Sony vorbeşte despre PlayStation 4 / Următorul Xbox se numeşte Durango (momentan)

Iată o ştire next-gen!

Jack Tretton, şeful Sony Computer Entertainment America a declarat pentru IGN că anul acesta nu ar trebui să aşteptăm vreun anunţ referitor la PlayStation 4.

El a adăugat că nu i-ar pica foarte bine să anunţe un sistem generaţie nouă la un timp aşa de scurt faţă de lansarea consolei PS Vita.

“În acest moment ne concentrăm pe PlayStation 3, iar în şapte zile lansăm PlayStation Vita pe piaţă. Nici nu vreau să mă gândesc la lansarea unei noi tehnologii în viitorul apropiat” a declarat Jack Tretton pe 15 Februarie.

Între timp a apărut o nouă informaţie confirmată de mai multe surse din Microsoft: următoarea consolă de la Microsoft are numele de cod Durango.

Acest nume nu este cel sub care se va lansa consola pe piaţă, însă este probabil numele pe care îl vom auzi de foarte mult ori de acum şi până aproape de lansarea consolei. Este o obişnuinţă a industriei ca numele final să fie dezvăluit cu câteva luni înainte de lansarea consolei.

Spre exemplu, PlayStation Vita a fost cunoscută foarte multă vreme sub numele NGP (Next Generation Portable). Kinect, senzorul de mişcare pentru Xbox 360 a avut numele de cod Project Natal. Nintendo Wii a fost de asemenea cunoscut sub un alt nume până cu câteva luni înainte de lansare: Nintendo Revolution. La fel a fost cazul şi cu GameCube, care a avut numele de cod Dolphin.

Aşa că, atunci când Microsoft îşi va anunţa noua consolă (posibil la E3), fiţi pregătiţi să auziţi numele Durango de vreo câteva sute de ori pe parcursul conferinţei. Probabil se va vorbi şi despre un Kinect 2 pe acolo.

Cei de la Kotaku au oferit o informaţie deloc folositoare dar interesantă, care face referire la modul în care Microsoft îşi alege numele de cod: Atât Durango cât şi Natal sunt localităţi cu climat tropical de pe continentul American. Durango e un stat din Mexic, iar Natal este un oraş din Brazilia.

Desigur, această asemănare poate fi doar o coincidenţă. În fond, o căutare pe Wikipedia ne oferă informaţii despre o grămadă de oraşe (şi obiecte) cu aceste nume, din diverse părţi ale lumii.

Roberto Teodorescu
Roberto Teodorescu
Fondator al Overheat.ro, Roberto Teodorescu este omul care visează la răspândirea informaţiilor de calitate către pasionaţii de jocuri video. Legenda spune că ar fi pasionat de jocuri, IT, efecte speciale şi producţie muzicală. Şi cică ar fi născut prin '89.
- Publicitate -

CELE MAI NOI ARTICOLE

- Publicitate -

LASĂ UN MESAJ

Introdu comentariul tău.
Introdu aici numele tău

Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. Contactează-ne!

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Acest site este protejat de reCAPTCHA. Se aplică Google Privacy Policy și Terms of Service.

- Publicitate -

Pe subiecte similare

- Publicitate -

Acest site folosește cookie-uri pentru îmbunătățirea experienției de navigare.
Pentru detalii, consultă politica noastră de confidențialitate.