acestui joc. Texturile sunt de rezoluție înaltă și umbrele sunt la locul lor. Atât hărțile din multiplayer cât și locațiile din single-player prezintă arhitecturi variabile și abordabile în diferite moduri. Există secvențe în mișcare (când ești pe un autobuz în mișcare sau atunci când conduci o motocicletă futuristă) în care dinamica nivelului căpătă forme noi, dând jucătorului imersiunea necesară unui titlu precum cel de față.

Animațiile sunt decente pentru un shooter, însă există mici probleme de continuitate în mișcările NPC-urilor. Controlul armelor a rămas aproape neschimbat, lucru de lăudat ce-i drept. Fiecare armă are un recul diferit, o rată de foc diferită, iar unele arme funcționează fără muniție; un exemplu bun ar fi un blaster cu fascicule laser. De asemenea pot spune că armele chiar dau senzația de impact atunci când gloanțele își ating țintă. HUD-ul jocului este minimalist și e reprezentat de holograme.

De exemplu, muniția este prezentată sub forma unei mici holograme pe armă, concept văzut și în titluri precum Halo sau Destiny. Armele futuriste din joc nu sunt chiar originale, ele dând uneori impresia de copy-paste de la titlurile Bungie mai sus amintite.

Cât despre cutscene-uri, acestea sunt printre cele mai bune din câte am văzut, detaliile fiind uluitoare, iar personajele sunt conturate perfect după actorii vocali din spatele lor.

Pe partea de sunet numai de bine. Este cel mai bun joc din serie atât la capitolul sunetelor armelor, cât și la coloană sonoră. Vocile sunt și ele de o calitate excepțională: Jonathan Irons este interpretat impecabil de Kevin Spacey, iar protagonistul nostru Jack Mitchell este jucat de nimeni altul decât Troy Baker.