Marea majoritate a titlurilor inspirate din desene animate au avut farmecul de a mă ţine departe de ele prin faptul că sunt cel mult…mediocre. Deşi ar fi trebuit să fie distractive, cu elemente diverse şi mult umor, nu am reuşit decât să ne evităm reciproc ca doi magneţi de acelaşi pol. Astea, şi jocurile făcute după filmele proaspăt apărute, deoarece sunt conştient că un astfel de joc e făcut să promoveze ceva, nu să exprime idei noi şi originale sau o poveste autentică. Aşa se face că nici anunţarea lui Batman: Arkham Asylum (cu unul din eroii mei preferaţi din copilărie) în 2009 nu m-a impresionat foarte tare şi nu mă aşteptam ca la apariţia lui să mă facă să exprim faptul ca a fost cel mai bun titlu pe care l-am jucat în anul acela! Aţi transpirat de la această declaraţie şoc? Să continuăm…

Ce mi-a plăcut în mod special la acest erou şi ceea ce era conturat foarte bine în desenele animate, era munca de detectiv pe care o făcea, plus seriile de investigaţii, infiltrări şi planurile de atac care te făceau să realizezi că sub masca cu acel chip inabordabil de om-liliac, se află totuşi un om, care nu poate trece prin pereţi precum cuţitul prin pâine, ci trebuie să-i ocolească. Nu mănâncă nici pietre la micul dejun, nu aruncă nici cu ţiţei din ochi, iar dacă face o săritură, nu va ajunge până în nori, ci cu siguranţă pe patul de spital cu picioarele rupte. Lucruri observate şi de cei dela Rocksteady Studios, care au mizat de la început pe un joc action-stealth, cu nişte elemente rudimentare de RPG, care constau în dobândirea unor skill-uri şi upgrade-uri la nişte gadgeturi cu care nu puteai demola o clădire, de exemplu, dar te ajutau să reduci la tăcere în mod eficient unul sau mai mulţi inamici recalcitranţi. Batman: Arkham Asylum a fost unul dintre cele mai bune jocuri pe care le-am jucat în ultimii ani şi cu siguranţă jocul meu preferat care are ca protagonist un super erou din desene animate. Era şi normal ca jocului să-i urmeze o continuare. Citeste tot articolul