“România este a doua cea mai importantă piață după vânzările de echipamente de rețea din Europa de Est, după Polonia și a cincea la nivel global în funcție de viteza de Internet. Astfel, decizia deschiderii unui birou local și a unui centru logistic aici se datorează atât potențialului extraordinar de dezvoltare pe care piața locală îl are, cât și poziției geografice care facilitează interacțiunea cu distribuitorii și clienții noștri din regiune. În plus, piața a ajuns la maturitate, iar conectarea la internet și accesul rapid la informații au devenit servicii disponibile pentru marea parte a populației”, a declarat Hermes Song, directorul general al TP-LINK România.
Şi pentru că au vrut să demonstreze că routerele TP-LINK sunt cele mai tari, reprezentanţii companiei au inaugurat noului sediu printr-un eveniment destinat presei, în care şi-au prezentat noua gamă de produse dar şi date despre succesul pe care l-au înregistrat în ţara noastră chiar şi fără marketing propriu sau reprezentanţă. Conform spuselor reprezentanţilor, TP-Link este lider de piaţă pe segmentul routerelor wireless în România, cu o cotă de piaţă estimată de 55%. Routerele wireless reprezintă 80% din vânzările TP-LINK în ţara noastră.
Şi dacă tot am intrat în detalii despre modele, trebuie să recunosc că mi-a făcut cu ochiul micul TL-MR3020, un router wireless portabil care poate împărţi prin Wi-Fi orice conexiune oferită de un modem 3G (precum cele de la RDS, Cosmote, Vodafone etc) sau un cablu RJ-45 LAN. Este ideal pentru laptopuri şi tablete Wi-Fi only, cu singura menţiune că nu are un acumulator încorporat, deci trebuie să fie alimentat în permanenţă dintr-o priză un port USB.
Cele mai vândute routere TP-LINK din acest moment sunt modelele TL-WR720N (150 Mbps, ~80 Lei) şi TL-WR841ND (300 Mbps, ~120 Lei).