[Preview] Black The Fall

2014-08-05_00002Iată că Steam reprezintă în continuare o bază importantă pentru micii dezvoltatori de jocuri sau cei care vor să devină dezvoltatori, dar nu au sprijinul financiar necesar. Sistemul pe care l-a creat Steam este destul de simplu şi este format din două componente: Greenlight şi Early Access.

Greenlight este primul pas în care îţi poţi face cunoscut jocul prin intermediul imaginilor, trailerelor,  gameplay video-urilor sau a sesiunilor Alpha/Beta unde jucătorii îşi pot forma o imagine mai clară asupra experienţei pe care dezoltatorii jocului vor să ne-o prezinte.

În cazul în care totul merge bine şi jocul primeşte suficiente voturi din partea vizitatorilor/jucătorilor acesta trece mai departe la “următorul nivel”, adică Early Access. Aici aveţi ocazia să cumpăraţi jocul şi în acest fel puteţi susţine dezvoltatorul din punct de vedere financiar cu speranţa că într-un final aceştia vor finaliza jocul. Aceasta este versiunea scurtă a sistemului. Într-adevăr sunt o groază de discuţii şi teorii legate de acest subiect, dar o să le abordez în alt articol.

2014-08-05_00014Unul dintre jocurile care mi-au atras atenţia din lista Early Access a fost Black The Fall, aşa că am purces la o inspecţie mai amănunţită şi am rămas plăcut surprins să aflu că este dezvoltat de către o echipă de români, iar pagina de Steam a jocului ne oferă destule informaţii cât să ne convingă de seriozitatea proiectului şi de siguranţa “investiţiei” noastre.

Jocul te pune în pielea unui personaj fără nume, foarte misterios şi nu prea vorbăreţ, îl mai auzi uneori că tuşeşte, pesemne că ai rămas să caşti ochii la mediul înconjurător destul de bine realizat şi cu tentă noir şi nu îţi mişti fizicul mai repede. Ca să fiu sincer, protagonistul nostru parcă seamănă un pic la aspect cu un stăpân al nisipului din Avatar- Ultimul stăpân al aerului.

Tehnic vorbind, nu există o poveste anume, ci mai degrabă un singur scop. Trebuie doar să treci peste inamici, capcane şi să ajungi la punctul de tranziţie către următorul nivel. Nu mai vorbesc de faptul că există diverse puzzle-uri care odată găsite vă oferă ceva care să vă ajute.

2014-08-05_00017Inamicii peste care dai variază de la şoareci şi câini, până la moşnegi, matahale şi diverse capcane. În joc ai două opţiuni, fie te ascunzi în decor şi laşi să treacă, fie te foloseşti de armele pe care le descoperi de-a lungul călătoriei tale. Momentan sunt doar trei: o bucată de ţeavă, un pistol şi un shotgun. La ultimele două arme trebuie să aveţi grijă cum vă folosiţi muniţia fiindcă nu o găseşti chiar la tot pasul, iar un glonţ bine plasat în cap poate să rezolve rapid problemele voastre. Puteţi să trageţi chiar şi în picioarele inamicilor voştri şi după să îi urmăriţi cum se chinuie să vină la voi târâş. De asemenea, unii dintre adversarii noştri manifestă diverse fobii sau power up-uri, fug de tine când tună sau fulgeră, iar alţii intră în rage mode şi vin ca bovinele spre tine la atac.

Concluzii

2014-08-05_00024Per total pot spune că Black The Fall a fost o experienţă placută, diferită de ceea ce am experimentat eu până acum în celelalte jocuri şi cu un gameplay simplu care a fost gândit bine. Ţin să vă reamintesc faptul că jocul se află în Early Access, ceea ce înseamnă ca vă puteţi aştepta şi la mai mult conţinut faţă de ceea ce v-am prezentat eu în acest review. Nu în ultimul rând consider că preţul de 9 euro pe Steam este decent şi merită să îl cumpăraţi pentru a experimenta o altă atmosferă a gaming-ului.

 

 

 

nota Black the fall

Pompiliu-Ion Popescu
Pompiliu-Ion Popescuhttps://www.overheat.ro
Fan al istoriei şi al celui de-Al Doilea Război Mondial, Pompiliu este persoana despre care ştii sigur că a jucat totul în materie de conflicte militare. Pompiliu s-a alaturat echipei Overheat.ro din Februarie 2012.
- Publicitate -

CELE MAI NOI ARTICOLE

- Publicitate -

1 COMENTARIU

LASĂ UN MESAJ

Introdu comentariul tău.
Introdu aici numele tău

Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. Contactează-ne!

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Acest site este protejat de reCAPTCHA. Se aplică Google Privacy Policy și Terms of Service.

- Publicitate -

Pe subiecte similare

- Publicitate -

Acest site folosește cookie-uri pentru îmbunătățirea experienției de navigare.
Pentru detalii, consultă politica noastră de confidențialitate.